Pola Zilei: Oare o va drege Bolojan până la urmă ori ba?





În plină caniculă persistă întrebarea care de o vreme produce valuri deloc răcoritoare în opinia publică, dar mai ales pe site-urile de socializare.
Presa de asemenea a rămas oarecum cu buzele umflate văzând că Bolo nu se joacă, trece la măsuri care vor atinge în scurt timp veniturile și nivelul de trai. Iar faptul că a început cu elevii și cu pensionarii ridică noi semne de întrebare, adversarii marsând pe ideea că nu se va întâmpla nimic care să schimbe lucrurile în țară, eventual noi, ăștia fără posturi și funcții vom trăi mai prost, în timp ce ei la fel ca înainte sau mult mai bine.
Chiar dacă se știe că o reformă a administrației îmbibate de mită și dolce far niente înseamnă muncă și timp, cei care îl consideră pe noul prim-ministru cu nimic mai deosebit decât predecesorii, ba, dimpotrivă, insistă pe caracterul deplasat și înșelător al măsurilor anunțate.
Pe de altă parte este evident că pornind împotriva deprinderilor și obiceiurilor prin care clasa politică parazitară și-a trăit până acum viața de parcă ar fi într-o permanentă vacanță, Bolojan nu poate reuși dacă nu are în spate solidaritatea și susținerea majorității cetățenilor. Numai că solidaritatea mai nou înseamnă altceva decât altădată, solidari sunt cei care vânează avantaje, ceilalți împărțindu-se între cei care strigă mai tare sau mai colorat.
De aceea vă întrebăm, stimații noștri, mult mai solidari decât ai lor, ce ziceți, poate reuși Bolojan să ne scoată din impas și neîncredere?
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!