Greșesc cei care-l consideră pe George Simion un recalcitrant naiv, un prostuț ajuns întâmplător în politica mare. Nici pe departe. Sigur, nu are o cultură pe măsura deranjului pe care-l face în societate, nu are un discurs din cale-afară de elevat, nu debordează de eleganță comportamentală, dar este inteligent și creativ, are instinct și talent politic.

Spre deosebire de mulți politicieni români consacrați, George Simion are talentul de a simți nemulțumirea populară, înainte să devină mare cât să apară în deschiderea jurnalelor de știri sau în sondaje. Și, mai ales, arde de nerăbdare să se așeze în fruntea oricărei nemulțumiri populare care l-ar putea aduce în atenția publică.

De altfel, aceasta a fost mereu „doctrina” și agenda publică.

În 2008, invitat în Senat de Péter Eckstein-Kovács, la dezbaterile privind legea CNSAS – ca președinte al Asociației „Noii Golani” – George Simion îl provoca pe senatorul Șerban Nicolae, strigându-i „comunistule” și numindu-l „lacheu al lui Ion Iliescu”. Incidentul, desigur, l-a propulsat în atenția publicului, într-o perioadă în care era cool să fii anti-iliescian.

Au urmat numeroase proteste în stradă (nici nu contează motivul) și, normal, certuri cu jandarmii, Basarabia, unionismul, conflictele cu autoritățile din Republica Moldova…

Simion nu inventa nemulțumirile. Le găsea și le aborda direct, intra în mijlocul lor și le confisca în interes propriu. Apoi identifica dușmanul, provoca reacția și transforma reacția în notorietate. Probabil este doar o coincidență că și Serviciile rusești practică exact același model de acțiune împotriva țărilor care prezintă anumite interese pentru ei.

De altfel, George Simion avea să-și descrie singur metoda. Lansarea candidaturii la la europarlamentarele din 2019 i-a oferit prilejul de a declara că a „speculat orice spărtură în zidurile sistemului”. O propoziție cât o întreagă biografie politică.

Nu putem ști dacă George Simion ar fi putut depăși condiția de „scandalagiu” dacă nu ar fi fost pandemia, dar știm că această nenorocire mondială a fost cireașa de pe tortul său politic. AUR, înființat la 1 decembrie 2019, a găsit în restricțiile sanitare o spărtură mult mai mare decât toate celelalte. Simion s-a instalat rapid în fruntea protestelor anti-mască și împotriva restricțiilor, iar în decembrie 2020 partidul intra în Parlament cu aproape 9% din voturi.

Din nou, furia exista. George Simion doar a găsit-o și-a confiscat-o în interes personal.

Chiar dacă partidele care au avut puterea în ultimii 36 de ani nu recunosc, o parte importantă a furiei populare este justificată. Aroganța, corupția, clientelismul, incompetența și disprețul cu care politicienii și-au tratat deseori alegătorii au pregătit terenul pe care AUR și George Simion au crescut.

Furia aceasta l-a dus pe Simion în Parlament, nu doctrina AUR. Numai că acum nu-i mai ajunge. Simte că are o șansă de a ajunge la putere și nu vrea s-o scape. Și pentru acest nou țel, George Simion își permite să se joace cu furia oamenilor. S-o joace pe degete cum se spune.

George Simion, ca un „procuror” sovietic

Călin Georgescu a fost arestat preventiv printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel București. Nu prin Hotărâre de Guvern, Decret prezidențial sau lege votată în Parlament.

Călin Georgescu și Ionel Rusen, arestați preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel București a decis definitiv  

Și totuși, de la tribuna Parlamentului, George Simion a „tunat” către colegii săi parlamentari, ca un adevărat procuror sovietic: „l-ați arestat”! Apoi, a anunțat că AUR nu va vota „nicio altă variantă de Guvern până nu îl eliberați și faceți dreptate lui Călin Georgescu”.

Așadar, parlamentarul George Simion, cel care se luptă cu un „sistem” niciodată precizat, împotriva unor practici abuzive, a ilegalităților, corupției și așa mai departe, cere în Parlament, eliberarea unui arestat preventiv. Și nu doar cere, ci șantajează România, după 5 luni de criză politică, într-un exercițiu ce seamănă cu practica teroriștilor care iau ostatici și cer în schimbul lor eliberarea unor deținuți.

