Asta este, a sosit momentul ca Bibi-Călin Bibarț să intre în sferele înalte ale literaturii și spiritualității europene. Ca un primar al Aradului ce este a participat la manifestarea omagierii generalilor executați la Arad ca terminare în stil habsburgic al revoluției din 1848-49. De altfel, Aradul – spun asta pentru cei mai puțin preocupați de istorie – a intrat definitiv în istoria Europei ca orașul celor 13 martiri.

Contează mai puțin că au fost mai mulți și nu toți generali, și de toate națiile, nu doar unguri, important este că după decenii de înstrăinare, încet-încet generalii revin în imagistica Aradului. De aici văzută, cuvântarea Domnului primar din 6 Octombrie este ceva de reținut și apreciat. Singura problemă e că a fost cam scurtă, nici două minute și a folosit imagini și citate cam pretențioase pentru Aradul nostru, al tuturor. Citate pe care le găsim în tot felul de publicații și rubrici de acest gen, fără să fi citit vreodată autorii.

Pe de altă parte îl și înțelegem pe undeva și pe Bibi și din acest punct de vedere.

Primar liberal, este luat la refec de o vreme tocmai de cei care l-au propus în această funcție. Duetul Pașca-Bîlcea organizează mai nou conferințe de presă numai pentru a puncta ce trebuia să facă și n-a făcut Bibi ca primar. Oricum am lua-o treaba este cam peste mână și doar așa de ochii lumii. Ce îi oprește pe cei doi și, normal, pe cei din spatele lor, să discute cu Bibarț în cadrul partidului, să aibă un dialog constructiv înainte de a ieși la o conferință de presă să răstoarne gunoiul în fața publicului?

Dar mult mai grav este că această neînțelegere, la început doar bănuită, dintre Călin Bibarț și restul partidului condus de Gheorghe Falcă, este, din ce în ce mai evident, în defavoarea locuitorilor Aradului. Fără sau cu cei 13 generali martirizați în 1849, la 6 Octombrie.
Evidența apare dacă facem comparația dintre realizările din județ – condus de omul fidel lui Falcă, de Iustin Cionca zicem – și cele din municipiu. Dincolo de rondurile lui Bibi la tergiversarea sau stricarea diferitelor lucrări de reparații, mare lucru nu se mai întâmplă în oraș. Și tocmai acum când, având în vedere situația favorabilă creată de schimbarea de putere din Ungaria, ar fi o seamă de posibilități. E vorba de clădiri de patrimoniu care ar putea fi reintroduse în interesul orașului și renovate, revalorificate așa cum ar fi normal în orașul celor 13 martiri.

Numai că pentru asta, pe lângă pricepere și rafinament, ar fi nevoie de un grup de conducere nedivizat, de o elită administrativă care nu se pierde în jocuri infantile de putere și influență. Ar fi nevoie de muncă organizată și patronată, nu doar de „miștocării” pe online. De seriozitate și atitudine, cum ar veni.

Având toate acestea în vedere mai că îl compătimim pe Bibi când, între două ronduri de lucrări neterminate sau terminate aiurea, se arată încântat să vorbească la husarii adunați în fața monumentului celor 13 generali. N-ar fi fost niciun bai dacă nu încerca să se arate mai citit, cult și mai rafinat decât este, să le arate celor care îl contestă și își bat joc de el la conferințe de presă organizate doar în acest scop.
Așa că, în nici două minute, în fața husarilor și a ungurilor încântați de vivacitatea lui, Bibi al nostru a citat din Goethe, Pirandello și Sfântul Toma D’Aquino. Nu neapărat lucruri nemaiauzite, ci oareșce ziceri care au devenit banale de mulă vreme. Chiar dacă sună bine. Un pic cam deplasat, asta ca să nu sărim pârleazul.

Dar și mai trist este că, aflat la cuțite cu Falcă et co, Bibi folosește aceleași metode arhicunoscute la politicienii demagogi, indiferent de culoare sau de partid. Vorbe, nu fapte, cum ar veni mai simplu spus așa. Este drept, cu faptele este mai greu dacă ești înconjurat de „colegi” care se fac că plouă atunci când le ceri ceva pe bune și îi apucă râsul în public atunci când o dai mai mereu în bară.

Apropiindu-ne ușor de final și de așteptatele concluzii, trebuie să recunoaștem că aici ne găsim exact în situația lui Bibi. Am avea noi ceva sau câteva, dar cine ne bagă în seamă? Cine realizează acum, în haosul acesta politic întreținut de „colegii” lui Bibi, că avem o clasă politică, indiferent de partide, formată și crescută pe deprinderi seculare. Și pentru care problemele celor care i-au ales aproape că nu există.
Există doar interesul propriu, acela care nu poate fi rezolvat prin voturi de la popor, ci prin jocurile din culisele spectacolului pentru proștii care se cred cetățeni cu drepturi. Iar de aici prea puțin contează realitatea de fapt. Mai ales acum, în era în care poți trage aere câte vrei pe online, că oricum nu miroase.

Și poți cita la nesfârșit din autori pe care nu i-ai citit vreodată…

PS. Și ca să nu rămâneți fără citate și de la noi. Chiar dacă îi este doar atribuit lui Immanuel Kant: Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat. V-ați prins, așa-i?