Sunt schimbări de anotimpuri și în politică. Cele moderat calde, numai bune pentru vacanțe în Mikonos și zboruri cu Nordis, sunt anotimpuri ale guvernării. Nu durează o viață, e drept, dar un astfel de anotimp îți poate aduce belșug cât pentru două vieți. Celelalte sunt anotimpuri ale opoziției, sărăcăcioase, reci și umede, de parcă ar fi celule din pușcăriile comuniste.

În urmă cu șase luni, Marius Sulincean demisiona din funcția de subprefect la „ordinul” lui Sorin Grindeanu. Dacă vă mai amintiți, era vremea unor schimbări de anotimpuri, cu tunete și fulgere între PSD și Bolojan, cu supărări și plecări din Guvern a PSD. Prefectul de atunci, Mihai Pașca (PNL), îi mulțumea public subprefectului Sulincean „pentru colaborare”.

Acum, trăim vremea altor schimbări. De anotimpuri și de reacții. Toate făcând vizibile urmele unor „furtuni” din vremurile în care anotimpurile se măsurau în ani. De acasă (așa se numeau, ani de-acasă). Între cei doi s-au inversat rolurile, însă urmele „furtunilor” din acei ani de-acasă au rămas, pentru fiecare, neschimbate. Alte anotimpuri, dar și alte reacții de „mulțumire”.

Aceeași Prefectură, aceiași doi oameni, aceleași anotimpuri, dar inversate.

Muzica însă s-a schimbat. De la Vivaldi, s-a trecut la Salam.

Mihai Pașca și-a anunțat, printr-un mesaj pe facebook, „public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost înaintată în cursul zilei de azi prim-ministrului României”. Un gest firesc după căderea Guvernului Bolojan și înaintea învestirii noului guvern, majoritar PSD. Desigur, putea să aștepte să fie eliberat din funcție, ca răspuns „politic” la insistența PSD local de a-i cere să demisioneze.

Mihai Pașca și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Arad

Cu vreo trei ore înainte de acest anunț, deputatul Mihai Fifor îl presa pe Pașca să demisioneze cu îndemnul haios „Domnu’ Pașcaaaa… Hai, curaj!”, care ne-a întărit convingerea că dumnealui ar putea fi agreabil dacă ar renunța la seriozitatea de Buster Keaton în misiune de salvare a Universului și promovare mondială a șefilor săi de partid.

Din proprie inițiativă sau la inițiativa partidului, Marius Sulincean a preluat mesajul și l-a adaptat într-o manieră personală: „Sinecuristule Pașca, știm că e greu, dar, de mâine, hai, la muncă!”. Un îndemn foarte „adânc”, adoptat, probabil, când, la rându-i, a „trecut la muncă” după cei patru ani petrecuți în Prefectură.

Au urmat „scaunul călduț de prefect”, „sinecurile politice”, mașina de serviciu, biroul, titulatura, „munca adevărată”, iar la sfârșit îndemnul copiat de la șefu’, dar personalizat și ăsta: „Hai, curaj și un pic de bărbăție, că de onoare nici nu mai poate fi vorba!”.

                                  Buster Keaton (foto: wikipedia)

Postarea lui Sulincean are, totuși, hazul ei. Autorul a fost subprefect până în urmă cu o jumătate de an. Adică, a beneficiat de binefacerile unor anotimpuri călduțe ca „scaunul” în care se tolănea când ocupa o „sinecură politică” în Prefectură și a avut „mașină de serviciu, birou, titulatură” (e drept, doar de subprefect, deci a fost doar „sub-sinecurist”).

În aprilie, când au venit alte anotimpuri, Sulincean a demisionat, calificându-și singur gestul drept unul „profund politic”. Iar Mihai Pașca, adversarul său politic de atunci și de acum, putea să-i spună multe. Poate chiar despre activitatea sa ca subprefect, destul de puțin vizibilă pentru arădeni.

A preferat o reacție de Vivaldi („Îi mulțumesc pentru colaborare, am avut o relație corectă”) în locul uneia de Salam manelist, adoptată de Sulincean („Sinecuristule, hai, la muncă!”).

Cam aceasta este diferența dintre „Anotimpurile” lui Vivaldi și o manea de Florin Salam. Sau, ca să nu fie prea greu de înțeles pentru unii politicieni arădeni, diferența dintre un șofer de basculă și un pilot de Formula 1. Amândoi țin un volan în mână și apasă pedale. Asemănarea se cam termină aici.

Pentru cei care ar bănui că m-a cuprins brusc admirația pentru prefectul demisionar, trebuie să le amintesc de unele „contre” pe care le-am avut în timpul mandatului său. Una dintre ele este cea de mai jos:

Viața, așa cum e – Dragă Mihai Pașca, stimate domnule prefect

Dar, dincolo de aceste reproșuri, am apreciat eleganța cu care și-a exercitat mandatul și fermitatea cu care a acționat pentru apărarea legalității și a intereselor Aradului, în special în ultima perioadă a mandatului. Cât de sus a ridicat ștacheta vom vedea când va fi numit viitorul prefect…

Doar că există o diferență între critica dură și mârlănie, după cum există o diferență între polemică și insultă. Diferențe pe care fostul „sub-sinecurist” Sulincean nu pare că este capabil să le înțeleagă.

Poți să-i spui unui prefect, unui ministru sau chiar președintelui țării că greșește și să-i arăți unde. Poți să-i reproșezi că nu-și exercită atribuțiile și să-i arăți care sunt acelea sau chiar să-l acuzi de partizanat și să dai exemple. Dar pentru toate acestea ai nevoie de argumente și de cei șapte ani de-acasă. Pentru „sinecuristule!”, „hai la muncă!” și „un pic de bărbăție!” nu ai nevoie decât de cont de facebook și tastatură.

Totuși, să fie clar, nu susțin că ar fi o problemă că Marius Sulincean l-a atacat pe Mihai Pașca. În fond, este o luptă politică între partidele din care fac parte și ar fi absurd să pretindem ca PSD și PNL să se felicite reciproc și să-și trimită flori.

Problema este nivelul la care alegi să porți conflictul, mai ales într-un moment în care dele două partide par a fi făcut un armistițiu pentru a debloca țara. Ca să nu mai amintesc iarăși de exemplul oferit de „învinsul” de astăzi, celui care mai ieri era în aceeași situație. Două situații aproape în oglindă, două reacții total diferite care fiecare spune mule despre nivelul la care înțeleg „combatanții” să facă politică.

Sigur, poate nici n-ar merita atâtea cuvinte aceste gesturi. Pașca va pleca și cine poate ști dacă va mai activa în politica să-i zicem mare – cine mai ascultă Vivaldi într-o lume dominată de maneliști? Sulincean în schimb, se va lăuda prin cafenele cu mesajul său „zdrobitor” și, poate chiar va fi lăudat de șeful său, Fifor.

Funcțiile trec poate mai repede decât orice anotimp. Pașca pleacă astăzi, Sulincean a plecat ieri, alții vor veni mâine și vor pleca la rîndul lor. Rămâne însă nivelul prestației în această competiție pentru „sinecuri” și „scaune călduțe”. Iar când unul întinde o mână adversarului iar acesta îi prinde dușmănos mâna și o strânge cu ușa, devine tot mai greu să alegi între Vivaldi și Salam.

V-aș propune, totuși, Vivaldi: