sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asta e echipa ta, Gyuszi Balint! UTA a spulberat Petrolul și hibernează confortabil pe locul 1 în Liga 2

    de Lucian Dănilă | 8 decembrie 2019, 6:34 PM | Sport | Topic special

    0

    Îmi era frică de acest meci. Motive aveam mai multe, dar unul dintre ele a fost ceea ce am văzut în jocul echipei UTA în înfrângerea de la Călărași și oboseala acumulată în cele zece partide disputate, cred, în 33 de zile. Mai punem aici și faptul că Petrolul venea rănită rău la Arad, fără victorie în ultimele patru etape și cu un antrenor, Flavius Stoican, la care toată suflarea petrolistă îi cerea demisia.

    Mă întorc puțin în timp, nu prea mult. După înfrângerea cu Rapid, jocul la care UTA poate a evoluat cel mai slab în această toamnă, credeam că echipa antrenată de Gyuszi Balint se va prăbuși sleită de puteri. Urmau după acel joc patru meciuri considerate foarte dificile, chiar dacă trei dintre ele se jucau la Arad. Știu că după meciul cu Rapid am spus că va fi greu să obținem chiar și două victorii din cele patru care urmau: cu Farul, Chiajna (la 48 de ore după Farul), Călărași și Petrolul. Nu știu ce a făcut Gyuszi Balint cu jucătorii săi, dar mi-au depășit așteptările. Trei victorii și în înfrângere, adică maximum de puncte pe teren propriu fără gol primit. O singură echipă din Liga a 2-a a obținut mai multe puncte în ultimele patru jocuri disputate, iar aceea este chiar rivala „Bătrânei Doamne”, ASU Poli, grupare care a adunat 10 puncte în ultimele patru meciuri.

    Indiferent de rezultatul partidei de astăzi, UTA ar fi iernat pe prima poziție, dar una era să aibă un punct avans de locul al doilea, sau patru puncte. Iar victoriile din ultima etapă a Mioveniului, a Rapidului sau chiar a celor de la FC Argeș, au pus o oarecare presiune pe arădeni.

    uta 2

    UTA a început bine jocul cu Petrolul. În primele 20 de minute a dus de multe ori, mai ales pe benzi, mingea aproape de careul oaspeților. Ocaziile mari au lipsit la poarta lui Avram, dar ce a fost clar încă de la început, a fost că UTA evolua în 12. Nu, nu cu arbitrul de partea ei, ci cu acest minunat public care a cântat – tot stadionul – de la start și până mult după finalul jocului. După 20 de minute, UTA a ratat câteva situații bune și a obținut un prim avantaj: Sârghi, cel mai bun fundaș al Petrolului , s-a accidentat și a fost înlocuit cu Zaharia.

    Apoi Petrolul a început să iasă ușor, ușor din propria jumătate, câștigând temporar jocul de posesie. Dirijor era cel care ne așteptam, „bătrânul” Laurențiu Marinescu care, la 35 de nai, aleargă cel mai mult în echipa „lupilor”. Noi l-am luat în serios pe Florin Ilie când ne-a spus că nu-l va mai scăpa pe Arnăutu din marcaj. După 40 de minute am văzut că și el a vorbit serios, Arnăutu fiind foarte rar în posesia mingii. Părea un joc echilibrat, dar așteptam repriza a doua, cea care îi convine mai mult echipei UTA mai ales când trebuie să atace la poarta dinspre galerie. În tribune îmi confirma acest lucru și Coulibally, care a spus că echipa joacă cu altă energie când trebuie să atace spre poarta despre care spuneam. Dar în penultimul minut al primei părți am primit un cadou nesperat, Arnăutu a primit un cartonaș galben după care, încărcat de nervi, a „explodat” pur și simplu la adresa arbitrului la care a urlat: „Dă-mi roșu în mo.ții mă-..ii”. Și a primit cartonașul roșu…