Desigur, toți parlamentarii au dreptul să voteze împotriva oricărui guvern. Dar una este să respingi un guvern și alta să declari că nu vei vota niciun guvern până când un anumit arestat nu va fi eliberat. Incalificabil.

Cu atât mai mult cu cât acest „șantaj” vine de la un parlamentar care știe foarte bine că doar instanțele l-ar putea elibera legal pe Georgescu. Doar că adevăratul scop al „șantajului” a fost acela de a transmite către cei din stradă mesajul că nu judecătorii l-au arestat pe Georgescu în urma unei proceduri judiciare, ci „ei”, „sistemul”, „dușmanii poporului”.

Era mesajul clar al celui care a preluat conducerea mișcării suveraniste. De altfel, Simion și-a felicitat susținătorii adunați în fața Arestului Central, l-a declarat pe Georgescu „persecutat pe criterii politice” și a cerut „mobilizare generală”. „Mergeți cu toții […] să-i fiți alături, să vă audă vocea”.

Nu a cerut și eliberarea celuilalt arestat în dosar. Deși, dacă Georgescu este „deținut politic”, iar dosarul este fabricat, înseamnă că și celălalt este victimă a sistemului. Or, George Simion a cerut eliberarea doar a lui Georgescu. Subtilități care nu interesează masa de georgiști care funcționează de multă vreme după un tipar sectar.

Da, protestul este un drept fundamental, chiar dacă vizează o hotărâre judecătorească. Problema începe când unei mulțimi oricum radicalizate după anularea alegerilor îi oferi un motiv în plus să reacționeze. Un motiv sensibil, construit parcă special pentru a completa „persecuția” de la alegerile anulate, ceea ce-l face cu atât mai periculos.

Mecanismul  pus acum în funcțiune de George Simion este atît de bine gândit încât este aproape imposibil de contracarat. Dacă jandarmii intervin la protest, avem „represiune”, iar dacă protestatarii sunt sancționați, avem „dictatură”. Dacă Georgescu rămâne în arest, mulțimea va înțelege că „sistemul se teme de el”. Dacă va fi condamnat, înseamnă că „sistemul îl elimină” și, astfel, violența este justificată.

Nu avem nicio dovadă că George Simion a cerut violență. Nici că urmărește destabilizarea României. Deși, dacă el are dreptul să susțină că Georgescu este „persecutat pe criterii politice” și nu cercetat penal, avem și noi dreptul să „vedem” în tot ce face și spune, o dorință de destabilizare a țării, în numele unei ambiții personale, pe care nu și-a putut-o împlini prin votul cetățenilor.

Și, totodată, avem tot dreptul să întrebăm câtă dezordine este dispus să riște pentru a-și atinge obiectivele politice?

Mai ales că lui George Simion i-ar conveni cel mai mult ca Georgescu să nu fie eliberat acum și să fie condamnat. Un Călin Georgescu eliberat ar putea redeveni rivalul lui Simion pentru conducerea aceluiași electorat. În schimb, ținut în arest poate deveni „martirul” perfect în numele căruia Simion mobilizează strada și electoratul georgescian.

„Eliberați-l pe Georgescu!” mai înseamnă și altceva. Conflictul dintre Guvern și o parte a magistraturii este deja deschis. În acest context, Simion bagă în aceeași oală Guvernul, Parlamentul, procurorii și judecătorii și îi numește pe toți „voi”, apoi acuză că „l-ați arestat” iar în final le ordonă „eliberați-l”.

Astfel, o eventuală viitoare hotărâre nefavorabilă lui Georgescu poate fi prezentată ca „victoria sistemului”, nu ca hotărâre a unei instanțe. Dacă îl condamnă, judecătorul este omul sistemului, dacă îl achită, sistemul a fost învins.

Justiția pierde în ambele variante, iar Simion câștigă. Dacă nu cumva „mecanismele” pe care le inventează el sau altcineva pentru el, se vor „gripa”. Politica nu poate fi făcută mereu prin „marketing politic”, prin șmecherii de atragere a unor votanți prin promisiuni de case ieftine sau prin canalizarea furiei spre obiective personale.

Iar când doctrina este doar acest tip de „marketing politic” există oricând riscul unei greșeli. Pentru astfel de politici, o singură greșeală este suficientă pentru a pierde electorat la fel de repede cum l-a câștigat. Pentru că politicieni ca George Simion nu pot fi învinși decât de electorat, nu de „linii roșii” cum visează unii.