Tânăr de 16 ani, din Craiva, arestat preventiv pentru un omor săvârșit în 2020
În continuarea cercetărilor efectuate într-un caz de omor săvârșit la data de 30 ianuarie 2020, la data de 31 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale…
În continuarea cercetărilor efectuate într-un caz de omor săvârșit la data de 30 ianuarie 2020, la data de 31 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale…
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, în ziua de 5 aprilie, în jurul orei 10:10, un autoturism care se deplasa cu…
În această dimineață, în intervalul orar 07:00 – 09:00, poliţiştii rutieri au desfășurat o acțiune pe linie de poliție rutieră în municipiul Arad, pentru prevenirea…
În jurul orei 11:50 a avut loc un accident pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, în zona liniilor de tren. Din primele informații pe care…
Sculptorul și pictorul Mihai Păcurar (născut la Arad pe data de 10 iulie 1955) a murit azi noapte acasă, la vârsta de 66 ani, după…
Noua sală de sport din Șimand a fost, luni, locul unde s-au întâlnit câștigătorii etapelor locale din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la badminton,…
Primăria Municipiului Arad anunță că astăzi și mâine, 5 și 6 aprilie 2022, între orele 09:00 și 16:00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada…
E-Distribuţie Banat anunță noi întreruperi de curent electric în județ, cu precizarea că acestea se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa…
Părintele Arhid. Prof. Florin-Adrian Sirca, inspector școlar în cadrul ISJ Arad și slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, a murit astăzi, 5 aprilie…
Sebișul a avut, recent, onoarea de a găzdui prima etapă din Campionatul Național de Endurocross Polaris a sezonului competițional 2022. Clubul Lion Racing Team a…
Neatenția în trafic a dus din nou la accident astăzi, în jurul orei 18:30, de data aceasta în zona 301 din cartierul arădean Micălaca. Două…
Doi pacienți cu vârsta de 52 respectiv 58 de ani au ajuns în Unitatea Primire Urgențe cu accident vascular cerebral (AVC). Deoarece au ajuns la…
Uneori, bariera dintre viață și moarte stă într-o pungă de sânge și, din păcate, Aradul duce lipsă de acest lucru. Cu toate acestea, o echipă…
De cinci ani de la formare, echipa de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică înregistrează succes după succes. Luna trecută, echipa a primit…
În urmă cu aproximativ 30 de minute a avut loc un accident rutier, la piciorul podului Decebal, la intersecția dintre Bulevardul General Dragalina cu strada…
Ediția 2022 a târgului ARpicultura, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, va avea loc în perioada 8-10 aprilie 2022 la Expo…
Comunicat. Polițiștii orașului Curtici au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unei femei de 31 de ani, din Macea, care, în dimineața zilei de…
Comunicat. Un tânăr de 27 de ani, din Arad, este cercetat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, pentru distrugere. În dimineața zilei de 2 aprilie,…
Comunicat. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat de 50 de ani, din județul Iași, care, în ziua de 1 aprilie, a fost depistat…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean din Sudan care a prezentat la controlul de…
Compania de Apă Arad anunță citirea apometrelor pentru perioada 4 – 9 aprilie, după cum urmează: Luni 04.04.2022 Partizanilor, Iancu Jianu, Milcov, Ardealului, Visinului, Voievod…
Fără a preciza despre ce transport ar fi vorba, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 3 aprilie, se vor desfășura…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un TIR, condus de un cetăţean bulgar, cantitatea…
Un agent de la Penitenciarul Arad s-a împușcat astăzi, în timp ce se afla la serviciu. Bărbatul de 32 de ani a decedat. Informația ne-a…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)