    UTA a scăpat de principalul pericol din atacul Petrolului, Hamza era prin tribune, și avea și un jucător în plus. În repriza a doua s-a întâmplat exact ceea ce ne-am așteptat, UTA a atacat pe toate părțile. Cipri Rus a ratat două ocazii mari, dar toți de pe stadion știau parcă că până la marcarea golului este doar o chestiune de timp. A venit în minutul 69, atunci când Tomozei a trimis o pasă liftată peste apărătorii adverși, Buhăcianu și-a activat „DRS”-ul ca în Formula 1, a scăpat singur cu Avram și a marcat pe sub acesta: 1-0! De când așteptam un gol de la Buhăcianu din poziție unu la unu cu portarul…. A marcat și la Ploiești așa.

    După gol, Petrolul nu a avut putere să mai revină, astfel că pe teren mai era o singură echipă. Și de la 1-0 până la a aplica lovitura mortală adversarului a mai durat puțin. În minutul 82, Alex Ioniță, intrat în locul lui Ursu, l-a găsit excelent pe Cipri Rus aproape de linia de 16 metri, acesta a preluat și a șutat din cădere sub bară pentru 2-0!

    Cipri avea să-i întoarcă serviciul lui Ioniță în primul minut de prelungiri, când au scăpat ambii de la jumătatea terenului și, ajuns față în față cu Avram, Rus i-a pasat lui Ioniță care a marcat în poarta goală pentru un 3-0 ca la Ploiești! UTA a marcat de 6 ori în poarta Petrolului și nu a primit nici un gol în cele două meciuri, iar acum între ele două este o diferență de zece puncte!

    uta 3

    Da, e adevărat că Balint ne tot spune că mai sunt multe puncte puse în joc. Știm, și este adevărat, dar știm că UTA este din acest moment principala favorită la promovarea în Liga 1.

    Înainte cu trei zile de acest meci, Gyuszi Balint spunea că nu asta este echipa pe care o antrenează el, făcând referire la cum s-a prezentat UTA la Călărași. După acest meci cu Petrolul, după cum i-am văzut de motivați pe Iacob, Tomozei sau Bustea, după cât i-am văzut de omogeni pe Melinte și Florin Ilie, după cât l-am văzut de implicat în joc pe Romario Moise, după efortul depus de Ursu, Isac, Miculescu sau Buhăcianu, după alunecările pe care le făcea Cipri Rus printre fundașii Petrolului, după cum au intrat Ioniță, Hrezdac și oroian, putem spune: asta este echipa ta, Gyuszi Balint!

    Iar la final, cel mai aplaudat de pe stadion a fost chiar Gyuszi Balint, arhitectul și principalul vinovat de acest parcurs al echipei până în acest moment. „Cine e pe primul loc? UTA e…”

    UTA – Petrolul Ploiești 3-0 (0-0)

    Buhăcianu 69, Cipri Rus 82, Alex Ioniță 91

    UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Bustea – Oct. Ursu (Al. Ioniţă 60′), Dam. Isac (Hrezdac 77′), R. Moise, Miculescu – Cip. Rus (cpt.), Buhăcianu (Oroian 84′)

    Rezerve neutilizate: Bolboaşă – Şeroni, Deta, Lorenzi

    Antrenor: Laszlo Balint

    Petrolul: R. Avram – Bărboianu, Sîrghi (Al. Zaharia 19′), Alb. Olaru, Ant. Manolache – Meza Colli (Gab. Deac 71′), Măd. Mihăescu – Saim Tudor (Bg. Gavrilă 55′), Laur. Marinescu (cpt.), M. Bratu – Arnăutu

    Rezerve neutilizate: Cezar Lungu – D. Enache, Şt. Blănaru, Al. Munteanu

    Antrenor: Flavius Stoican

    Eliminat: Sergiu Arnăutu 45′ (roşu direct)

    Foto: Dragoș Salvețiu – uta-arad.ro

    liga 21 1

    liga 22 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.