miercuri, 19 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Adrian Hărțău, fostul nostru coleg, s-a stins din viață la doar 51 de ani

    Adrian Hărțău, fostul nostru coleg, s-a stins din viață la doar 51 de ani după o lungă suferință. Jurnalist sportiv, Adi a fost jurnalist sportiv vreme de mai bine de 15 ani la cotidianul Adevărul de Arad, devenit mai apoi Jurnal Arădean.

    Mai mulți dintre noi, cei de la Special Arad, l-am avut coleg la Adevărul, fie că ne referim la Vali Mărginean sau Alin Olteanu, la Daniel Lazăr care i-a fost un bun și apropiat prieten, la Adriana și Ioana, dar și eu l-am avut coleg vreme de mai bine de un deceniu. Practic, l-am cunoscut din prima zi în care am luat contact cu presa scrisă, găsindu-l în acel birou de la demisolul ziarului Adevărul unde funcționa secția sport și l-am cunoscut alături de regretatul Alexandru Chebeleu, de Daniel Scridon și Leo Sfâra, Dacian Toduța, Andrei Ando, Vali Viski sau Călin Mnerie. Eram mulți și cu toții eram mânați de această pasiune a scrisului. Dintre noi, Adrian era cel care a absolvit Facultatea de Farmacie… Majoritatea dintre cei amintiți mai sus am continuat să scriem deși au trecut aproape trei decenii.

    Adi era cu siguranță cel mai cuminte dintre noi, cel mai rațional, cel mai organizat și de departe cel mai… elegant în conversații. Nu-l auzeai să înjure niciodată, alcoolul și țigara îi erau străine, iar viciile sale – dacă le putem numi așa – au fost doar două: Real Madrid și limba și cultura spaniolă. Ne contram deseori pe subiectul Real Madrid, dar mereu avea acea calitate de a fi extrem de obiectiv. Deși era un suporter aș putea spune fanatic al „galacticilor”, reușea să discearnă lucrurile precum un jurnalist, nu precum un suporter.

    Apoi, Adi mai avea o pasiune, tenisul de câmp, și în anii 2000 era un mare fan Rafael Nadal, ibericul fiind foarte tânăr pe atunci. A practicat acest superb sport în anii copilăriei și ai adolescenței, iar la competițiile de gen „Cupa Presei” se cam distra cu noi, fiind practic invincibil vreme de mulți ani.

    A fost un jurnalist sportiv foarte complex, Adi reușind să scrie la fel de bine atât despre fotbal, cât și despre baschet, handbal sau despre sporturi individuale.

    Din păcate drumurile noastre s-au despărțit destul de brusc și trist în anii aceia de criză, 2008-2009, acela fiind momentul în care Adi a plecat din presă. Ne-am văzut destul de rar de atunci, dar nici un moment nu m-am gândit că drumurile noastre se vor despărți definitiv atât de repede.

    A plecat dintre noi la câteva zile după ce a împlinit 51 de ani, pe data de 15 mai. Mai avea o singură dorință de la această viață, să vadă finala dintre Real Madrid și Borussia Dortmund. Nu a mai apucat…

    Drum lin, Adi…

    Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, priveghiul va avea loc în această seară, la ora 19, la Casa Funerară Kuki, de pe strada Cocorilor, iar slujba de înmormântare marți, de la ora 14, în aceeași locație. Trupul neînsfulețit al lui Adi Hărțău va fi depus la Cimitirul Pomenirea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.