De vorbă cu Diana Ramona Gavra, regizorul documentarului „Casa cu lacăt”, despre șpaga de pe plaiurile mioritice

    de Raluca Medeleanu | 12 iulie 2019, 11:40 AM | Interviuri | Recomandările editorilor

    0

    „Casa cu lacăt” – documentarul despre fraudarea examenului de Bacalaureat de la Arad, realizat de arădeanca Diana Ramona Gavra, este acel gen de film care trebuie văzut de cât mai multă lume și demonstrează clar că atunci când fenomenul corupției este pus sub lumina reflectoarelor, lumea nu e plictisită, ci e o temă care stârnește maxim interes. Acest lucru s-a resimțit și la avanpremiera care a avut loc la Arad, joi seara, la Cinematograful Arta. Reprezentanții instituției ne-au spus că nu au mai văzut atâta bătaie pe bilete de la premiera filmului „Moromeții 2”, iar după vizionare, publicul nu s-a mai săturat să pună întrebări și să soarbă fiecare cuvânt al regizorului și al invitaților săi, care au apărut și în documentar: colegul nostru, jurnalistul Lajos Notaros, lectorul conferențiar Mihai Maci și profesorul Tudor Dragomir.

    Noi am abordat-o pe Diana Ramona Gavra chiar înainte de proiecție, dorind să aflăm cât de dificil este pentru o persoană care lucrează în sistem, în vremuri în care există atâtea presiuni asupra justiției, să realizeze un documentar atât de incomod precum acesta. Discutând cu ea, am aflat că multe persoane pe care și le-ar fi dorit să facă parte din documentar, nu au mai participat, fie din frică, fie efectiv pentru că le-a fost interzis acest lucru. Totuși, publicul a putut afla din documentar opiniile unor personalități precum jurnalistul Cristian Tudor Popescu, judecătorul Cristi Danileț, profesorul universitar Dumitru Bortun sau politologul Cristian Pîrvulescu.

    – Este prima oară când realizați un documentar. Până acum ați făcut două scurtmetraje. De unde v-a venit prima oară acest impuls: „vreau să fac un documentar”?

    – Eu am o pasiune pentru documentare. Îmi plac, sunt pasionată de ele, mă duc la festivaluri de film documentar și cred că documentarul, din păcate, nu își găsește locul potrivit. Țin la genul acesta de film și mi se pare foarte necesar și, mai ales într-o societate frământată ca a noastră, cred că documentarului nu i se dă locul cuvenit.

    – Cum v-ați decis tocmai asupra acestui subiect dintre mai multe exemple de corupție pe care le-ați fi putut găsi?

    – Pentru că este, pe de o parte, cel mai simplu, dar și cel mai complex. Pentru că dacă stăm să analizăm cauzele corupției din țara noastră, ajungem mereu la aceeași problemă: la educație. Și atunci un caz de corupție în educație cred că este extrem de relevant pentru întreg fenomenul corupției din țara noastră.

    – Așa ați și structurat documentarul. La început vă axați pe un caz anume, după care ați extins pe o problematică generală.

    – Da, am extins pe o problematică generală pentru că aceste cazuri de corupție au o anumită complexitate, lucrurile nu sunt atât de simple precum par la prima vedere, noi tratăm de multe ori – cel puțin în reportajele de televiziune pe care le-am văzut – doar dintr-o anumită perspectivă corupția, acea sancționatorie. „Cutare a fost la DNA, i s-au pus cătușe”. Vedem lume în cătușe, vedem sancțiuni, unii scapă de pușcărie, alții nu scapă, unii sunt condamnați, alții nu, unii scapă ulterior și de condamnări, dar în fond corupția rămâne. Și atunci m-am gândit că ar fi necesar să analizăm cauzele acestui fenomen.

    – Înainte să începeți producția, mă gândesc că ați avut o anumită idee de ansamblu, ce ați fi dorit să transmită documentarul… Cât de diferit este produsul finit?

