După apariția primei părți a modestei noastre analize (vezi aici), mai mulți comentatori s-au arătat nemulțumiți pentru faptul că nu am abordat publicațiile mai mici, unele chiar de neobservat, care apar pe ici-colo prin județ, „sponsorizate” de primari și primării. Aceste publicații care mai apar și pe hârtie și se prezintă ca presă locală, mai mult sau mai puțin periodică, dar în fond fac, pur și simplu, propagandă pentru primarul în exercițiu.

Nu are rost să le iau la rând, aproape toate localitățile mai mari dispun de astfel de „foi”, fie pe hârtie, fie online, folosindu-se de localnici, dar nu numai, cu pretenții de jurnaliști. De altfel, și portalurile mai mici din Arad, cele nepomenite data trecută, se folosesc de această dorință atavică a potentaților locali de a fi prezenți în presă, dacă se poate prezentați în cele mai edulcorate ipostaze.

Desigur, noile realități media și-au pus amprenta și aici. În fond, Facebook-ul este spațiul în care se pot manifesta zilnic, chiar de mai multe ori, în nume propriu sau în numele unor organizații care există doar prin ei și pentru ei. Cei mai conștienți de stângăcia lor comunicativă – nu și cei care au convingerea că se pricep la toate, precum șeful cel mare -, se folosesc de serviciile jurnaliștilor rămași pe margine sau a acestor site-uri zise de presă, care, cu redacții formate din doi-trei jurnaliști, au nevoie de bani ca de aer proaspăt.

Și atunci nu am vorbit de așa numitele departamente sau compartimente de comunicare existente la fiecare primărie mai mare, formate de obicei din foști sau viitori jurnaliști care, dintr-un motiv sau altul, pe moment, sunt fără publicații serioase și oarecum independente de banul public.

Nu are rost să îi luăm la rând, se știu și ne știm, doar atât să spunem aici că suntem cu toții, inclusiv cei în cauză, edificați pe deplin privind diferența dintre jurnalism și propagandă, chiar dacă, mai rar și în mod excepțional, și propaganda poate servi interesul public.

În loc de asta, de aici încolo mă voi ocupa de forma audio-vizuală a presei, așa cum apare ea în minunatul nostru oraș în care cele mai importante probleme se învârt în jurul pietrelor de pavaj care se înlocuiesc fără oprire chiar și în zonele unde sunt relativ noi.

Mă ocup de această formă a presei din mai multe motive: primul ar fi că prin transformările de tehnologie din ultimele decenii tind să monopolizeze spațiul de exprimare, textul scris trecând pe planul doi în fața textului vorbit, cântat și arătat cu degetul în regim selfie. E mai simplu așa, nu ai nevoie de prea multă înțelegere sau școală, de un vocabular vast și precis, ajunge să ai dorința să te distrezi cu videourile despre care nu se mai știe dacă sunt clipuri muzicale, reclame comerciale, propagandă politică sau toate la un loc.

Al doilea motiv este că acum treizeci de ani, de fapt în anii nouăzeci, Aradul era în România în primele rânduri în construcția a ceea ce se cheamă presa nouă, presa liberă. Dincolo de ziarele „votate” la adunarea din 22 Decembrie 1989 din fața Primăriei de azi, în 1994 se formează primul studiou de televiziune particular din țară, este vorba de Intersat, transmisia regulată, zilnică pe cablu începând în august, cu aproape jumătate de an înaintea Pro TV.

Acum avem două posturi de televiziune, amândouă în serviciul politicului arădean. Spunem de TV Arad, cel care prin Ghilea Show, dar nu numai, face o reclamă deșănțată puternicilor zilei, iar La Strada TV, e drept, exclusiv pe Internet, parazitează același politic, omul care stă în spatele ei, și care și-a început cariera la Intersat, e vorba de Flavius Ștețcu, fiind, deloc întâmplător, de aproape un an, și redactor-șef la aradon – Jurnal arădean.

Și atunci încă nu am vorbit de „podcasturile” celui care și-a început cariera în presă ca prezentator la TV Arad, actor la bază, actualmente director reconfirmat al teatrului de stat și clasic „Ioan Slavici”.

Bogdan Costea, pentru că despre el este vorba, personifică oarecum mizeria actuală a jurnalismului arădean, acea mizerie în care știința, profesionalismul și probitatea sunt considerate valori vetuste, perimate și fără importanță.

În fond, nu trebuie să fii jurnalist ca să faci jurnalism, ne spun, prin tot ceea ce fac, acești oameni. Ajunge să fii deștept, descurcăreț, cum ar veni.

Nu trebuie să ai studii, să fi scris măcar un text cu valoare jurnalistică, ajunge să ai tendințe exhibiționiste și să te dai bine pe lângă Ghiță și gașca pe care a format-o pe aici în ultimii douăzeci de ani.

Ei, cu aceste date, în aceste cadre, cu greu vom putea ieși cu fața curată din șirul nesfârșit de campanii electorale care ne așteaptă în acest an.

Pentru că, la urma urmei, nu este vorba de ceva lipsit de importanță, ceva care poate să fie sau poate să nu fie. În zilele noastre și în cadrele în care ne-am înscris de peste treizeci de ani, o comunitate fără jurnaliști și jurnalism adevărat este ca o familie în care fiecare își are secretele proprii și nimeni nu spune celuilalt adevărul.

Dar rămân împreună, nu-i așa?…

Citește și: Istoria internetului în Arad. Soros, net.art, roboții mIRC-ului și internet cafe-urile cu 33KB/s, pline cu puști care jucau Starcraft · Special Arad