Enola Day – Gorby
Avea 1,75, a fost primul lider al URSS cu o facultate terminată pe bune, nu fuma, nu bea și a rămas credincios până la sfârșit…
Avea 1,75, a fost primul lider al URSS cu o facultate terminată pe bune, nu fuma, nu bea și a rămas credincios până la sfârșit…
UTA a remizat pe terenul echipei care până la startul partidei de ieri era ultima clasată în Superliga, CS Mioveni. Obosită după efortul depus în…
Nu e un secret că CET Hidrocarburi este principala „sugativă” din bugetul Aradului, Primăria fiind nevoită an de an să scoată sume enorme din bugetul…
Arădeanul Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Como (Italia), dotat cu premii totale de 45.730 de euro…
Deși lucrările de renovare a clădirii în care a funcționat fosta Policlinică CFR au fost finalizate în decembrie 2021, aceasta încă nu și-a deschis porțile….
Modificare majoră pentru admiterea la liceu 2023, anunțată pe Facebook de ministrul Educației. Acesta a scris într-un mesaj pe rețeaua de socializare că „a fost…
Cu un concert surprinzător și foarte apreciat de public, Filarmonica a „stins becul” Zilelor Aradului, ediția 2022, o ediție începută, neoficial, cu una dintre cele…
Compania de Apă Arad anunță că miercuri, 31.08.2022, pe rețeaua de distribuție apă potabilă care alimentează localitățile: Vladimirescu, Cicir și Mândruloc vor avea loc lucrări…
Intră în vigoare programul Rabla Local pentru românii care au autoturisme mai vechi de 15 ani. Programul a fost deja publicat în Monitorul Oficial. Noul…
Claudiu Keșeru nu trece prin cea mai bună perioadă a sa din punct de vedere sportiv. Adus la Arad cu statut de vedetă, de la…
Concertul prin care am spus rămas bun Zilelor Aradului, duminică, 28 august, a fost oferit de Filarmonica Arad, pe platoul din fața Primăriei. Și ce…
Rezultatele de la Loto 6 din 49, Joker, Loto 5 din 40, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc la tragerile de duminică, 28 august 2022,…
Mai este fix o săptămână până la începerea noului an școlar, fiind prima oară în istoria recentă a școlii românești când debutul este atât de…
Organizatorii Picnic Festival anunță că se prelungește perioada în care târgul rămâne în Parcul Eminescu. Programat inițial ca parte a Zilelor Aradului, care ajung la…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Vasile Goldiș” Arad anunță cu regret trecerea la cele veșnice, după o lungă suferință, a pompierului plt.adj (r) IERTEA…
Special Arad vă oferă din nou posibilitatea să acordați note jucătorilor și antrenorului Bătrânei Doamne. Acum puteți acorda note jucătorilor după victoria cu FC U…
O apariție atipică, vineri seară, în atmosfera obișnuită de Zilele Aradului. Dacă într-o parte de dig, în Parcul Eminescu, lumea se înghesuia la tarabele cu…
Văzând efervescența care a cuprins Aradul între happeningul muzical de pe stadion din weekendul trecut și meciul de ieri al UTA-ei pe același stadion, ne-am…
Cuplurile din municipiul Arad care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie – marcând nunta de aur – au fost sărbătorite și premiate,…
Secția de istorie a muzeului din Palatul Cultural e… istorie. Pe un termen definit, cel puțin. Sala a trecut printr-o metamorfoză agresivă și transgresivă, s-a…
Un avion Tarom cu aproape 190 de pasageri la bord s-a întors pe aeroportul din Otopeni, la doar 30 de minute de la decolare, anunță…
După o lungă perioadă de timp, România are două echipe calificate în grupele cupelor europene. CFR Cluj și FCSB s-au calificat în grupele UEFA Conference…
Cea de-a patra ediție a festivalului de modă Arad Fashion Days (AFD) a ajuns miercuri seară la final. Evenimentul a fost unul de înaltă ținută,…
Traficul se desfășoară cu dificultate, joi dimineața, pe Autostrada A1 București – Pitești, doar pe banda de urgență, în zona localității Mioveni, județul Argeș, după…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Și de pâine și de circ ne spun. Nu, nu este o exagerare jurnalistică, o umflare peste măsură a orgoliului celor care fac Specialul de...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
Au adus jungla la oraș. Zoo Park e aici, la Arad, de aproximativ o săptămână și mai stă până la capătul acesteia. E, așa cum...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Nunțile au devenit o adevărată provocare financiară pentru tot mai mulți români. Potrivit unui sondaj realizat în iunie 2025 de Dynata la comanda Revolut, aproape...
Evenimentul Arad Estival va continua la Ștrandul Neptun din Arad, în perioada 11 – 13 iulie, când au fost pregătite mai multe evenimente în zona...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România, scrie Ziarul de Gardă, care menționează că acestuia i-a fost interzis...
Grok, chatbot-ul cu inteligență artificială dezvoltat de Elon Musk, a generat controverse în Polonia prin răspunsurile sale vulgare la întrebările utilizatorilor despre politica locală, scrie...
Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA) din SUA intenționează să elimine obligativitatea descălțării pasagerilor la controalele de securitate din aeroporturi, după aproape două decenii de la...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Grok, chatbot-ul cu inteligență artificială dezvoltat de Elon Musk, a generat controverse în Polonia prin răspunsurile sale vulgare la întrebările utilizatorilor despre politica locală, scrie...
Ruoming Pang, şeful departamentului responsabil cu dezvoltarea modelelor lingvistice la Apple, a trecut la Meta, informează News.ro. Meta continuă racolările de experţi în inteligenţa artificială....
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, proiecția programată joi, 10 iulie 2025, în grădina de vară va avea loc în sala mare de la Cinema Arta,...
Filmul „Mufasa: Regele Leu“ va fi proiectat în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște, aceasta fiind a doua proiecție din stagiunea estivală 2025....
Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12...
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad, cu ediția a doua, între 10 și 12 iulie 2025, „mai puternic, mai...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
E nebunie la „noul” Spital de Psihiatrie din Arad. Am scris „noul” în ghilimele pentru că secția de psihiatrie practic doar a fost relocată de...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Un medic de familie din Zădăreni, Ovidiu Paul, asistă neputincios la destrămarea întregii sale vieți profesionale, numărând puținele zile cât mai poate activa în cabinetul...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Poate nu se cunoaste,insa a inceput maretul plan elaborat de un demolator al Aradului,si acesta e primul pas pentru a face Muresul navigabil. Cand aradenii voteaza,mintea omului (...)
RUȘINE ETERNĂ SECULICI & FALCĂ.
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)