Un proiect de lege prin care se propune dezincriminarea unor fapte legate de consumul de droguri a fost depus și înregistrat la Senat în 5 octombrie, sub numărul B-544 (parcă ar fi „nume” de bombardier). Inițiatorii proiectului sunt trei parlamentari, de la PNL, USR și unul fost la PSD (să mai spună cineva că a murit coaliția) și vizează modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Să precizăm de la bun început că nici acest Proiect, nici Legea 143/2000 nu incriminează consumul de droguri, oricât ar părea de ciudat. Ambele documente însă privesc fapte care au legătură cu consumul de droguri, cum ar fi cultivarea, producerea, prepararea, importul și exportul, cumpărarea sau deținerea de droguri.

Revenind la Proiect (pe care-l puteți citi AICI), să spunem că ne așteptam la un act conceput și elaborat în așa fel încât să poată ajuta la reducerea consumului de droguri, devenit un mare pericol public, atât din perspectiva sănătății, cât și a ordinii publice. Din păcate, realitatea ne-a contrazis așteptările.

Nu vom face o analiză „pe text” a acestui Proiect „bombardier”. A fi inutil s-o facem noi în locul celor care-i vor decide soarta prin vot. Ne vor rezuma la câteva observații privind acele prevederi din Proiect care credem că merită subliniate.

Înainte de toate însă, câteva precizări. Dreptul nostru penal are multe lacune și ar trebui regândit după criterii unitare de gravitate și proporționalitate. Există fapte sancționate penal mult mai aspru decât s-ar cuveni după gradul de pericol social pe care-l reprezintă (de exemplu, în domeniul circulației rutiere, domeniu excesiv incriminat), în schimb, în alte domenii, legiuitorul pare dispus să renunțe la răspunderea penală fără să explice suficient de convingător ce pune în loc.

Or, statul trebuie să folosească aceeași măsură atunci când stabilește ce este infracțiune, ce este contravenție și ce sancțiune se impune în fiecare caz în parte.

Dezincriminarea unor fapte legate de consumul propriu de droguri poate fi o soluție de protejare a consumatorilor. Dar numai ca parte a unei politici coerente, elaborate cu consultarea reală a unor medici, psihiatri, psihologi, pedagogi, criminologi, criminaliști, specialiști în sănătate publică și, desigur, economiști.

În România avem deja o experiență bogată în adoptarea unor legi care rezolvă problemele doar pe hârtie. Legea privind combaterea ambroziei este un exemplu aproape perfect. Avem obligații, termene și comisii (!) care aplică amenzi. Ambrozia crește liniștită.

Prefectul cere intervenție urgentă împotriva ambroziei în județ

În cazul drogurilor, însă, nu vorbim despre buruieni.

În stufoasa Expunere de motive (69 de pagini!) se menționează de la bun început că „dosarele care au ca obiect substanțele psihoactive (droguri) au ajuns să reprezinte 77,51% din întreaga activitate DIICOT”. Altfel spus, Proiectul ar fi un ajutor menit să degreveze DIICOT de povara miilor de dosare privitoare la droguri, în general, la consumatori în special.

Doar că scopul dreptului penal nu este să asigure confortul instituțiilor judiciare, ci să protejeze anumite valori sociale – în cazul acesta, valoare socială ocrotită de legislația antidrog este sănătatea publică. De altfel, aceasta este și interpretarea reținută în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În plus, România are un sistem medical sufocat de probleme, de la lipsa unor spații decente, la lipsa de aparatură medicală performantă și la o criză vădită de personal. Asta, ca să nu mai vorbim despre fonduri – desigur, pensionarii care au fost obligați să plătească un o taxă pentru a susține asigurările de sănătate vor fi bucuroși că sistemul sanitar va primi noi responsabilități, pentru a degreva de sarcini sistemul judiciar…

Da, multe state europene au renunțat la incriminarea consumului sau deținerii de droguri.

Totuși, experiența acestor state ne arată și că dezincriminarea nu produce automat rezultate medicale sau sociale favorabile. Acestea depind de tratament, prevenție, intervenție timpurie și capacitatea de reacție a instituțiilor.

Bunăoară, Portugalia a dezincriminat în 2001 consumul și deținerea tuturor categoriilor de droguri pentru consum propriu. Este exemplul invocat frecvent atunci când se discută despre renunțarea la sancțiunile penale și, de altfel, acesta pare a fi modelul de care s-au apropiat inițiatorii Proiectului B-544.

