Ceapă, țeapă și o deviere comică a aisbergului

    de [email protected] | 27 decembrie 2021, 11:51 AM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Iulia Pop-Dragoș și Roxana Sabău (foto: Laurian Popa)

    Publicul larg se refugiază la teatru cu scopul de a se destinde, de a trage o gură de aer artistic proaspăt și de a uita puțin de mirosul pregnant al cotidianului îmbibat în stupizenii, nervi și tristeți, dar paradoxal și, de fapt, cât se poate de normal, formula magică funcționează cu atât mai bine dacă spectacolul este tocmai o ironizare a mundanului, a societății sau, de ce nu, în mod specific a politicului. Este exact ce s-a întâmplat la noua premieră a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, prevestind din start o coliziune șugubeață cu un aisberg de râsete pe seama realității imediat înconjurătoare, iar ca referințele la viața de zi cu zi să fie și mai înțepătoare, Sala Studio a fost „inundată”, la un moment dat, parcă metaforic, de o duhoare neașteptată de ceapă.

    Nu a fost niciodată un secret, e o „politică de confidențialitate” general valabilă și știută că publicul larg preferă comediile ușoare, în timp ce un număr mai restrâns de spectatori avizați caută originalitate, idei profunde și retorici rafinate, respectiv seriozitate. Însă arta, indiferent de formă și intensitate, este o oglindă mai mult sau mai puțin deformată a lumii, într-un fel a adevărului prin puterea minciunii, prin puterea imitației și a codificării mesajului, printr-un joc sugestiv de exprimare a sentimentelor, a trăirilor, a întrebărilor sau a răspunsurilor. În esență, e un joc de „du-te, vino” între realitate și imaginație, perceptibil sau mai puțin perceptibil. Asta face ca arta să fie universală. La teatru, energia transmisă de artiști este „materia primă” care te determină să aplauzi cu zâmbetul pe buze la final, dar ghidușia lăudabilă a unui spectacol cu adevărat reușit, menit în special publicului larg, se întrezărește atunci când nici nu realizezi că ți-a dat de gândit. De asta avem clasici în domeniu, mai cu seamă clasici care exploatează arta simplă și totodată complicată a umorului, clasici ale căror opere sunt mereu redescoperite și, mai nou, reinventate. Tudor Mușatescu, cu al său „Titanic vals”, e un astfel de exemplu.

    Comedia românească „Titanic vals” s-a mai jucat în trecut pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, titlul pătrunzând în memoria colectivă a publicului drept unul dintre cele mai reușite spectacole jucate la Arad. Fiind o scriere dramatică din perioada interbelică, readucerea ei pe scenă și transpunerea în zilele noastre a reprezentat însă un joc de noroc aproximativ hazardos, asumat la sfârșitul acestui an de teatrul arădean, care i-a oferit șansa unui „newcomer” în domeniu să-și etaleze talentul și priceperea, regizoarei Celina Nițu.

    Cum îmbini capra cu varza dacică într-o poveste urbano-rurală cu trotinetă electrică, TikTok și Alexa fără să iasă un talmeș-balmeș usturător de ilar, sau, mai rău, ilar de usturător? E o întrebare la care, în cel mai fericit caz, nu te gândești prea mult, te afunzi doar în avalanșa comicului de situație și în virtuozitatea actului teatral, acceptând posibilele neconcordanțe ca, la urma urmei, niște chestiuni și situații absolut posibile, nefiindu-ne străină, până la urmă, nici acea lume absurdă cu WC-ul în fundul grădinii, dar cu profil Facebook pe telefonul iPhone ultimul răcnet. În alegerea acestui proiect teatral, regizoarea Celina Nițu spune că a ținut cont de faptul că este „povestea unor sudiști” și că „există diferențe culturale destul de mari între această parte a țării (n. red. – Arad) și Câmpulung, oraș despre care spunea însuși Tudor Mușatescu că a fost sursa sa de inspirație”, dar pe asta s-a și bazat: „Până la urmă, poate suntem un pic diferiți, dar există niște elemente de natură universală care se regăsesc în viețile noastre, ale tuturor”. Dimensiunea acestor discrepanțe e discutabilă, de fapt, dar e o remarcă de-a dreptul măgulitoare la adresa arădenilor. Ar putea fi o ipostază ipocrită și ironică de a râde în hohote implicit pe seama noastră, însă „Titanic vals” nu este o poveste care dorește să persifleze doar specimenele bizare și apucăturile regionale, naționale sau poate chiar internaționale, sau despre țepe colosale și alte răsturnări titanice de situație, ci este mai degrabă o poveste care încearcă – și reușește – să scoată în evidență umanitatea din anumite situații reprobabile, dar categoric familiare, indiferent de zonă.

    Tudor Mușatescu a reușit, în fapt, să atingă admirabila performanță de a nu fi considerat un imitator lamentabil al stilului caracteristic caragialian, din contră, a ajuns să fie adăugat din oficiu în rândul clasicilor autohtoni care descriu o față a societății valabilă și peste un secol, iar dacă vreun miracol ar face ca peste un timp indefinit să nu mai fie, tot va rămâne acea onestitate nostimă care constituie farmecul și, într-o oarecare măsură, originalitatea piesei. Iar cât timp această premisă nu e eliminată, oricât de actualizată ar fi piesa, șansele ca „noul” spectacol să o dea în bară devin infime.

