miercuri, 28 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – De ce ne e așa o jenă cu Rudi Wittmann?

    de Lajos Notaros | 9 noiembrie 2023, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    15

    Un arădean din Germania, cu care mă aflu în contact virtual zilnic, comentează la un articol despre Rudolf Wittmann, apărut nu de mult pe Special Arad. E un comentariu care îți atrage atenția.

    Nu laudă, nu bagă strâmbe, ci face o observație care te pune pe gânduri. Ideea, altfel e simplă: dacă Aradul e vestit prin cei 13 generali executați aici pentru că au luptat pentru libertate, Rudolf Wittmann poate fi considerat cel de la 14-lea.

    Cu câteva clarificări, această asociere nu mai pare atât de trasă de coadă ca la prima vedere.

    Cei treisprezece generali nu erau cu toții generali, dar erau militari de carieră. Mulți înaintați în grad la repezeală în timpul revoluției din 1848-49. Dar cel mai important este că majoritatea nici nu erau unguri, chiar dacă luptau în armata revoluționară maghiară împotriva austriecilor habsburgici. Din cei treisprezece cinci erau germani, unul croat, unul sârb, iar doi aveau origine armenească, unul dintre aceștia poate chiar românească. Dar, cu toții, indiferent de etnie, luptau pentru libertate.

    mormant rudolf wittman cimitir arad

    Rudolf Wittmann, așa cum îi arată și numele, are în mod evident rădăcini germane, chiar dacă el se considera ungur din România. Era militar de carieră, vorbea nenumărate limbi – ucrainenii au fost mirați de cât de repede a învățat limba lor -, a plecat din Legiunea Străină fiindcă, se pare, considera că lupta pentru libertate este mai importantă decât disciplina militară în sine.

    Dacă stăm și ne gândim de ce este jertfa sa atât de ocultată în orașul său natal, de aici trebuie să pornim.

    De aici trebuie să pornim și atunci când ne dăm cu părerea despre semnificația gestului său de a se alătura trupelor ucrainene care se opun invaziei rusești. Ca să înțelegem, în cele din urmă, că Rudolf Wittmann nu s-a comportat ca un mercenar, ci ca un militar – aidoma generalilor executați la Arad – care își pune priceperea în slujba unei cauze în care el crede. Și în ambele cazuri este vorba despre libertate.

    Ei, în această situație, modul în care orașul lui Rudolf Witmmann a reacționat la sacrificiul acestuia din Ucraina este chiar lamentabil. Comunitatea maghiară din Arad n-a scos o vorbă. La liceul pe care l-a terminat, chiar în zilele în care a venit vestea morții sale, a avut loc o întâlnire cu câțiva absolvenți cu care școala, pe bună dreptate, se mândrește, fie că e vorba de artiști sau oameni de știință. Despre Rudolf Wittmann nu s-a spus un cuvânt, nici măcar ceva de condoleanțe pentru familia sa aflată în doliu. Nici în presă, dar nici pe site-urile de socializare, asta ca să nu mai vorbim de diferitele site-uri de organizații maghiare din Arad, în frunte cu liceul al cărui absolvent a fost.

    Reacția aceasta, din păcate, este relativ ușor explicabilă. O bună parte a maghiarilor din România, în frunte cu instituțiile lor de natură politică, se află de o bună vreme sub influența regimului orbanist din Ungaria, despre care se știe, nu-i așa, că face un joc lamentabil între Uniunea Europeană și Rusia lui Vladimir Putin. Nu dă bine așadar să elogiezi, chiar și pentru sacrificiul suprem, pe cineva care a luptat împotriva acestei Rusii.

    Mult mai greu de înțeles este „reținerea” instituțiilor care, în mod normal, nu au această problemă. Orașul, județul românesc, prin instituțiile lor administrative, au tăcut mâlc și ele. La înmormântarea arădeanului căzut eroic în Ucraina, nu a fost prezentă nicio oficialitate locală. Nici de partid, nici de stat. Nici măcar pentru salutarea diplomaților, e drept, de rang mai scăzut, ucraineni, veniți la înmormântare. Am remarcat doar un singur gest normal: condoleanțele exprimate pe FB de organizația arădeană a USR.