Doar că portughezii n-au început prin a înlocui închisoarea cu amenda. Cu doi ani înainte au adoptat o strategie națională care trata dependența în primul rând ca problemă de sănătate publică. Au dezvoltat servicii de prevenire, tratament și reducere a riscurilor, iar pentru consumatori au creat comisii specializate, în care participau inclusiv medici și asistenți sociali. Acestea evaluau situația persoanei și puteau dispune măsuri adaptate, nu doar sancțiuni pecuniare.

Evident, nici modelul portughez nu este perfect, mai ales că nici după 25 de ani de aplicare nu a dus la eliminarea consumul de droguri. Dar are o logică, făcând din intervenția medicală și socială o parte a mecanismului, ceea ce nu se poate spune despre modelul propus de Proiectul în discuție.

România are, desigur, o Strategie națională în domeniul drogurilor pentru perioada 2022–2026. Elaborată sub coordonarea fostei Agenții Naționale Antidrog (aflată în subordinea MAI, desființată și reorganizată în 2025, atribuțiile sale fiind preluate de Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, din subordinea Cancelariei prim-ministrului), strategia cuprinde obiective, programe, indicatori și angajamente instituționale.

Cuvinte frumoase, care însă nu țin loc de rezultate, care lipsesc cu desăvârșire.

Dincolo de aceste câteva considerații de ordin general, trebuie să punctăm și o curiozitate, plus câteva naivități inacceptabile ale Proiectului. Astfel, inițiatorii au ignorat total Decizia CCR nr. 334/2005, prin care Curtea a considerat constituțională incriminarea deținerii drogurilor pentru consum propriu, având în vedere periculozitatea acestor substanțe pentru viața și sănătatea oamenilor. Chiar nimic nu mai contează în țara asta?

Apoi, aceiași inițiatori și-au imaginat regimul sancționator pornind de la utopia că, probail mustrați de consțiință, contravenienții se vor grăbi să plătească amenzile. Altfel nu poate fi explicată lipsa oricărei prevederi privind cazurile de neachitare a amenzilor, coroborate cu imposibilitatea executării silite (de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate lua).

Transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității este o poveste – poate fi dispusă doar de instanță, dar după o procedură atât de greoaie încât multe administrații nu o pot duce la îndeplinire.

Apoi, chiar procedura constatării și sancționării contravențiilor este o mostră de birocrație sau naivitate, elegant spus. Iată un posibil caz. Un polițist de la rutieră descoperă droguri la o persoană. Conform procedurii prevăzute în Proiect, va ridica drogurile (nu se spune dacă este nevoie de un martor, dar sigur le va ridica după o prealabilă cântărire, folosind un cântar de precizie, omologat metrologic, cu care vor fi dotați toți polițiștii din țară!).

Apoi, va descrie drogurile în cuprinsul procesului-verbal (interesantă lectură), le va ambala corespunzător pentru a nu fi compromise pe timpul transportului, apoi se va deplasa „de îndată” la sediul formațiunii specializate. Normal, cu autovehiculul din dotare. Nu are importanță dacă pentru asta trebuie să încalce ordinul primit anterior (legat de circulația rutieră), nici că primește combustibil cu porția.

Și mai interesant ca fi dacă polițistul constatator lucrează în Vărădia sau Gurahonț… Iar după cum prevede Proiectul, sancțiune ava fi aplicată de un polițist din „formațiunea specializată”, care nu poate fi sigur de corectitudinea și legalitatea constatării. Să fim, totuși, serioși.

Da, Proiectul are probleme serioase. De logică legislativă, dar și de oportunitate. În această perioadă în care traficanții și dealerii sunt în plin proces de cucerire a noi piețe de desfacere în România, relaxarea sancțiunilor pentru consumatori este, practic, o invitație pentru atragerea de noi clienți și de extindere a operațiunilor.

Este imposibil ca dezincriminarea unor fapte legate de consumul de droguri să ducă la scăderea numărului consumatorilor. Dimpotrivă. De altfel, în nicio țară europeană în care a fost dezincriminată deținerea de droguri, nu au fost înregistrate scăderi ale consumului. Și-atunci, care a fost scopul elaborării acestui Proiect?

Putem presupune, totuși, că inițiatorii au avut intenții bune. Dar bunele intenții nu țin loc de infrastructură medicală, de specialiști, de prevenție, responsabilitate și instituții funcționale.

Despre minori nu am amintit. Poate pentru că nici Proiectul nu tratează subiectul decât tangențial. Iar într-o țară care nu știe să-și protejeze copiii de droguri, politicienii ar trebui să fie foarte atenți înainte de a transmite consumatorilor că, de acum înainte, s-a dat liber la droguri, în cel mai rău caz în schimbul unei amenzi.

Iar un vot favorabil acestui Proiect tocmai un astfel de mesaj transmite.