sâmbãtã, 22 iunie, 2024

Special Arad Logo

    În căutarea clasicului asumat și intenționat pierdut într-un vis al unei nopți de vară (cândva de Shakespeare)

    de Tomck@t | 13 noiembrie 2023, 4:56 PM | Cultură | Topic special

    2

    (foto: Laurian Popa)

    Ce luciferică râvnă temerară și afurisită confiență năvalnică de a ridica ștacheta spre culmi luceafăriene l-ar fi lovit strașnic în moalele capului pe Cristian Ban atunci când a ales (sau a acceptat provocarea) să monteze „Visul unei nopți de vară” – n-am de unde să știu, dar cert este că adaptarea unei piese de Shakespeare în ziua de azi este o misiune recurentă mai exasperantă și o sarcină mai lunecoasă decât transpunerea Albei ca Zăpada în tendințele culturii „Woke”, cu două opțiuni pe orizont: fie reușești să intri în lumea visată de o minte medievală sclipitoare, fie vei da cu bâta-n baltă sub clar de Lună ca un Zorro înflăcărat de o heirupistă prea-haiducie turmentată. Există vreo cale de mijloc? O mixtură clasic-contemporană care să satisfacă mai toate așteptările, să fie bine și să nu fie rău? Aceasta-i întrebarea!

    Acest aspect, respectiv experiment pesemne excitant pentru regizori, reprezintă tocmai punctul sensibil al problemei din perspectiva publicului divizat invariabil, nefiind primul caz de aici, pe la noi, ori aiurea pe mapamond. Dacă pornești cu ideea că vei asista la „un Shakespeare” imaculat, ca la carte, dar vizionând maglavaisul contemporan ai plecat scârbit și dezamăgit, se socotește fie că Mama Natură ți-a greșit epoca-n care ți-a executat gloriosul plonjon în lumea celor vii, fie că ai crescut cu – sau ai ajuns la – gusturi bizar-demodate și așteptări fantezist-snobistice, care pot fi, desigur, atinse și executate în condiții financiare adecvate, dar cu riscul imediat ca spectacolul să nu se mai adreseze decât unui grup select cu desăvârșire conservator și destul de probabil redus în număr. În definitiv, așadar, un proiect teatral sortit fantasticului eșec pe plan mediu și lung.

    Contrariul este în mod egal valabil și, indiferent de contorsionarea artistică, conduce spre același rezultat sordid de superfluu. Dacă ești extaziat de prospețimea unui anti-Shakespeare galvanizat cu trivialități și superficialități de inspirație pop-culture, fie ești considerat o erbacee necultivată, o victimă barbarizată de avalanșa mainstream de pe felurite streaming service-uri, fie un caz completamente pierdut, un mândru specimen al speciei cu glume de autobază, un aplaudac de vază al unui proiect teatral de o valoare îndoielnică, dar indubitabil sortit mizerabilului succes larg pe plan mediu și lung.

    Dacă te lepezi însă de acea autoindusă imagine epocal-bombastică de Shakespeare veritabil și stai flexat în scaun neconstipat de posibilitatea unor maimuțăreli inspirat-năstrușnice, eventual în așteptarea unui previzibil semi-dezastru, dar privind cu îngăduință măcar oareșce potențial nebănuit, s-ar putea să ai parte, în cele din urmă, chiar de o surpriză acceptabil de plăcută.

    Exact asta ar fi cheia aprecierii, ori a judecării recentei adaptări arădene.

    Pentru spectacolul „piesă-n piesă” – cum a fost prezentat chiar la început – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, în viziunea regizorului arădean Cristian Ban, descrierea mea absolut succintă și cu valențe profund intelectuale ar fi: făinuț.

    Calița Nantu - Visul unei nopți de vară
    Calița Nantu. Foto: Laurian Popa

    Cu un decor minimal, așa cum ne-am obișnuit deja cu scena arădeană, dar suficient echipat cât să păstreze un nivel esențial, cu soluții de costumație și machiaj pe alocuri adecvate, pe alocuri amuzant-ingenioase, versiunea tranșată și modificată a lui Cristian Ban are atuul de a fi condimentată cu umor simpatic și elemente audio-vizuale hipster-hippie care nu se simt deplasate, astfel încât oferă „un Shakespeare” doar într-atât de modern încât să nu dea în penibil prin confluența cu elementele teatrale clasice.

