Lucrări de spălare a rețelelor de apă la Șimand
Comunicat. Compania de Apă Arad anunță că astăzi, 12.03.2024, până la ora 15:00, în localitatea Șimand vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de…
Comunicat. Compania de Apă Arad anunță că astăzi, 12.03.2024, până la ora 15:00, în localitatea Șimand vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de…
L-am cunoscut în vara lui 1997. Eram trei care puneam la cale apariția unui nou ziar, unul care să intre în concurență cu Adevărul, fost…
Cu toții știam că Romi are probleme de sănătate de o vreme, știam chiar că de câteva zile bune este internat, cu toate acestea nu…
O persoană din Arad a încercat, în ultimii ani, de 59 de ori să obţină permisul de conducere, însă de fiecare dată a căzut la…
La sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 82 de misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității…
De câțiva ani deja, locuitorii de pe strada Mihai Kogălniceanu, din municipiul Arad, sunt puși în dificultate în ceea ce privește locurile de parcare, „mărul…
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, cetățean român, s-a ales cu un dosar penal pe numele său după ce a prezentat un permis…
Duminică, 10 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i-a conferit academicianului Leon Dănăilă, renumit medic neurochirurg, cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea Sfântul Ierarh Sava…
Un tânăr de 28 de ani, din Zimandu Nou, a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea mai multor infracțiuni. Este vorba despre lovire…
Județul Arad se află sub atenționare cod galben de vânt până marți dimineața, ora 05:00, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor „vântul va…
Un tânăr de 22 de ani, din Lipova, a rămas fără permis de conducere pentru următoarele 4 luni după ce aparatul radar l-a înregistrat în…
Gala Elitelor Arădene ajunge la ediția cu numărul 3, urmând să fie organizată la Palatul Cultural, în 23 martie, de la ora 19:00. Pe lângă…
Procurorii Parchetului European Timișoara au descins astăzi la sediul firmei Arsat Industrie din Pecica, dar și la locuințele celor doi asociați, potrivit opiniatimisoarei.ro. Conform sursei…
Informare SCJU Arad. Intervenție deosebit de dificilă, astăzi, în Blocul Operator al Secției Clinice Obstetrică-Ginecologie, pentru extirparea unei tumori, voluminoase, la ovar! O echipă alcătuită…
Comunicat Poliția de Frontieră. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trafic internaţional de droguri…
Județul Arad a primit spre organizare cinci faze regionale din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, ediția 2023-2024. Astfel, IȘJ Arad se va ocupa de…
Acțiune la nivel județean, 9 martie, sub coordonarea Serviciului Rutier, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, în prima parte a zilei, activitățile având loc…
Nu mai puțin de 400 de litri de detergent contrafăcut au confiscat jandarmii arădeni în Piața din Pâncota. Detergentul fusese scos la vânzare de un…
A fost un 8 martie cu violențe în familie, în județul Arad, trei bărbați alegându-se cu ordine de protecție pe numele lor după ce și-au…
Vineri 8 Martie, elevii Liceului cu „Program Sportiv,, din Arad au făcut ,,încălzirea” pe stradă, oferind cu drag flori doamnelor şi domnişoarelor, cu ocazia zilei…
Faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tenis de masă ciclul liceal a avut loc, recent, la sala „UAV”, în organizarea IȘJ Arad….
*25% dintre firmele romanești sunt deținute de femei „Antreprenoriatul feminin, de la idee la succes” a fost tema workshop-ului organizat de Universitatea de Vest „Vasile…
După ce în ianuarie locuitorii de pe o stradă din Sânleani s-au trezit că nu mai pot intra în curțile caselor, din cauza inundării produse…
România are șase sfertfinaliste la WTT Youth Contender Panagyurishte 2024, cu încă o provocare în față până în zona medaliilor, printre ele și o emisară…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Cei implicați în marea parte a guvernării din ultimii 30 de ani, moștenitori al genei comuniste postrevoluționare, au rămas pe “nu ne vindem țara” –...
Adrian Wiener, deputat USR Arad: „Bugetul țării e țăndări. O serie de decizii politice, unele dincolo de limita răspunderii penale, au condus aici. Deficitul bugetar...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Singurul supraviețuitor al accidentului Air India a vorbit despre cum se luptă să-și accepte sentimentele de vinovăție după ce a ratat ocazia să-și mute fratele...
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, potrivit...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Nea Zoli, las-o baltă . Toate aberațiile au fost slobozite pe gaura gurii de Icoanele Vii la care te închini cu patos. Da, Piticul Diliu Buratino, Golanul și doamna Javrilă (...)
Da cine drac sa l duca vrea sa l puna... TITI SINISTRUL si planurile lui malefice.... Duca se unde si a dus orbul iapa la apa
De bijuterii de 50,000 euro ce spui??? Nu da cu virgula?