sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bolnavi sau sănătoși? Agenția pentru protecția mediului nu a dat aviz pentru tăierea arborilor din curtea spitalului

    de Adriana Barbu | 22 martie 2024, 8:33 AM | Știri Arad

    5

    „În anul 2024, Agenția pentru Protecția Mediului Arad (APM Arad) nu a emis aviz pentru tăierea arborilor sănătoși situați în curtea Spitalului Municipiului Arad”, este răspunsul primit de la APM în urma solicitării noastre. Tot aici se indică faptul că pe lege ar fi trebuit să i se solicite acest act, dacă acei arbori erau sănătoşi. În plus, în răspuns se arată că „Ocoalele Silvice nu emit avize pentru tăiere arbori. Aceste autorități emit Act de punere în valoare sau Autorizație de exploatare”.

    În atare condiții, poate cea mai importantă întrebare în legătură cu tăierile de arbori din curtea spitalului este legată de starea, sănătatea celor 11 copaci puşi la pământ în urmă cu nicio săptămână. Un subiect familiar arădenilor, în condiţiile în care exact sănătatea şubrezită e cea pe care a invocat-o mereu primarul Călin Bibarţ când în parcurile istorice din Arad au căzut unii dintre cei mai valoroşi arbori.

    De data aceasta, bătrâneţea şi boala arborilor este invocată de mai marii spitalului, instituţie aflată în grija Consiliului Judeţean Arad.

    copac mancat spital Municipal

    (Cel puțin unul din arborii puși la pământ era scorburos)

    Starea arborilor cu risc de prăbuşire peste staţia de oxigen

    Potrivit liderilor spitalului, cei 11 copaci care au fost puşi la pământ în curtea fostului Municipal erau fie bătrâni și scorburoși, așa cum reiese din unele poze, fie înclinați puternic și amenințând să cadă peste stația de oxigen a unităţii medicale (fapt care ar fi putut genera pagube imense), sau peste alte clădiri din vecinătate.

    De aici am fost asigurați, încă o dată, că alți copaci vor fi plantați, la momentul la care se va interveni în reamenajarea întregii zone și că cei tăiați prezentau pericol pentru siguranța pacienților, a cadrelor medicale și a aparținătorilor care treceau prin acea curte. Un pericol prea mare, pe care conducerea spitalului nu a vrut să și-l asume, în condițiile în care spune că s-au și primit reclamații cu privire la unii copaci.

    Rămâne de aflat cine a decis că cei 11 copaci sunt bolnavi şi cum s-a ajuns la la această sentinţă care a pus la pământ arborii, pentru că, dacă acei copaci erau sănătoşi, spitalul ar fi avut nevoie de aviz de la APM, iar tăierile fără acest act ar fi situat întreaga operaţiune în afara legii.

    Ce spune APM despre arborii din curţile spitalelor

    Agenţia pentru protecția mediului (APM) a mai precizat în răspunsul la solicitările noastre faptul că „În baza prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, Art.3 „spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
    a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;

    b) spații verzi publice de folosință specializată: 1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ; 2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire; 3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;

    c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;

    d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;

    e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;

    f) păduri de agrement;

    g) pepiniere și sere” – conform prevederilor Legii nr.24/2007,
    Art.12, alin.(6) „Deciziile luate la nivelul administrațiilor publice locale de tăiere a arborilor sănătoşi din spaţiile verzi, astfel cum sunt definite la art.3, aflate pe terenurile din zonele urbane, se pun în aplicare numai după obținerea avizului emis de agențiile județene pentru protecția mediului”.

    Cu toate acestea, deși din răspunsul APM rezultă faptul că spitalul ar fi avut nevoie de aviz de la instituţia de mediu în cazul în care copacii puşi la pământ erau sănătoşi, niciuna dintre instituțiile de protecție a mediului  nu ne-a informat că s-ar fi sesizat din oficiu și că va verifica situația din curtea unității medicale, acolo unde 11 arbori au fost eliminați din peisaj.

    Bibarț, asociat cu masacrul de la fostul Municipal

    În absența unui verdict al instituțiilor care protejează mediul, pe rețelele de socializare subiectul s-a inflamat, iar supărarea arădenilor a mers până departe. Zeci de arădeni au criticat modul în care s-a procedat, din nou, în privința arborilor, mulți acuzând că, de fapt, singura grijă a celor de la spital a fost să creeze mai multe locuri de parcare pentru mașinile cadrelor medicale.

    În vecinătatea fostului Municipal se află cea mai mare piață din Arad, singura care funcționează bine, dar locurile de parcare sunt extrem de puţine pentru toţi, deși suntem foarte aproape de centrul orașului și în una dintre cele mai aglomerate zone.