    Autoironia spectacolului cu privire la resursele limitate locale, caracterul capricios al publicului, tendința actorilor mai tineri de a scuipa cu voioșie pe plicticoasele metehne teatrale vechi, precum și aproximativ-cinica satirizare efectivă a preaslăvirii modalităților dramaturgice din epoci clar apuse, pot fi de ajutor în procesul acceptării acestor noi și actuale realități, dar, în același timp, faultează orice năzuință de a atinge un nivel teatral grandios, așa cum aproape toată lumea s-ar aștepta în cazul „unui Shakespeare”.

    Cu siguranță, „bonding”-ul (legământul – dar din păcate nu prea există un echivalent perfect în limba română, în acest sens) dintre regizorul arădean și actorii arădeni (sau majoritatea arădeni) și-a spus cuvântul fără echivoc în reușita acestui spectacol. Actorii din distribuție au înțeles mesajul principal, că nu este cazul nici să-și ia rolurile prea în serios, dar nici să-și fușerească talentul. „Fii tu însuți, dar acel tu care ești atunci când ești pe scenă!” – pare a fi spus regizorul actorilor, ceea ce sună cât se poate de paradoxal, ba chiar un nonsens, dar totodată poate fi un imbold într-o piesă care poate fi… și poate să nu fie pe placul fiecărui interpret. La o adică, indiferent de spectacol, actorii trebuie să ne convingă că au oferit ceva cu tot dinadinsul simțit și savurat cum se cuvine.

    Marian Parfeni - Visul unei nopți de vară
    Marian Parfeni. Foto: Laurian Popa

    Iar acest ipotetic sfat pare să-i fi motorizat pe toți actorii din distribuție, dar mai cu seamă pe actorii Marian Parfeni – în rolul lui Oberon (regele zânelor), transformat aici într-un showman-magician care, cu riscul de a se repeta, a atins poate cel mai comic rol al său, și Ștefan Dogaru – în rolul spiridușului Puck, transformat aici într-un soi de Cupidon aerian, indolent și (poate mult prea) flegmatic, cuprins de așa-mărturisite depresii nocturne, deși neexteriorizate extrem de credibil. Cea mai acaparantă apariție în acest spectacol este însă cea a actriței Iulia Pop-Dragoș, în rolul Titaniei (regina zânelor), a cărei senzualitate și simț ritmic (limbaj al trupului – cu alte cuvinte) se mulează impecabil și fără osteneală, cu o naturalețe remarcabilă, până și pe un rol comic și, în cazul de față, inevitabil emfatic.

    Iulia Pop-Dragoș - Visul unei nopți de vară
    Iulia Pop-Dragoș. Foto: Laurian Popa

    Înainte de afundarea în scenele pline de „obligatoria” emfază shakespeariană – reproduse savuros de Caliţa Nantu (în rolul Hermiei), Alex Popa (în rolul lui Lysander), Angela Petrean Varjasi (în rolul Elenei) și Ştefan Statnic (în rolul lui Demetrius), introducerea spectacolului vine sub forma scenei meșterilor, cu dialoguri lejere, aparent libere. Schimbarea interesantă a lui Cristian Ban este că actorii Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Robert Pavicsits și Florin Covalciuc (cel din urmă excelând cu replici și glumițe proprii, dacă nu chiar improvizate) se joacă de fapt pe sine, iar trucul regizoral capătă un sens subtil: ni se comunică din start că această versiune a piesei „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare este un spectacol și nimic mai mult, nu este un miraj care intenționează să ne fraierească prin autenticitate simulată.

    Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Robert Pavicsits și Florin Covalciuc - Visul unei nopți de vară
    Bogdan Neciu, Robert Pavicsits, Florin Covalciuc și Călin Stanciu. Foto: Laurian Popa

    Este o „piesa-n piesă”, o comedie de dragul comediei, în ideea sloganului „l’art pour l’art”, cum că arta adevărată este complet independentă de toate valorile sociale și de orice nevoie de utilitate didactică, morală sau politică. Nu trebuie băgată nici într-o colivie temporală și nu trebuie privită în cadrele strânse ale unui război etern nedrept dintre efemeritate și atemporalitate.

