Încep cu problema cea mai generală și gravă a presei din România. Se referă la faptul arhicunoscut că presa cea nouă, în mare online, nu este susținută de beneficiarii ei, de cititori, de cei care „consumă” această presă.

Am folosit în ghilimele termenul tocmai pentru a indica faptul mai mult decât pervers că în România presa online, adică 90% din presă, a ajuns singurul „produs” care nu are preț. E pe „gratis”, vorba vine, știut fiind faptul că altfel până și brânza e pe bani.

În această situație este oarecum peste mână să vorbești, tu, consumator de presă, despre independența acesteia. O redacție, ca orice întreprindere, de fapt, are cheltuieli, iar aceste cheltuieli nu pot fi acoperite acum, nici măcar parțial, cu banii primiți de la consumator, de la cititori mai precis. Rămân încasările din publicitate și cele așa mai „indirecte”, vestitele sponzorizări sau „comenzi” de la instituții, de la politic, adică.

În Arad există cel puțin două publicații care ar putea trăi fără probleme din banii cititorilor, e vorba de abonamente lunare de cel mult zece lei – două beri sau o pâine și jumătate, adică -, având în vedere că au cel puțin între 20 și 30 de mii cititori constanți. Dar probabil că încă două-trei mai mici, având în vedere cheltuielile scăzute ale unei redacții de două-trei persoane, s-ar putea descurca, nemaivorbind de faptul că în aceste condiții – cu venit de la cititori – interesul publicității ar fi pe bune și nu jucate așa ca între amici.

Și ca să închei: în UE suntem singura țară în care nu există nicio publicație de presă care să condiționeze cititul online de plata unui astfel de „abonament” minimal. Un abonament, desigur, gândit ca lumea, care, de exemplu, nu se referă la cei fără venit sau cu un venit microscopic, oferind gratuități în funcție de situația fiecăruia. Lucru practicat peste tot în lumea occidentală, minus România, cu toate că, cel puțin în vorbe, susținem că ne dorim din suflet „occidentalizarea” rapidă a țării.

Și ca să dau un exemplu: sunt abonat de ani buni de zile publicației online The Guardian, una dintre publicațiile cele mai profesioniste din presa lumii. Am acces nelimitat pe gratis, fiindcă sunt coleg, jurnalist adică, într-o țară în care veniturile jurnaliștilor tind spre ajutorul de șomaj, iar „colegii” de la The Guardian știu asta.

V-am spus toate acestea acum, cu puțin înainte să izbucnească plenar campania electorală pentru alegerile din acest an. Nu că nu ar fi început, dar deocamdată e la foc mic, actorii se orientează, repetă pentru scena finală. Ca să știm pe ce ne bazăm, cum se exprimă de când îi lumea liderii politici care vor să rămână lideri. Și am mai avut un motiv: am observat în ultima vreme niște mișcări în presa arădeană care trădează „pregătirea” pentru campanie.

La publicația cea mai importantă pe deasupra. Importantă pentru că este continuatoarea ziarului tradițional încă din vremuri comuniste al Aradului, lider de piață din vremuri imemoriale și care, chiar dacă este într-un trust de presă din Ungaria, trăiește, nu-i așa, vorba vine, de pe piața arădeană. E vorba de Jurnal arădean, aradon, publicația care anul trecut și-a schimbat conducerea, aducând la „cârmă” de fapt o firmă care lucrează de mult cu administrația arădeană la împărțirea cheltuielilor de publicitate și promovare.

Dar faptul că „băieții” nu lasă nimic la întâmplare este dovedit de ultima mutare: aducerea cu surle și trompete a personajului numit Andrei Ando la aradon-Jurnal național. Director la CJ, șef la Zona Liberă Arad-Curtici, cadru la UAV, dar dincolo de toate astea unul dintre cei mai rafinați – nu neapărat în sensul cel bun – politicieni din gașca lui Ghiță Falcă.

De fapt, reintroducerea – acolo, la predecesorul numit încă Adevărul și-a început „cariera” – lui Ando la aradon este chiar o „lovitură” a acestei găști pentru a preveni fenomenul nedorit ca publicația în campanie să fie fără control și condiții în slujba lui Bibi, cel care a realizat schimbarea de anul trecut a conducerii. Cu alte cuvinte, Andrei Ando, personaj politic important al orașului, revine la meseria sa de bază ca să o poată influența direct, nu prin interpuși.

Să ne înțelegem bine: banii de campanie înseamnă sume serioase. Iar anul acestea vor fi cel puțin trei astfel de campanii: pentru alegerile europarlamentare, pentru cele locale și în cele din urmă pentru cele generale, plus prezidențiale. E vorba de sute de mii care vor fi date publicațiilor și nu oricum, ci în funcție de atitudinea acestora.

Iar Jurnalul-aradon, fiind printre cele mai citite și influente, reprezintă un instrument foarte important în această operațiune. Chiar dacă, prin ARQ, există și o publicație de partid, mai precis de gașcă, însă cu o audiență mult scăzută, în proprietatea directă a parlamentarului lui Falcă.

Iar dacă vă întrebați, noa, bun, și ce putem face noi, răspunsul este simplu.

Decurge din analiza de început, de fapt viitorul presei libere, dacă va mai exista sau, mai precis, va mai fi nevoie de ea. Exemplul de la GSP, Libertatea, scandalul care a dus la îndepărtarea unor jurnaliști consacrați și care nu mai corespondeau „cerințelor” este cât se poate de edificator în acest sens.

Va urma…