    Meritul deosebit în succesul scontat după această rețetă revine actorilor, iar echipa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” aleasă în distribuție a demonstrat, încă o dată, că avem actori foarte buni la Arad. Trebuie scoasă în evidență Iulia Pop Dragoș (în rolul Sarmisegetuzei, zisă și Miza), tânăra actriță care a „crescut”, din punct de vedere artistic, din ce în ce mai mult în ultimii ani și, poate încă nu 100%, dar a reușit să dea la o parte acel ceva, orice ar fi fost, care-i ținea parcă în frâu talentul care, indubitabil, zace în ea, și e gata să erupă. Este perfectă în rolurile mai sobre, inexpresive, dar „Titanic vals” s-a dovedit a fi pentru ea un pas mare pe un teritoriu mai solicitant pe scenă, într-o comedie cu anumite accente de dramă, care trebuie, obligatoriu, să convingă auditoriul. Ceea ce Iulia a reușit, fără doar și poate. Un alt actor tânăr care nu părea (până acum) prea sigur pe el, Alex Popa, a uimit prin ușurința și modul fermecător de ingenios de a se pune în pielea unui personaj caraghios de timid, fără să pășească pe panta alunecoasă a emfazei. Cu toate că, la un moment dat, a ieșit puțin din caracter, vina nu-i aparține neapărat, el jucând rolul poștașului Dinu, care inclusiv în filmul regizat de Paul Călinescu a avut parcă două personalități total distincte (cea din urmă ieșind la suprafață în a doua parte, după trecerea unui anumit timp în poveste).

    Ștefan Statnic este o prezență deja proeminentă pe scena arădeană, cu o naturalețe admirabilă în rolurile sale, care a preferat (și bine a făcut!) să nu-l imite pe marele Grigore Vasiliu Birlic din ecranizarea aceleiași piese, oferind, în schimb, un Spirache Necșulescu parcă mai familiar nouă, arădenilor. Anumite inconsistențe de caracter ale personajului s-au putut observa pe alocuri, în schimb, și în cazul lui, dar neglijabile, aproape chiar imperceptibile. Carmen Vlaga-Bogdan (în rolul soției, Dacia) ne-a amintit din nou ce actriță excelentă este, adăugând în CV, după „Iubirea Fedrei” și „Iubirea la oameni” (în care a avut roluri complet diferite, deloc comice), încă un titlu evidențiat cu majuscule. Roxana Sabău (în rolul Genei), de asemenea, este o actriță cu care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se poate mândri, talentul ei fiind țintit spre superlativ de la „Tatăl” încoace. Zoltan Lovas (Gigi Stamatescu) e un talent înnăscut în comedii, nici nu mai are nevoie de laude suplimentare, Călin Stanciu (vecinul cu gâștele) a fost și el extrem de simpatic într-un rol, de altfel, scurt, iar revenirea lui Florin Covalciuc (Rădulescu Nercea) a fost și este de bun augur, reamintindu-ne că e un actor foarte bun în mod special în rolurile comice.

    De remarcat și prestația actriței Adriana Ghiniță, soacra acră Chiriachița, precum și Bogdan Neciu (fiul cel mic, Decebal) și Ioan Peter (avocatul Procopiu), cel din urmă neavând un rol foarte ofertant, însă, în orice caz, nu a dezamăgit. Surpriza spectacolului pentru publicul arădean a fost în schimb Robert Danci (fiul cel mare, Traian), arădean angajat la Teatrul de Vest Reșița și actor al Trupei țais, despre care nu știm, deocamdată, dacă e un actor invitat doar în acest spectacol sau este în probă pentru o viitoare angajare la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Dacă e cea din urmă variantă: merită! Deși a avut un rol bombastic, care nu putea să nu iasă în evidență, Robert Danci a fost unul dintre nucleele tari ale acestei comedii, cel care a dat sare și piper variantei actualizate a piesei.

    Remixarea obsesivă pentru vremurile noastre a operelor clasice cu elemente contemporane, ca și în acest caz, s-a dovedit în cele din urmă acceptabilă spre savuroasă cu Titanicul-vals al Celinei Nițu, judecând după reacția publicului în seara premierei, reușind cu brio să evite scufundarea într-o „splendidă catastrofă” – ca să cităm dintr-o replică. Din contră, am spune că a reușit să amestece și să răstoarne textul original în favoarea spectacolului, fără să lovească nemilos (și inutil) punctele tari ale clasicului aisberg.

    Titanic vals

    după Tudor Mușatescu

    Regia: Celina Nițu
    Distribuția: Ștefan Statnic, Carmen Vlaga Bogdan, Adriana Ghiniță, Robert Danci, Iulia Pop Dragoș, Bogdan Neciu, Roxana Sabău, Alex Popa, Zoltan Lovas, Ioan Peter, Florin Covalciuc și Călin Stanciu
    Decor: Irina Chirilă
    Costume: Mădălina Baciu
    Regie tehnică: Elena Ivașcu
    Coloana sonoră: Radu Moțiu
    Sunet: George Dancu
    Light design: Lucian Moga
    Lumini: Alexandru Dancu și Sergiu Poenar
    Make-up: Kinga Brenda Basiszta
    Recuzită: Florica Valea
    Cabinieră: Krisztina Mezei
    Șef producție: ing. Stan Ion
    Impresariat artistic: Carmen Ispas
    Foto: Laurian Popa

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.