    Cu alte cuvinte, nu are rost, în ziua de azi, să judecăm adaptările după Shakespeare din perspectiva lui Shakespeare, cum nu are rost să pretindem nici că înțelegem Shakespeare, când nimeni nu mai vorbește limba lui, nimeni nu mai simte și nu se mai comportă ca în operele lui Shakespeare. E cu semnul întrebării și dacă s-a comportat cineva așa vreodată. În afara teatrului, desigur. Dar asta, firește, nu trebuie să fie un impediment pentru un spectacol de teatru, ci chiar din contră. Tocmai de asta se mai încearcă și-n ziua de azi (din ce în ce mai rar, ce-i drept) și s-au implementat și aici, în adaptarea arădeană, aproape toate pretențiozitățile unui teatru cât mai clasic cu putință, de la vorbirea în rime până la toate oftările exagerate și mimica adesea artificială.

    O alegere excelentă a regizorului pentru destinderea atmosferei, dar și pentru „acordajul” spectacolului la un public-țintă preferabil numeros este inserarea momentelor muzicale, deoarece – se știe – muzica reușește aproape întotdeauna (dacă piesele sunt alese și realizate cu grijă) să rezoneze mult mai eficient cu publicul larg, fie-n teatru, fie-n film. E o rețetă ieftină, dar deloc condamnabilă și – precum în cazul de față – chiar o completare pozitivă. De aceea, merită aplauze în mod special Paul Tonca, cel pe care tot regizorul Cristian Ban l-a descoperit și cu ajutorul căruia spectacolul muzical „Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)”, montat pe scena Teatrului de Marionete, a fost un veritabil hit, cum s-ar spune într-o perfectă limbă română de la Burebista încoace (vezi Dex). În „Visul unei nopți de vară”, Paul Tonca este mai mult decât un muzician la marginea scenei, joacă – cu o simplitate și deopotrivă o naturalețe de invidiat – rolul unui spiriduș, un companion al lui Puck.

    Paul Tonca (mijloc) - Visul unei nopți de vară
    Ștefan Statnic, Paul Tonca și Ștefan Dogaru. Foto: Laurian Popa

    Dincolo însă de frivolitatea jucăușă a spectacolului, care poate fi acceptată ca atare într-o comedie, implicit într-o comedie de Shakespeare (o chestiune subiectivă, la urma urmei), există un singur element deranjant în adaptarea lui Cristian Ban: finalul.

    O încheiere care a devenit deja un fel de „marcă înregistrată” a lui Ban, acea adunare amicală, ca la un foc de tabără sau înainte de culcare după un pijama party, cu destăinuiri sentimentale și ieșire graduală din spectacol, momente în care actorii sunt îndemnați să renunțe complet la rol, să devină ei înșiși. Având în vedere acel „sfat ipotetic” care poate fi depistat ca un motor de reușită al spectacolului, culmea, metoda nu mai funcționează aici. Propriu-zis, ni se spune că finalul original n-are niciun farmec.

    După ce a pornit și a invitat publicul în căutarea clasicului asumat și intenționat pierdut într-un vis al unei nopți de vară, Cristian Ban se cantonează în căutarea unui final mai potrivit, în tentativa de a oferi „un Shakespeare” îmbunătățit, dar în afara spectacolului.

    Problema nu este că îndrăznește să continue visul, ci faptul că nu oferă nici o continuare mai bună, nici un final mai potrivit, decât o trezire din starea de visare. Iar visul nu i-a aparținut. Este, în continuare, visul lui Shakespeare.

    Visul unei nopți de vară

    după textul lui William Shakespeare, cu inserții contemporane ale trupei de actori
    Traducerea: Peter Kerek, Dan Grigorescu, Șt. O. Iosif
    Regia: Cristian Ban
    Scenografia: Irina Chirilă
    Muzica live: Paul Tonca
    Light design: Alex Dancu
    Distribuția: Ștefan Dogaru, Angela Petrean Varjasi, Ştefan Statnic, Caliţa Nantu, Alex Popa, Iulia Pop Dragoș, Marian Parfeni, Paul Tonca, Florin Covalciuc, Călin Stanciu, Robert Pavicsits, Bogdan Neciu
    Echipa tehnică: Cosmin Blaga (regia tehnică), George Dancu / Cosmin Lupan (sunet), Alex Dancu / Sergiu Poenar (operator lumini), Kinga Brenda Basiszta (make-up), Florica Valea (recuzita), Krisztina Mezei, Lavinia Pabin (cabiniere), Attila Knapik, Alexandru Kreszta, Pavel Ivanics, Daniel Şod, Marian Grindei (maşinişti), Mircea Dimed (tapiţerie), Ştefan Hodoşan (tâmplărie), ing. Stan Ion (şef producţie), Carmen Ispas (impresariat artistic)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.