duminicã, 16 iunie, 2024

Special Arad Logo

    PSD propune cea mai bună echipă pentru Consiliul Local al municipiului Arad (P)

    de - | 22 mai 2024, 12:02 PM | Advertorial | Electoral | Politikos | Topic special

    0

    Partidul Social Democrat vine în fața arădenilor cu cea mai bună echipă pentru Consiliul Local al municipiului Arad. O echipă care îmbină tinerețea cu experiența, formată din oameni bine pregătiți și apreciați în comunitatea noastră: medici, profesori, juriști, ingineri, economiști, antreprenori etc. „Aradul este mai mult decât un oraș pentru noi – este casa noastră, locul în care ne cresc copiii, unde ne trăim bucuriile și înfruntăm provocările vieții. Fiecare colț al acestui oraș poartă amintiri și vise pe care le împărtășim cu toții. Candidând pentru Consiliul Local și pentru Primăria Aradului, eu și echipa mea venim în fața dumneavoastră cu dragoste și devotament pentru acest oraș minunat. Echipa PSD este compusă din oameni care iubesc acest oraș și care sunt dispuși să muncească din greu pentru a-i asigura un viitor mai bun. Suntem uniți în dorința de a face din Arad un loc în care fiecare cetățean să se simtă acasă, să se simtă respectat. Vă invit să ne acordați încrederea voastră și să ne permiteți să transformăm această dragoste pentru Arad în acțiuni concrete și benefice pentru toți. Doar împreună vom reuși să realizăm schimbările pozitive pe care ni le dorim cu toții“, spune viceprimarul Ilie Cheșa, președintele Organizației Municipale PSD Arad și candidat PSD la Primăria Arad.

    Gheorghe Furău

    Numai prin implicarea fiecăruia dintre noi putem schimba în bine orașul Arad, așa că am decis să mă implic din nou, după o pauză de patru ani, în care m-am ocupat doar de problemele profesionale de la spital. Am încredere că Ilie Cheșa este omul potrivit pentru a aduce acea schimbare pe care o dorim cu toții. Îl cunosc foarte bine și am decis să mă alătur acestei echipe formate din persoane bine pregătite, echipă care îmbină experiența cu tinerețea. Principalele mele motive sunt legate de dorința de a continua să îmbunătățesc sistemul de sănătate local, în special construirea noii maternități în Arad, un proiect pe care l-am susținut de ani de zile. Cred că experiența mea ca medic și consilier poate contribui semnificativ la realizarea acestui obiectiv esențial pentru comunitatea noastră.

    Cosmin Buruc

    În ultimii patru ani, ca parte a echipei PSD în Consiliul Local Arad, am avut privilegiul de a munci alături de viceprimarul Ilie Cheșa. Încrederea pe care o am în candidatul Ilie Cheșa și în viziunea sa pentru Arad este totală și, împreună, suntem hotărâți să facem tot ce depinde de noi pentru a schimba orașul în bine. Una dintre problemele cu care se confruntă arădenii zi de zi este lipsa locurilor de parcare, atât în cartiere, cât și în centrul orașului. Este clar că avem nevoie de soluții moderne pentru a îmbunătăți această situație. Propunerea mea este dezvoltarea de parcări supraetajate în mai multe zone strategice ale orașului și fast park-uri în cartiere. Împreună cu viitorul primar Ilie Cheșa și restul echipei PSD, vom transforma Aradul într-un oraș unde fiecare cetățean să se simtă valorizat și respectat.

    Csilla Aur

    Arădenii merită să se regăsească în orașul lor. Îmi doresc un oraș care își trăiește viața din plin, cu acces la evenimente culturale de anvergură și la un sistem medical care să nu ne oblige să căutăm servicii în alte țări vecine. Adică, îmi doresc un oraș în care arădeanul să aibă tot ce are nevoie.

    Mariș Georgiana

    Sunt economist și știu că Aradul se poate dezvolta mai ales prin intermediul comerțului și al turismului cultural. Aradul poate redeveni un oraș vesel, cu zone mai mari pentru petrecerea timpului liber, amenajări de parcuri în cartiere sau prin revigorarea ștrandului. Deocamdată spun ca bunica: pe vremea mea era altfel! Putem schimba asta!

    Gligor Andrea Diana

    Oportunitățile de angajare și dezvoltarea ofertei de locuri de muncă sunt prioritățile pe care și le doresc tinerii din Arad. Sunt studentă și, ca membră în echipa domnului Ilie Cheșa, aș vrea să încurajez proiectele studențești și promovarea voluntariatului în orice domeniu care poate face din Arad un oraș mai confortabil.