    – Noi atunci când am început să filmăm, ne-am confruntat cu o mare problemă. Era chiar anul trecut, după „meetingul albilor” și după toate atacurile date împotriva justiției, atât de Parlament, Curte Constituțională, iar actorii principali în acest film ar fi trebuit să fie judecători, procurori, polițiști, care – unii dintre ei – nu au mai dorit să vorbească, alții nu au mai fost lăsați să vorbească de către șefii lor și asta a fost principala problemă, pentru că a trebui să restructurăm puțin. Dacă am pornit de la o idee de a face un film oarecum polițist, să vedem aspecte din ancheta penală, să înțelegem cum se face și ulterior să discutăm de ce se face, am întâmpinat această problemă și a trebuit atunci să recalibrăm puțin lucrurile. Dar, cred că până la urmă s-au rezolvat foarte bine.

    – Dumneavoastră lucrați în sistemul juridic. Ați simțit vreo piedică pentru faptul că v-ați ocupat de acest documentar?

    – Eu sunt avocat, deci sunt un liber profesionist. Pe mine nu are nimeni cum să mă împiedice cu nimic. Nu funcționez într-un sistem de stat, nu funcționez pe principiul unor ierarhii, deci în principiu cam fac ce vreau. Nu pe mine m-a împiedicat cineva, ci pur și simplu această temere, această rezervă a magistraților, pentru că de multe ori, sigur că da, mulți dintre cei care au ieșit și au vorbit, au suferit tot felul de repercursiuni, ba scandaluri mediatice, ba au primit diferite sancțiuni disciplinare și atunci nimeni nu vrea să treacă prin asta. Este pe de-o parte firesc, dar pe de altă parte dacă cei din sistemul judiciar ar fi puțin mai vocali și ar explica mai multe lucruri pe înțelesul oamenilor, multe dintre manipulările media n-ar mai trece. Eu cred că este necesar să fie explicate anumite lucruri.

    – În afară de faptul că noi, ca oameni, putem afla și învăța anumite lucruri din documentarul pe care dumneavoastră l-ați realizat și care sper să ajungă la cât mai multă lume, ce altceva se mai poate face? Pentru că, după mine, concluzia din documentarul dumneavoastră este puțin mai sumbră, ca să spun așa… Aveți speranță? Credeți că se mai poate face ceva?

    – Nu e neapărat sumbră. Mi-am dorit mai mult să fie un punct de pornire, un punct de reflexie, de punere a problemei, după care cei care pot să construiască, să poată construi. Nu sunt eu în măsură să dau soluții, sau să fac anumite strategii pentru combaterea acestui fenomen. Eu am arătat fenomenul, am pus problemele, urmează ca ceilalți să înțeleagă și cei capabili să o facă, să o facă. Mă îndoiesc însă, la cum stau lucrurile astăzi, să o și facă. Mai degrabă, discutăm despre o formă de dezincriminare a corupției, decât de o luptă cu acest fenomen. În concluzie, una dintre cauzele corupției din țara noastră este și educația. Și atunci când vom înțelege că există, așa cum spune Mihai Maci în documentar, mai multe Românii și că unii trăiesc într-o paradigmă premodernă și alții într-o paradigmă modernă, iar aceste Românii nu se întâlnesc aproape niciodată, atunci poate ne vom gândi cum să conectăm toate aceste Românii și cum să facem ca cei care nu înțeleg că a fi corupt este o faptă penală, că este o infracțiune și că nu este o cutumă, sau un obicei și că aceasta dăunează societății și progresului societății, atunci vor putea să găsească și soluțiile necesare pentru combaterea acestui fenomen, pentru că știm cu toții că înapoierea României se datorează, pe de-o parte, și acestui fenomen. Cauzele, v-am spus, sunt mult mai complexe. Sunt legate de tradiție, de cultură, de istoria noastră și de faptul că încă societatea românească nu s-a modernizat pe deplin.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.