    Toate astea în situația în care în zilele care au înconjurat ziua înmormântării arădene a lui Rudolf Wittman – sâmbăta care a trecut – toate oficiile și oficialitățile arădene asta au făcut: au reprezentat orașul și arădenii la diferite evenimente. La inaugurarea unui centru comercial, înainte de toate, la sfințirea unei renovări bisericești și la altele despre care nu are rost nici măcar să ne pierdem în cuvinte.

    erou sicriu flori

    Încercând o explicație, nu ajungem prea departe. Dincolo de relațiile foarte bune pe care le are primarul nostru cu ce de al doilea om și primul vânător al regimului Orban, ne mai rămâne doar lipsa totală de dimensiune politică a lumii politice de la Arad. Preocupați cu imaginea de sine, înglodați în gesturi de suprafață pentru alegătorul la grămadă, ai noștri, precum bradul, nu se riscă. Nu își asumă sarcini sau gesturi care i-ar obliga, care i-ar scoate din lumea bancurilor de pe FB și i-ar introduce în cea a politicienilor adevărați.
    În fond, cum am spus, nu trebuie să mergem prea departe ca să vedem adevărata față a lucrurilor: un oraș expropriat de o gașcă politică, în care totul este subordonat intereselor lor de grup, orașul, cu interesele sale, pierzându-se între cuvintele spuse pompos sau nervos, dar degeaba.

    Așa că ne rămâne un singur lucru, nouă, celor care nu suntem prinși în acest carusel al imposturii calificate: să ne luăm rămas bun de la arădeanul nostru, plecat eroic în lupta sa pentru libertate, unul dintre puținii arădeni adevărați și cu care chiar ne putem mândri în această lume a valorilor cu susul în jos.

    Facem acest lucru printr-o melodie a unei formații preferate de adolescenții de o vârstă cu Rudi și de el însuși.
    O melodie de rămas bun a formației din Ungaria, Tankcspada: „Nu mai sunt cuvinte…”!

     

     

    Citește și:

    • 25 de luptători ucraineni la înmormântarea unui erou. Comandantul lui Rudolf: „E primul şi singurul străin care a fost acceptat în Forţele speciale ucrainene” · Special Arad

    • O patrie în care au loc doar eroii. Refugiaţii ucraineni din Arad, omagiu pentru arădeanul Rudolf Wittmann · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Le este jenă politicienilor nu aradeanului simplu.
      Pt ca politicienii locali consideră că defapt ei se sacrifică pt arădeni nu sunt salariații comunității plătiți să rezolve problemele.
      Și atunci cum să apară un adevărat erou sa le stirbeasca lor eroismul de tinichea.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Cu tot respectul, eu am o altă părere despre Eroi!
      Cred că eroi sunt doar cei ce își varsă sângele sau își sacrifică viața pentru a-și apăra Familia sau Patria!
      Ori acest arădean înțeleg că a plecat în Ucraina de bună voie, ca să lupte pentru cauza acestei țări. Și atunci, el poate fi Erou al Ucrainei, dacă nu a avut statut de mercenar, cu toate beneficiile materiale ce vin din această calitate!!! Din aceste motive, nu îmi vine să îl consider „erou” al națiunii!

      Cum nu pot să îi consider „eroi” pe conaționalii noștri căzuți în războaiele altora din Afganistan, Africa sau aiurea.
      Din mai multe motive:
      -pe acolo nu au căzut apărându-și țara sau vreun ideal național
      -nu i-a trimis nimeni cu forța, ei singuri au cerut așa ceva, și am înțeles că este cam „înghesuială” la astfel de solicitări!
      -pentru „actul de curaj” de a activa în astfel de trupe „pacificatoare”, au o soldă „atrăgătoare”, astfel explicându-se și „apetitul” unora pentru astfel de acțiuni
      -la întoarcere, unii mai beneficiază și de alte avantaje suplimentare, ce la va face viața suficient de „decentă”!