    Emil-Ioan MOȚIU

    Constatăm cu tristețe faptul că, după 20 de ani de administrație suburbană, croită pe interese de grup, fără nicio legătură cu interesele oamenilor, Aradul a rămas vizibil în urma orașelor mari, vecine. Aradul și arădenii merită o soartă mai bună. Să intrăm în rândul orașelor civilizate, în care oamenii sunt apreciați și respectați, în care administrația este eficientă, formată din profesioniști, fiecare pe domeniul lui. Depinde de noi toți să facem diferența, prin raportare la orașele care s-au dezvoltat, în timp ce Aradul a bătut pasul pe loc. Să înțelegem că și celelalte orașe sunt tot în România și funcționează după aceleași legi, dar cu oameni devotați și cu mult spirit civic. Să vedem cum alții au reușit, dar, mai ales, cum cei care conduc Aradul de 20 de ani nu au știut/vrut să facă nimic bun pentru urbe. Sunt convins că împreună cu dumneavoastră, arădenii, putem schimba Aradul în bine. Acum e momentul să ridicăm Aradul la locul cuvenit, așa cum a mai fost. Așa să ne ajute Dumnezeu!

    Samuel Dragoș

    Ca medic și candidat pe lista PSD la Consiliul Local Arad, am convingerea că sănătatea arădenilor trebuie să fie o prioritate absolută pentru administrația locală. Având încredere totală în capacitatea de lider a lui Ilie Cheșa, candidatul nostru la Primăria Aradului, sunt hotărât să contribui la transformarea sistemului sanitar din orașul nostru. În calitate de consilier local, voi promova investiții semnificative în infrastructura medicală și în dotarea cu echipamente de ultimă generație, pentru a asigura servicii medicale de înaltă calitate pentru toți cetățenii. Este esențial ca primăria și consiliul local să colaboreze strâns pentru a face din sănătatea publică o prioritate clară, abordând cu seriozitate și responsabilitate nevoile reale ale comunității.

    Daniel Dascălu

    În calitate de jurnalist și candidat pe lista PSD pentru Consiliul Local Arad, transparența în administrația publică a fost întotdeauna una dintre preocupările mele principale. Am încredere deplină în viitorul primar Ilie Cheșa și în capacitatea sa de a aduce o schimbare reală în modul în care este condus orașul nostru. Ca membru al Consiliului Local, mă voi asigura că transparența și accesul la informații vor fi priorități pe agenda noastră administrativă. Este esențial ca fiecare arădean să înțeleagă cum sunt luate deciziile și cum sunt cheltuiți banii publici.

    Samir Istrate

    Aradul are nevoie de organizarea unor puncte de prim-ajutor, dotate cu defibrilatoare semi-automate în puncte intens circulate, cum ar fi Gara CFR, stadionul UTA, autogara etc. În același timp, e nevoie de educarea elevilor din municipiul Arad prin sesiuni de instruire în acordarea de prim-ajutor, care să îi ajute pe copii să dobândească competențe de supraviețuire și de ajutor.

    Flavius Vărșăndan

    Demersurile începute de domnul viceprimar Ilie Cheșa, de a îmbunătăți viața locuitorilor din cartiere, mă fac să mă alătur echipei PSD. Apreciez felul în care domnia sa s-a preocupat de rezolvarea problemelor legate de lipsa locurilor de parcare și de fluidizarea traficului. Modernizarea infrastructurii și a locurilor de joacă pentru copii sunt alte priorități pe care le susțin.

    Faur Aurora

    Am văzut potențial de schimbare în Ilie Cheșa, iar datorită lui am hotărât să mă implic în viața politică a Aradului. Locuiesc în cartierul Checheci, în care vrem să le oferim copiilor defavorizați șansa și oportunitatea de a învăța în spații adecvate. Toate zonele marginalizate ale orașului au nevoie de centre incluzive de tineret, pentru activități extrașcolare sau sportive. Noi am început deja să ajutăm 60 de copii în procesul de educare a lor prin școală.

    Mircea Dedulea

    Locuiesc în Subcetate, care, ca orice cartier al Aradului, nu are un centru pentru petrecerea timpului liber. Parcul de acolo, care este în paragină, ar trebui refăcut, iar lângă bazinul de înot se pot amenaja terenuri în aer liber pentru fotbal, tenis de câmp. Un cartier mai viu poate contribui la un oraș mai atrăgător.

    Loredana Precup

    Sunt cadru medical, iar pentru mine sănătatea arădenilor este o prioritate! Primul pas care trebuie făcut este să atragem la Arad cadre medicale pentru specializările care nu funcționează la parametri de excelență, cum ar fi cardiologia sau neurochirurgia, pentru care acum arădenii sunt nevoiți să caute tratamente în alte orașe.

    Maxim Monica

    M-am hotărât să candidez la funcția de consilier municipal fiindcă sunt omul care vrea să fie lângă oameni la nevoie. Vreau să trec limita dintre cuvinte spre fapte. Sunt asistent medical și îmi doresc schimbarea în bine a Aradului începând cu sistemul medical.

