Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața în accidentul de la Săvârșin
Un accident grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 18:00, pe raza localității Săvârșin, din județul Arad, între o mașină și un TIR….
Un accident grav a avut loc miercuri seara, în jurul orei 18:00, pe raza localității Săvârșin, din județul Arad, între o mașină și un TIR….
Originar din Lipova, județul Arad, Petre Ionuțescu a ajuns un important nume în industria muzicală românească și nu numai, mai ales în sfera jazzului, de…
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad informează că au fost prinși în flagrant doi șoferi de TIR în timp ce ofereau 700 euro drept mită…
Partidul Social Democrat vine în fața arădenilor cu cea mai bună echipă pentru Consiliul Local al municipiului Arad. O echipă care îmbină tinerețea cu experiența,…
Cei cinci agenți de pază – unii dintre ei fiind angajați, la data comiterii faptei, la firma Dey Bodyguard International 2012 – care, în dimineața…
Femeia care a pretins, în urmă cu o lună de zile, 5.000 de euro soției patronului sălii de evenimente „Helen” pentru eliberarea acestuia din arest…
Au trecut mai bine de trei zile de când un vehicul al firmei contractate de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, pentru focurile…
În urmă cu aproape un an, în luna august, sub egida Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” a apărut volumul „Aradul merge înainte!”, ediția tradusă a…
Prof. univ. Lavinia Betea, doctor în psihologie socială, a demontat trei mituri înrădăcinate în mintea a tot mai mulți părinți din zilele noastre, în cadrul unei…
Citizenit, asociația care organizează festivalul Particles, a primit premiul pentru activare culturală în spațiul public la a IX-a ediţie a Galei Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional…
Adrian Hărțău, fostul nostru coleg, s-a stins din viață la doar 51 de ani după o lungă suferință. Jurnalist sportiv, Adi a fost jurnalist sportiv…
Primăria municipiului Arad dorește să actualizeze conținutul Hotărârii Locale ce prevede modul în care se eliberarea avizele pentru racordul la rețelele tehnico-edilitare și săpăturile realizate…
Directorul CNAIR. Dascălu Florea, a fost condamnat la închisoare în regim de detenție, astăzi, de Tribunalul Arad pentru trafic de influenţă în formă continuată și…
Mai e mai puţin de o lună până la TIFF.23, Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 şi 24…
Candidatul PSD la Primăria Aradului, Ilie Cheșa, propune un plan integrat de dezvoltare urbană, care vizează îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice, adresându-se nevoilor imediate…
Arădeanca surprinsă în urmă cu câteva zile făcând plajă pe șalupa Poliției Locale Timișoara, lovește din nou. De data aceasta a fost prinsă în timp…
O știre care are un iz de „senzațional” a făcut azi noapte rondul publicațiilor sportive din țară. „Falcă, acționar la CFR Cluj”, cam așa sunau…
Peste 3.000 de arădeni trecuseră ieri, până la ora 23:30, pragul Complexului Muzeal Arad în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, făcând ediția din acest an cea…
Ziua și accidentul pe drumul ce leagă Aradul de Ineu. În această după-masă, în jur de ora 15:15 un alt eveniment rutier a avut loc…
O femeie din București este cercetată de polițiști după ce a agresat copilul pe care îl avea în grijă. Vineri, 17 mai 2024, poliţiștii Direcţiei…
Este vorba despre angajații Companiei Naționale de Investiții Rutiere, o companie nou înființată, anul trecut în aprilie, notează știripesurse.ro Culmea e că de atunci și până…
Cred că fiecare dintre noi are un radio preferat. Al meu este unul din Statele Unite ale Americii, statul California mai exact. Am auzit de…
Aradul se situează, în luna aprilie 2024, pe harta șpăgii întocmită de specialiștii de la Graphs.ro, de partea bună a clasamentului, cu un procent de…
Da, ideea este împrumutată, de fapt totul este împrumutat. Chiar și administrația arădeană care și-a sărbătorit ziua vineri, 17 Mai, în piața cea nouă care…

Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...
Dacă ar fi să numesc un singur lucru pe care mi-aș dori să-l învețe fiecare persoană animată de dorința de a obține o formă fizică...
Numărul deciziilor emise de Casa de Asigurări de Sănătate Arad pentru dispozitive medicale solicitate de arădeni a crescut cu peste 20% în primele nouă luni...

Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...
O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...

Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...
Senatul a adoptat ieri un proiect de lege care vizează acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic produs în fermele...
Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Elveția analizează reducerea temporară a vitezei maxime pe autostrăzi de la 120 la 80 km/h, ca măsură de economisire a carburanților în cazul agravării problemelor...
Statele Unite au aprobat vânzarea către Ucraina a 500 de rachete interceptoare Patriot PAC-3, într-o tranzacție estimată la 2,1 miliarde de dolari. Kievul va finanța...
Un atac cibernetic de proporții a zguduit piața mondială a criptomonedelor, Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a activelor digitale, luând decizia să suspende...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...
O defecțiune produsă într-un centru de date Google din Londra a afectat marți numeroase servicii online, de la aplicații bancare și firme de curierat până...

Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...
Filmul „Fjord“, câștigătorul premiului Palme d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2026, propunerea oficială a României pentru Premiile Oscar 2027, va fi...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...
Topul Firmelor Arădene a ajuns la cea de-a 33-a ediție, evenimentul fiind organizat vineri seara, la sala de evenimente Ava Garden din Sânleani. Gala a...

Polițiștii Biroului Rutier au depistat la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 02:15, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un...
Un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani, în urma cărora...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au dispus, la data de 21 octombrie, trimiterea în judecată a patru inculpați cercetați pentru fapte grave, printre...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)