CET începe probele premergătoare pornirii încălzirii în locuințe
CET Hidrocarburi SA anunţă utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al municipiului Arad că, din 27 septembrie 2021, va începe efectuarea probelor de etanşeitate…
CET Hidrocarburi SA anunţă utilizatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare al municipiului Arad că, din 27 septembrie 2021, va începe efectuarea probelor de etanşeitate…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat zece cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera…
Baschetul feminin românesc revine în acest sfârşit de săptămână cu primele meciurile oficiale ale noului sezon. Sportul cu mingea la coş va avea parte şi…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă Hotărâre prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei…
Comunicat. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai orașului Pecica, au reținut, ieri, un bărbat de 45 de ani, din Pecica,…
Greu e scaunul directorial. Dar mai greu este să-l lași după ce ai stat pe el mulți, mulți ani. Nu vorbim despre vreun animal politic…
Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat în 21 septembrie 2021 cererile de recurs în casație formulate de inculpații Toader Marian (fostul primar al…
Un bărbat a fost găsit mort în mașină, aceasta fiind răsturnată la ieșirea din localitatea arădeană Călugăreni către Bodrog. Echipajele de intervenție au ajuns la…
Comunicat. Campania de prevenire a victimizării minorilor desfășurată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost…
Comunicat. Doi bucureșteni care ofereau spre comercializare, la prețuri reduse, haine inscripționate cu numele unor mărci consacrate, s-au ales cu dosare penale și marfa confiscată….
Comunicat. Consiliul Județean Arad continuă seria evenimentelor dedicate producătorilor locali și organizează în perioada 15-17 octombrie ,,Festivalul Vinului la Consiliul Județean Arad”. Evenimentul va reuni pe…
Autoritățile au emis mai multe hotărâri astăzi cu privire la restricțiile care vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile în localitățile din județ…
De ce să ne mai mirăm că au trecut mai bine de trei luni de la atentatul cu bombă din cartierul Aurel Vlaicu și nu…
Grupul de Comunicare Strategică a publicat lista cu localitățile care au incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID-19 mai mare sau egală cu…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Componentele naționalei României, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro (CSM Arad) și Elizabeta Samara pregătesc participarea la Campionatul European, echipe, seniori, care va avea loc între…
Comunicat. Polițiștii din Vârfurile au identificat un bărbat de 34 de ani, din Gurahonț, care, în cursul lunii iulie a.c., ar fi tăiat fără drept…
Familia Regală a României anunță că în următoarele douăsprezece luni va fi ridicată Mica Biserică din Parcul Regal Săvârșin. Aceasta va fi amplasată pe colina de…
Situația gunoiului este din nou îngrijorătoare în zona 5 a județului Arad. Acum, firma responsabilă cu ridicarea acestuia s-a ales cu o amendă consistentă de…
300.000 doze de vaccin Janssen, dezvoltate de compania farmaceutică Johnson&Johnson, vor ajunge mâine, 22 septembrie, la Compania Națională „Unifarm” S.A. Transportul este asigurat de firma…
Voluntarii Sistemului de Gospodărire a Apei Arad au participat la acțiunea de ecologizare „Ziua de curățenie națională” – o campanie „Let’s do it, Romania” în…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Odată cu deschiderea noului an şcolar, au început și cursurile de sudor electric, iar Fabrica Ford din Craiova a apelat la serviciile oferite de Şcoala de Sudură…
Comunicat. Direcția Generală Poliţia Locală Arad a organizat, în cursul zilei de luni, 20.09.2021, încă o acţiune pentru depistarea şoferilor care încalcă prevederile HCL 303/2016…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Și de pâine și de circ ne spun. Nu, nu este o exagerare jurnalistică, o umflare peste măsură a orgoliului celor care fac Specialul de...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
Au adus jungla la oraș. Zoo Park e aici, la Arad, de aproximativ o săptămână și mai stă până la capătul acesteia. E, așa cum...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Nunțile au devenit o adevărată provocare financiară pentru tot mai mulți români. Potrivit unui sondaj realizat în iunie 2025 de Dynata la comanda Revolut, aproape...
Evenimentul Arad Estival va continua la Ștrandul Neptun din Arad, în perioada 11 – 13 iulie, când au fost pregătite mai multe evenimente în zona...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România, scrie Ziarul de Gardă, care menționează că acestuia i-a fost interzis...
Grok, chatbot-ul cu inteligență artificială dezvoltat de Elon Musk, a generat controverse în Polonia prin răspunsurile sale vulgare la întrebările utilizatorilor despre politica locală, scrie...
Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din SUA intenționează să elimine obligativitatea descălțării pasagerilor la controalele de securitate din aeroporturi, după aproape două decenii de la...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Grok, chatbot-ul cu inteligență artificială dezvoltat de Elon Musk, a generat controverse în Polonia prin răspunsurile sale vulgare la întrebările utilizatorilor despre politica locală, scrie...
Ruoming Pang, şeful departamentului responsabil cu dezvoltarea modelelor lingvistice la Apple, a trecut la Meta, informează News.ro. Meta continuă racolările de experţi în inteligenţa artificială....
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, proiecția programată joi, 10 iulie 2025, în grădina de vară va avea loc în sala mare de la Cinema Arta,...
Filmul „Mufasa: Regele Leu“ va fi proiectat în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște, aceasta fiind a doua proiecție din stagiunea estivală 2025....
Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12...
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad, cu ediția a doua, între 10 și 12 iulie 2025, „mai puternic, mai...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Ieri, Poliția Chișineu Criș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș, l-a ridicat pe fiul primarului din Grăniceri, Alin...
Un medic de familie din Zădăreni, Ovidiu Paul, asistă neputincios la destrămarea întregii sale vieți profesionale, numărând puținele zile cât mai poate activa în cabinetul...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Este important să apreciem munca corectă și dedicată a autorităților în acest caz, chiar dacă tatăl celui verificat poate avea anumite influențe. Acțiunile Poliției Chiș (...)
Să nu faci nimic e una...dar când distrugi și ceea ce este...ai sărit pârleazul. Mai nou Aradul e doar subiect de știri negative în presa (...)
Poate nu se cunoaste,insa a inceput maretul plan elaborat de un demolator al Aradului,si acesta e primul pas pentru a face Muresul navigabil. Cand aradenii voteaza,mintea omului (...)