În timp ce încerc să creionez – vorba vine, scriu la calculator – distincția dintre bișnițari și politicieni, în Parlamentul României tocmai se desfășoară o luptă între aceste două grupuri.

Finalul este previzibil, Guvernul Mureșan n-are cum să treacă, bișnițarii au făcut și vor face tot ce depinde de ei ca acest lucru să nu se întâmple. Au mers chiar la sacrificiu, atunci când l-au sacrificat pe Călin Georgescu, indicând direcția: un guvern format de ei, chiar dacă pentru asta va trebui să se ajungă la alegeri anticipate. Sacrificarea lui Georgescu ține de imaginea lui George Simion: chiar dacă formal cei doi se susțin și se înțeleg, în condițiile date, e mai bine ca Georgescu să stea deoparte.

Opoziția dintre bișnițari și oameni politici este una neaoșă. Chiar dacă oameni politici au și alții, bișnițari avem doar noi, cei născuți și crescuți, trăitori în România.

Ia să vedem. Termenul de bișnițar vine din englezescul business și a devenit un termen cunoscut și înțeles în România lui Ceaușescu. Prin anii șaptezeci-optzeci, atunci când, în jocul la două capete al geniului Carpaților, comerțul ilicit cu produse occidentale – inclusiv servicii sexuale – a devenit o realitatea neaoșă. Și controlată de serviciile secrete, respectiv Securitate, asta ca să ne fie clar de la început.

Prin 76-77, după ce am fost lăsat la vatră și pregătindu-mă pentru admitere la ”facultate”, lucram ca tehnician proiectant la o întreprindere mai mică din Arad. Având birourile pe strada Căpitan Ignat, odată pe lună ajungeam să fac „de servici” de seara până dimineața la sediu. Aici l-am cunoscut pe portarul de noapte, un tânăr bine făcut și gata de povești după ce ne-am prezentat reciproc. Așa am aflat că lucrează acolo și doar noaptea fiindcă ”meseria” sa așa îi cere. Mi-a spus să-i spun Giulio și m-a întrebat dacă înțeleg italiana. După ce i-am spus că nu, a început să îmi vorbească în italiană, ilustrând cât de ușor e să treci din română în limba „turiștilor” de la Astoria.

Pe vremea aceea Astoria – Continental mai nou – era paradisul italienilor care veneau la Arad să se desfete pe bani de nimic cu oferta frumoaselor localnice.

Giulio acolo lucra de fapt, intermediind între italieni și „domnișoare”, asta ca să nu zic că era unul dintre peștii neoficiali al stabilimentului, la firma de stat venea mai mult să doarmă. Postul i-a fost recomandat de ofițerul de legătură de la Securitate care avea grijă de el la „munca” cu italienii și fetele.

Mi-a povestit toate astea răzând, fiind încântat de situația sa specială și considerând toate astea lucruri absolut firești. În fond, îmi spunea el plin de încântare, nu fac nimic ilegal, astea sunt lucruri firești în occident și până la urmă și la noi dacă lucrezi cu Securitatea.

Iar eu v-am povestit toate astea pentru ca să vedeți care este mentalitatea pe care se bazează „peștii” politici din zilele noastre. Susținuți în continuare de serviciile secrete românești clădite pe ideea kaghebistă. Eventual cu ceva decoruri occidentale, să nu zică „proștii” pe care se bazează aceste servicii atunci când îi ”orientează” să voteze pe cei indicați subtil, dar evident, că nu s-au modernizat și ei.

Spre deosebire de bișnițari și pești, existând de când îi lumea, oamenii politici reprezintă o idee modernă. Ideea născută odată cu democrația modernă occidentală în care omul politic nu mai este cel care deține puterea, ci reprezentantul și alesul unei comunități, al unui „polis”, așa cum denumeau grecii antici, inventatorii democrației – puterea demosului, a comunității, nu a celor privilegiați de soartă și avere -, locul și comunitatea care poate fi găsită acolo.

După toate cele zise mai sus, într-un final putem să tragem concluzia că „democrația” românească se află la răscrucea dintre societățile tradiționale, reprezentate de cei puternici și bogați care se bazează pe slugi, și societățile democratice moderne, caracterizate prin reprezentarea reală a intereselor unei comunități. Oamenii politici autentici nu sunt slugi sau „pești”, nu sunt sub controlul unor servicii care decid cine, ce și cum, ci sunt personaje independente și puternice, convinse de rostul lor de a reprezenta interesele reale ale unei comunități, nu cele inventate pentru uzul celor puternici, bogați și gata de orice.

Desigur, pentru a înțelege toate astea e nevoie de multe. E nevoie de școală pe bune, de organizații civice adevărate, nu de mascaradă, dar dincolo de toate e nevoie de oameni care înțeleg realitatea și nu se lasă înșelați de slogane, discursuri de amețit „boborul” și alte asemenea lucruri cu care operează cei care vor să paraziteze în continuare o societate dezorientată și coruptă.

Mai avem până acolo. Ajunge să ne uităm la mascarada de ieri din parlamentul României…
Mai e mult până departe…

PS. Iar acum, după ce s-a întâmplat previzibilul, întrebarea este și mai simplă: ce va face președintele nostru și al lor, Nicușor? Va decide alegeri anticipate sau va nominaliza un premier bișnițar? Nu-i greu răspunsul…

Citește și: Guvernul Mureșan nu a întrunit numărul necesar de voturi. Doar 182 „pentru” și 15 „împotrivă”. Președintele este așteptat să facă alta propunere · Special Arad