    Principalul vinovat al masacrului de la fostul Municipal a fost identificat de arădeni în persoana primarului Călin Bibarț, deși decizia de acum nu-i aparține lui (ci spitalului, care are legătură directă cu Consiliul Județean Arad). Cum însă în cele mai multe cazuri când arbori bătrâni sau tineri au fost puşi la pământ, edilul local şi-a asumat decizia de tăiere cu fruntea sus, pe principiul că va alege mereu siguranţa arădenilor în detrimentul copacilor, mai toţi arborii pe care arădenii îi văd tăiați sunt asimilați deja cu imaginea edilului-silvicultor.

    copaci spital registru spatii verzi

    (Așa arată curtea spitalului conform Registrului spațiilor verzi)

    Arbori în stare bună, în curtea spitalului, potrivit Registrului spaţiilor verzi

    Revenind la vârsta și sănătatea copacilor tăiaţi acum, am decis să aruncăm un ochi pe Registrul spaţiilor verzi, unul dintre documentele oficiale care ar trebui să contureze tabloul real al arborilor din oraș, registru aflat în curs de actualizare.

    În zona în care cei 11 copaci au fost puşi la pământ, în actul oficial urcat pe siteul Primăriei Arad, marea majoritate a arborilor sunt prezentaţi ca fiind în stare bună sau foarte bună, fie că sunt catalogaţi ca fiind tineri, fie  maturi. Foarte puţini dintre copacii din zonă, trecuţi deja în registru, apar ca având o viabilitate acceptabilă.

    Plop negru, nuc comun, mesteacăn, salcâm, molid comun, castan sălbatic, tei cu frunză mare, biotă, sambovină, stejar, tei argintiu, plop euroamerican, cenuşer sunt arborii din curtea fostului Municipal, iar aproape toţi apar ca având viabilitate foarte bună, bună sau acceptabilă.

    copaci curtea spitalului Municipal salcam

    (Unul dintre copacii trecuți în registru ca necorespunzător)

    Un plop şi un arţar, etichetați drept necorespunzători

    În curtea spitalului, un plop euroamerican e singurul pe care l-am găsit catalogat drept bătrân şi etichetat ca fiind necorespunzător, în august 2023, iar un salcâm, matur, e trecut ca fiind total necorespunzător încă din 2022.

    Un arțar american bătrân, cu diametru de 90 cm, considerat acceptabil în august 2022, pare a fi cel mai gros arbore din zona fostului Spital Municipal. Cel de al doilea cel mai gros arbore identificat de noi, un plop euroamerican, are diametrul de 70 cm, iar un alt plop de 60 cm pare a fi al treilea ca grosime din curtea spitalului. În atare condiţii, reglementările care vizează arbori remarcabili nu sunt aplicabile aici, ci doar cele ale Legii nr.24/2007.

    vedere curte Spital Municipal 1

    (Spațiul verde din curtea spitalului, imagine de pe Google maps)

    Spațiul verde din curtea spitalului, reamenajat în viitor

    Reamintim cititorilor că 11 arbori au fost tăiaţi în curtea fostului Municipal în urmă cu nicio săptămână, iar conducerea unităţii, prin vocea directorului administrativ al spitalului, Daniel Kurunczi, a precizat atunci că „În perioada următoare, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad va reamenaja curtea fostului Spital Municipal, iar acum au loc lucrări de defrișare a copacilor care reprezintă pericol atât pentru siguranța cetățenilor, cât și a clădirilor.

    Tăierile se efectuează în urma solicitării și obținerii avizelor necesare de la Ocolul Silvic pe baza unei expertize efectuate de către reprezentanți ai acestei instituții. Astfel, au fost identificați și marcați arborii care trebuie tăiați. Mai apoi spațiul verde va fi reamenajat, pentru a putea asigura pacienților un spațiu adecvat pentru recreere”.

    În momentul de față, conducerea spitalului spune că lucrează la procedura de licitație pentru refacerea aleilor și implicit a circuitelor aici.

    Citește și: 

    Cad copacii pe capete, în Arad. Spitalul a tăiat mai mulţi arbori din curtea Municipalului

    Cel mai vechi stejar din Parcul Eminescu, pus la pământ. Un angajat al Parcului Natural Lunca Mureşului a tras semnalul de alarmă

    Bibarț nu renunță. Mai mulți copaci vor fi tăiați

    Jihad al Primăriei împotriva copacilor din Arad?! • Special Arad

    Au tăiat până și cireșul simbol, iubit de Mihai Botez • Special Arad

    La moartea unui stejar. Primăria Arad, cu drujba în legi și în Parcul Eminescu • Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.