O grădină tropicală cu peste 400 de specii diferite și peste 7.000 de plante, unele care ajung până la tavanul de sticlă. 4.000 de metri pătrați de spaţiu cu verdeaţă. Și mii de oameni. O conviețuire care a devenit punct de atracție turistică. Sute de oameni vin, în fiecare zi, să vadă Gara din Madrid. Nu mai vin doar să ia trenul ca să meargă spre alte destinaţii. Nicio ameninţare din partea copacilor sau a porumbeilor.

Gara din Arad, modernizată între 2012-2016, considerată la acea vreme cea mai modernă gară din România, a rămas pe mai departe un loc spartan în care mergi parcă obligat, doar dacă vrei să fugi spre alte destinații. Niciun copac, niciun spaţiu vrede. Câteva vrăbii rătăcite în holul central.

Gara din Madrid, Atocha, 1851

9 februarie 1851 e data la care a fost inaugurată a doua linie de cale ferată din Spania, care lega Madrid de Aranjuez, și tot atunci a fost inaugurată prima stație de cale ferată a capitalei, staţia Atocha (Gara Madrid), la acea vreme un simplu punct de oprire cu o platformă din lemn.

Stația – azi cea mai mare din Madrid şi cea mai cunoscută din toată Spania – a fost ulterior refăcută și extinsă, în anii 1865 și 1892. Clădirea a fost, în fapt, în mare parte distrusă de un incendiu, reconstruită de compania feroviară MZA și redeschisă în 1892.

Arhitectul care a proiectat noua clădire, folosind mult fier forjat, a fost Alberto de Palacio Elissagne. Cea mai remarcabilă caracteristică a lucrărilor efectuate a fost acoperișul deasupra secțiunii centrale. Proiectat de inginerul Saint-James, având o lungime de 152 de metri, o lățime de 48 de metri și o înălțime de 27 de metri, acesta a devenit unul dintre cele mai cunoscute puncte de reper ale orașului. Acoperișul de oțel și sticlă se întinde între două clădiri din cărămidă.

(Gara din Madrid, după renovare de la începutul anilor 90)

Renovare la gară, impusă de progresul anilor ’80

Gara – Madrid Atocha (în spaniolă: Estación de Madrid Atocha) a suferit renovări repetate mai apoi, impuse de progresul anii ’80 şi necesitatea de a face loc trenurilor de mare viteză.
Arhitectul spaniol Rafael Moneo a fost comisionat să renoveze stația pentru a o adapta la noile timpuri, renovare care a avut loc între anii 1985 și 1992.

Atunci, complexul feroviar a fost extins cu două noi stații mari: Puerta de Atocha, construită pentru a servi trenurile moderne de mare viteză AVE, și Atocha-Cercanías, dedicată traficului zilnic al persoanelor care călătoresc cu trenurile de navetă și trenurile de distanțe medii și lungi. Acestea sunt conectate la stația de metrou (Atocha Renfe) și diverse linii de autobuz.

Cea de a treia stație de la Atocha este vechea stație din secolul al XIX-lea, care ocupă pe mai departe un loc important în complex, deși și-a pierdut funcția inițială. Acum, „sub marele baldachin de fier și sticlă, pe locul vechilor șine și platforme originale”, aşa cum e descris de ghidul turistic barcelo.com, se află grădina tropicală de care am amintit mai sus.

(Grădina tropicală din Gara Atocha)

Grădina din Gara Madrid

Una dintre ideile arhitectului spaniol, puse în practică la începutul anilor 90, a fost să se folosească la maximum de nava centrală principală, acoperită cu fier și sticlă, ca de o seră uriașă. Au fost aduse aici plantele tropicale, fiind creată grădina luxuriantă de peste 4.000 de metri pătrați pe locul vechilor șine și platforme, cu palmieri, bananieri, cocotieri și pomi de pâine, plantaţi sub acoperişul de sticlă. Temperaturile de aici sunt între 22 și 24 de grade și umiditatea de până la 70%.

Una dintre atracţiile grădinii – broaștele țestoase din Galápagos şi peştişorii de aur – au dispărut în 2018, când autoritățile au decis să le transfere la un centru de reabilitare a faunei sălbatice și să închidă lacul creat în gară, din pricina comportamentului antisocial al multor vizitatori.
Gara Atocha a fost şi locul nefericitului atentat terorist din martie 2004, unde au fost omorâţi 193 de oameni.

(Gara Arad, după renovarea din anii 2012-2016)

Gara din Arad, 1905 -19010

Gara Arad, cunoscută drept Gara Mare, este cea mai mare gară din județul Arad, una dintre cele mai tranzitate din Regiunea de Vest a României, primul tren circulând prin Arad la 25 octombrie 1858, anul deschiderii căii ferate Szolnok–Arad. Între 1869 și 1871 se construiește calea ferată Arad–Timișoara, în lungime de 55,6 km, linie deschisă în data de 6 aprilie 1871.

Clădirea actuală a gării a fost construită după planurile arhitectului Ferenc Pfaff, lucrările începând în anul 1905 și fiind finalizate în 1910. Gara a fost bombardată puternic în octombrie 1944, de către trupele germane, și a fost refăcută între anii 1950-1953.

În ultimii ani, Gara Arad a avut parte de un important proiect de reabilitare, care a adus o scară rulantă în mijlocul clădirii principale şi acces la etaj, unde ar fi trebuit să fie plin de cafenele şi magazine, lucru care nu s-a mai întâmplat, dar și o pasarelă pietonală nouă care se desprinde din holul central al clădirii, dotată cu facilități pentru călători și pentru persoanele cu mobilitate redusă (lifturi, scări rulante, marcaje speciale, etc.

(Interiorul clădirii centrale a Gării CFR Arad)

Cea mai modernă gară din România, pe stil spartan

Proiectul de modernizare a Gării Arad, început în aprilie 2012, a făcut parte din amplul proiect de reabilitare a liniei de cale ferată pe coridorul IV paneuropean, fiind vizate liniile de cale ferată și gările cuprinse între frontiera cu Ungaria (Curtici) și Simeria. Din suma totală alocată proiectului, de 1,38 de miliarde de lei, investiția pentru Gara Arad a fost calculată la 334 de milioane de lei.

Nici ziua și sigur nici seara, Gara Arad nu servește vreunui alt scop decât cel pentru care a fost creată, locul de unde poți lua trenul spre alte destinații, iar scopul e realizat într-un mod cât mai spartan cu putinţă, parcă departe de confortul călătorilor. Mai mult, seara, Gara Arad nu e recomandată nimănui. Tot ce poţi să faci aici e să aştepţi, cu sufletul la gură, trenul care să te ducă departe şi să-ţi cumperi cafele şi sucuri de la aparatele montate în holul central. Câteva cărţi de cumpărat, dintre cele mai surprinzătoare, pot fi achiziţionate totuşi de aici.

Citeşte şi:

Gara CFR Arad – 157 de ani de schimbări mai mult sau mai puțin radicale (un istoric comparativ în imagini)

Promisiunile deșarte lasă Gara CFR Arad pustie… Până când?