Încetinitorul de particule. Portret de grup: presa arădeană (II)

    de E. Nola | 15 august 2016, 11:13 AM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    4

    Părăsind dark side-ul presei arădene, dăm de ceva neprecizat, un fel de tulburel amenințător din care se ivesc atât semnele izbăvirii cât și monștrii care ne bântuiau visurile tinereții,

    Situația este oricum dramatică, ca să nu spunem tragică, poanta – aia cu birtul arădean în care se caută viitorii jurnaliști – postată de către Lucian Valeriu pe face exprimând doar latură șugubeață a căderii în care ne aflăm și în care unii se simt chiar foarte bine.

    Este demn de remarcat pentru început că situația de acum are un punct de plecare, un fel de cotă zero de unde putem socoti decăderea presei arădene într-o consonanță perfectă cu cea națională și internațională. Pentru că e bine să ne dăm seama: suntem parte a unui întreg, criza presei tradiționale n-a început nici ieri și cu atât mai puțin pe malurile Muresului.

    La Arad totul a început și s-a terminat la și cu Observatorul arădean.

    letöltés (1)

    Se poate ușor observa că marea majoritate a jurnaliștilor de acum, cei care sunt, de altfel, în ambele tabere de care vorbim aici, au trecut pe acolo. Andrei Ando a venit, adus de Tristan Mihuța, împreună cu Doru Sinaci și cu alții, de la Adevărul aflat atunci în plină criză de creștere.

    Tovarășii de acolo, după șocul suferit în Decembrie 1989, și-au revenit repede, au trecut redacția pe acumulare primitivă de capital – așa cum au făcut toți tovarășii cu cap din toate sectoarele economiei socialiste –, iar după șase ani s-au trezit stând și mârâind pe o avere pe care se grăbeau s-o împartă fiecare cât se poate mai bine. Tulburările au dus la mai multe disidențe – prima dată a plecat echipa tânără care a preluat imediat după evenimente redacția: Dumitru Toma, Lavinia Betea și Cristina Dulaschi – așa s-a apucat puțin mai târziu și Tristan Mihuța să plece de la Adevărul la care deținea, de altfel, acțiuni care i-au adus la vânzarea ziarului unui trust internațional cu interese dominante maghiare – vai, Domnul Zăvoianu, după atâta dăi si luptă, s-a lăsat cumpărat de unguri! – o sumă căt se poate de frumoasă. Frumoasă bine, exprimată chiar și în dolari sau euro.

    Alături de disidența de la Adevărul, Observatorul s-a bazat de la început pe conlucrarea cu jurnaliștii independenți de atunci, cei care puteau atrage rapid atenția publicului încă dependentă de ziare chiar dacă televiziunile private amenințau deja puternic monopolul presei scrise.

    Pentru doi-trei ani Observatorul, pornit în toamna anului 1997, a devenit laboratorul și Academia presei arădene. în toate sensurile: cele bune și cele rele!

    xHome_SummerFunDeal_promo.jpg.pagespeed.ic.Th6j9rLoHi

    Marele bine a fost că în anii de început redacția a fost deschisă la nou și pentru tineri, devenind, în lipsă de altceva, o școală adevărată de jurnalism. Dacă pe cei care se află acum pe partea întunecată a presei locale i-am pomenit, să-i luăm la rând pe cei care se află în tulburel sau au reușit să ajungă cât de cât la lumină. Alin Olteanu de la Special, Lucian Valeriu, Cristi Tițca, Basil Mureșan de la Critic – format nu de mult, după plecarea lui Valeriu de la Special – au trecut cu toții pe la Observator. Romi Dubăț, cel care se chinuie să țină în viață singura publicație explicită de satiră și umor, e vorba de Flacăra Roșie, a fost chiar director de marketing, tânărul Mihuța, Cosmin, și-a început cariera tot acolo sub aripa protectoare a tatălui, Paula Bulzan și Florin Tomuța, cei doi care stau în spatele site-ului cam ambivalent actualități arad, tot la Observator au început să practice jurnalismul.

    Sunt și nume mari care s-au retras din presa locală în căutarea unor condiții proprii unde să-și poată fructifica experiența acumulată, Seba Șiclovan, fostul jurnalist sportiv de la Observator, cel care lucrează pentru o firmă de pariuri din Marea Britanie, fiind exemplul cel mai elocvent.

    Așadar, jurnaliștii formați în acest creuzet de presă, ultima încercare de anvergură de a crea la Arad un grup de presă local și independent, formează la ora actuală coloana vertebrală încovoiată a presei locale: cei care s-au legat de catargul independenței profesionale, pomeniți mai la urmă, zbătându-se din greu să răzbească în apele tulburate la sfârșitul mileniului trecut de către noua clasă politică și a oamenilor de afaceri care s-a cristalizat pe plan național și local tocmai pe atunci (nu uitați: este perioada în care Gheorghe Falcă și-a început „lucrarea” la Arad) .

    Ceilalți, pomeniți la început, au fost înghițiti sau de presa corporatistă, Adevărul și redacțiile locale ale presei naționale, sau au plecat din presă, fiind obligați, într-un fel sau altul, sa renunțe la profesionalism și independența profesională atât de necesară în acest domeniu.

    Pentru că despre asta este vorba până la urmă: jurnalistul autentic se definește prin independența și tăria atitudinii sale proprii și personale și nu prin condei sau ușurința cu care intră în compromisuri mai mult sau mai putin acceptabile. Scormonitor în pubela de gunoi a societății, este precum cocoșul care cântă măreț cucurigu atunci când găsește ceva strălucitor în mizerie.

    Condeiul este pentru scriitori și poeți, jurnalistului din zilele noastre îi ajunge să fie un bun producător de text, iar acest text nu se reduce doar la scris, imaginea și sunetul fiind la fel de importante.

    Evoluțiile tehnologice din ultima jumătate de secol au transformat presa în media, în timp ce schimbările sociale și politice au făcut-o din ce în ce mai dependentă de grupurile de influență, fie că e vorba de bani, fie de condițiile asigurării independenței redacționale.

    Freedom Of Speech

    În zilele noastre presa, inclusiv cea locală din frumosul nostru oraș de pe malurile Mureșului, trece printre furcile caudine ale acestor constrângeri, iar viitorul ei, ca de altfel mai mereu, este garantată doar de acele încercări disperate și de cele mai multe ori legate de câțiva jurnaliști căpoși și recalcitranți pentru reprezentanții grupărilor de influență și presiune care tânjesc cu ultimele lor puteri spre libertatea redacțională atât de firească într-o lume a libertăților în expansiune cum este cea de azi.

    De altfel, acesta este paradoxul: în lumea noastră de acum, corectă politic, așa cum se susține pe toate gardurile, și în care toți își revendică libertatea și libertățile, toți susțin că luptă în numele ei, cea mai contestată și amenințată este libertatea presei.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii.
    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad