joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Un angajat al Penitenciarului Arad și-a pus capăt zilelor, împușcându-se la serviciu

    de Raluca Medeleanu | 2 aprilie 2022, 2:09 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Un agent de la Penitenciarul Arad s-a împușcat astăzi, în timp ce se afla la serviciu. Bărbatul de 32 de ani a decedat.

    Informația ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, momentan însă nu ni s-au dat mai multe detalii cu privire la motivele care l-au împins pe acesta să recurgă la un asemenea act. Instituția ne-a asigurat că se va emite în acest sens un comunicat, în decursul zilei de astăzi, cu poziția oficială.

    Din primele informații, se pare că bărbatul era angajat la Penitenciarul Arad de 3 ani.

    Update

    Administrația Penitenciarului Arad informează opinia publică despre următorul eveniment:

    „În data de 2 aprilie, în jurul orelor 12:00, un polițist de penitenciare care avea atribuții de manipulare și distribuire a armamentului, aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împușcat, în magazia de armament a unității.
    Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul. Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliție al Județului Arad și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la fața locului.
    De asemenea, o echipă multidisciplinară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, coordonată de directorul Direcției Management Resurse Umane, s-a deplasat la sediul Penitenciarului Arad, în vederea efectuării unei anchete pe linie administrativă”, transmite Penitenciarul Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.