      Și dacă uni ca aceștia, întorși acasă „pe scut” sunt considerați Eroi, atunci
      ce or mai fi fiind cei mulți ce au căzut în războaiele naționale de apărare! Cei care nu au fost întrebați dacă vor să lupte pe front, care nu au beneficiat de recompense substanțiale pentru Obligația de a-și apăra țara, și care și-au pierdut viața, sau o mână, sau un picior, prin cele tranșee de război!!!!

      P.S. Dacă arădeanul nostru ar fi căzut în luptă pe timpul cât a fost în Legiunea Străină, mai era considerat Erou al României??
      Că nu văd nici o diferență majoră între a fi înrolat în Legiunea Străină a Franței sau „Legiunea de străini” a Ucrainei!!!!

      Oricum, zic și eu Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

      +12 voturi
      +1
      -1
      • Cu tot respectul, aveți o părere greșită.
        Eroul nu se definește în funcție de cine și de ce aparține (familie, națiune), ci în funcție de ce și cum face. Iar acest ce și cum ține de calitatea sa de om, indiferent de apartenență. Iar cheia este în acel cum: indiferent de consecință, riscându-și chiar și viața pentru a acționa în numele valorilor superioare ale omeniei. Iar aceste valori sunt adevărul și binele în libertate. Cu alte cuvinte eroul, gestul și fapta eroică nu țin de o națiune – noțiunea de erou național este o chestiune modernă, adânc politizată – ci de semnificația sacrificiului său în numele valorilor umane universale. În momentul în care înțelegem că Rudolf a murit pentru libertatea umană – indiferent pentru ce fel de libertate, a cui – avem dreptul să îl considerăm erou. Nu contează în ce armată ești ca să devii erou: gestul contează. Dacă, de exemplu, fiind încă în Legiunea Străină, murea apărând o familie de băștinași atacați de bandiți, tot erou era. De altfel nu trebuie neapărat să mori pentru a realiza o faptă eroică. Adică, cum am spus, indiferent de consecințe pentru o cauză bună și dreaptă.

        --5 voturi
        +1
        -1
    3. … pleaca, constient fiind, sa ucida oameni, nimic nu-l poate scuza.Asa cum isi asuma uciderea semenilor, tot asa isi asuma si propria moarte.Sunt sigur ca el stia asta!Remuneratia face parte din joc.Colegii si echipa iarasi fac parte din jocul lor sinistru, de mercenari!Partea interesanta este ca, in timp, scapi de imagini, dar niciodata de miros, de „mirosul mortii”!Cei care nu se pot reabilita dupa ce se intorc acasa, nu isi pun capat zilelor din cauza imaginilor, ci din cauza mirosului cu care se trezesc in fiecare dimineata!

      +7 voturi
      +1
      -1
    4. Cu tot respectul pentru tine Domnule Notaros, am mai spus ca părerea mea este ca adevarul este intre ce spui tu si ce spune Ioanea. Niciodată nu trebuie sa fim transanti in afirmațiile noastre. Niciunul dintre noi nu este singurul deținător al adevarului Daca suntem de buna credință trebuie sa acceptam ca si ceilalți au dreptul la opinie , chiar daca aceasta nu este in concordanța cu a noastră. Nu cred ca este corect ca sa dai verdicte cu cine are dreptate si cine nu! Scuze ca te tutuiesc dar am mai spus ca am fost colegi la LIA!!