    Mateș Adelina

    Determinarea domnului Ilie Cheșa m-a convins să mă implic în politică și să candidez la funcția de consilier municipal. Vreau să contribui la dezvoltarea personalității femeilor, dar și să asigurăm un cadru pentru sprijinirea femeilor abuzate, prin organizarea unui centru de permanență. Un loc în care să poată beneficia de sprijin moral, în care să se simtă în siguranță și să învețe să își aprecieze propria valoare.

    Bistrian Raul

    Ca inginer silvic știu foarte bine cât de importantă este natura pentru viața de zi cu zi a oamenilor, dar și cât de importantă este implicarea oamenilor pentru protejarea naturii. De aceea, cred că arădenii trebuie să beneficieze de mai multe spații verzi, mai multe parcuri. Totul începe, însă, cu educația populației în acest sens, în special a tinerilor, cu care, împreună, putem schimba Aradul în bine.

    Flonta Florin Petrișor

    Cunosc cartierul Micălaca din ușă în ușă. Locul de muncă, la rețele de gaz, m-a ajutat să aflu despre toate problemele arădenilor, de la nemulțumirile legate de parcările dintre blocuri, până la lipsa spațiilor verzi dintre blocuri și ridicarea târzie a gunoaielor pe timpul verii. Împreună cu echipa domnului Ilie Cheșa, sunt convins că putem să rezolvăm toate doleanțele arădenilor.

    Gligor Cătălin

    Ca tânăr arădean, îmi doresc să avem mai multe oportunități de petrecere a timpului liber în Arad. Totuși, prioritatea mea este să contribui la îmbunătățirea sistemului medical din orașul nostru. Vreau să susțin furnizarea unor servicii de calitate superioară pentru cetățeni și să sprijin crearea unor condiții de muncă mai bune în spitale.

    Iasmina Marta

    Arădenii din Bujac se confruntă cu aceleași probleme de ani de zile: străzi înguste și înghesuite, fără locuri de parcare pentru locuitorii cartierului, transport public deficitar și lipsa locurilor de joacă pentru copii, care sunt nevoiți să se joace în stradă. Împreună cu domnul Cheșa, ca primar, putem schimba în bine toate acestea.

    Coman Daniel

    Am copilărit în Grădiște, iar acum sunt antreprenor. Cartierul a rămas cu aceleași probleme: lipsa parcurilor, a spațiilor verzi, necesitatea de curse mai lungi a mijloacelor de transport în comun, fiindcă sunt zone neacoperite cu aceste servicii, lipsa unei legături directe cu cartierul Vlaicu. M-am hotărât să mă implic în echipa domnului Ilie Cheșa, fiindcă știu că putem schimba în bine viața arădenilor din Grădiște.

    Mănăilă Andrei

    Deși sunt născut în altă parte, mă simt arădean, deoarece am învățat în școlile din Arad. Sunt student la Ingineria Transporturilor, iar unul dintre primele mele proiecte pentru acest oraș va fi lucrarea mea de licență intitulată „Arad-Timișoara, transport rapid feroviar”. Vreau să schimbăm mentalitatea de la „e bine și așa” la „putem face mai bine”.

    Căpucean Carmen

    Se știe că sistemul sanitar românesc nu funcționează așa cum ar trebui. De aceea vreau să mă implic în schimbarea acestei stări de fapt, pentru beneficiul arădenilor și pentru o siguranță mai mare a celor care lucrează în sistemul medical. Împreună cu cei din echipa domnului Ilie Cheșa putem atrage fonduri nerambursabile pentru investiții și modernizare în spitalele arădene.

    Flavius Filip

    Chiar dacă Vlaicu este unul dintre cele mai mari cartiere din Arad, nu are încă un parc sau o zonă pietonală. Locuitorii trebuie să petreacă zeci de minute pe drumuri spre centrul orașului doar pentru a se bucura de câteva momente în aer liber. Aceasta este o situație care poate fi schimbată. În bine.

    Niculae Diana

    Aradul are o faleză superbă, unică în România, dar nu este suficient, fiindcă orașul are nevoie de mai multe zone pietonale, chiar un centru pietonal. În centrul orașului lipsesc pistele de biciclete, deși sunt străzi spațioase, pe care ar putea fi amenajate. Aradul are nevoie, iar arădenii își doresc aceste schimbări, ceea ce înseamnă că împreună le putem face.

    Bontea Gheorghe

    Sunt antreprenor în domeniul HORECA și știu că vitalitatea unui oraș ca Aradul este dependentă de un comerț viu, dezvoltat, ofertant, diversificat. Acum viața comercială arădeană trăiește la nivelul de supraviețuire, iar asta o putem schimba în bine, împreună cu echipa domnului Ilie Cheșa.

     

    Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Arad. Publicat de Special Advertising.

    Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 21240002.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.