      +13 voturi
      +1
      -1
      • Îmi pare bine să discut cu un coleg de liceu, așadar, problema este cea generală dintre un text scris jurnalistic și un comentariu care se bazează pe impresia de moment.
        Nu am scris ceea ce am scris pentru că așa vreau eu, ci pentru că am ajuns la concluzia asta după ce m-am documentat pe temă. Am întrebat oameni care l-au cunoscut, am studiat viața omului, am analizat gesturile sale. Așa am ajuns la concluzia că Rudolf Wittmann a fost un om cu idealuri, nu un aventurier care face totul pentru bani. Nu este, deci, o ”impresie” sau o prejudecată, este o concluzie bazată pe muncă jurnalistică. Văzută chestiunea de aici, ceea ce zic eu are greutate mult mai mare decât un comentariu bazat pe prima impresie după textul citit. Chiar și impresie bună. În viitor ar fi bine să pornești de aici atunci când tragi concluzii. Așa în treacăt, am observat una din nou greșită privind calitatea doctoratului lui Sinaci. Nu știu dacă știi, am terminat după LIA, la câțiva ani, filozofie-istorie la Cluj. Spun asta nu ca să mă laud, ci ca să vezi că am calificarea necesară enunțării unei astfel de afirmații.

        --2 voturi
        +1
        -1
    5. Multumesc pentru răspuns! Sa știi ca citesc întotdeauna cu plăcere editorialele, comentariile tale, chiar daca nu întotdeauna sunt de același parere. Cred ca aici este de fapt farmecul lecturarii! Ce ne- am face daca toti am avea aceeași parere?! Am fi ca si in visatul comunism in care toti trebuia sa fim intru- n singur gând si simțire.Iti doresc seara placuta, multă sanatate si sa mai corespondam inca mult timp!

      +6 voturi
      +1
      -1
      • Ai perfectă dreptate până când e vorba de opinii și păreri. Când e vorba de fapte însă, treaba se schimbă: are dreptate cel care e în posesia cunoașterii exacte a faptelor. Din acest punct de vedere, jurnalistul onest și profesionist este cel care stabilește corect faptele pe care se pot construi opinii adecvate. Cititorul, desigur, poate judeca pe baza convingerilor sale, dar fără să neglijeze faptele prezentate de jurnalist. Dacă face asta, nu mai este un comentator avizat, ci un palavragiu care se dă mare. Nu este cazul tău, sunt convins de asta, mi-a făcut plăcere conversația și îți doresc și eu toate cele bune. Ca să mai avem astfel de conversații…

        0 voturi
        +1
        -1
    6. Va raspund cu mare tristete, …

      … deoarece sunt momente cand trebuie sa raspunzi, mai ales intr-un context in care cei care citesc nu trebuie sa fie inselati de “cuvinte”! ”Locul comun literar”, “experientele literare” si cele “cinematografice” nu sunt pentru mine “cuvinte”!Ar trebui sa va alegeti cu mai multa grija “cuvintele” si sa faceti o deosebire intre aceste cuvinte.Dumnezeu sa va Binecuvanteze Maestre!PS: Sunteti om de presa, va fac o sugestie: faceti demersurile pentru a obtine un permis de corespondent de razboi si mergeti ACOLO, sa va convingeti daca puteti PRIVI si MIROSI moartea cu indiferenta!

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Mulțam de binecuvântare, la fel vă doresc și Dumneavoastră!
        Pentru corespondent de război sunt prea bătrân, dar, ca să înțelegeți că nu dau doar așa din nimic din ”cuvinte”, vă spun doar atât: am fost în situația în care în jurul meu se murea de gloanțe. Chiar de două ori…

        --3 voturi
        +1
        -1
    7. Dintre cei care au scris, sau au citit și comentat, prezentul articol este cineva care a fost într-o relație atât de apropiată cu domnul Wittmann încât a discutat cu dânsul înainte de a pleca acesta în Ucraina? Sau, cel puțin, să-i fi fost un prieten atât de apropiat, ca de-a lungul vremii acesta să fi discutat cu el despre bucuriile și suferințele vieții, despre motivația pe care a avut-o domnul Wittmann când a luat deciziile grele, importante ale vieții lui? …….

      +1 voturi
      +1
      -1
    8. El a fost un om,care și-a trăit visul copilăriei,acel vis pe care foarte puțini dintre oameni au posibilitatea sau curajul de al duce până la capăt.
      Din păcate pt el(,sau mai mult pt familia lui),acolo sa sfârșit visul.
      Și nu,nu sa dus pt sold,el sa dus voluntar!!!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.