Migrant afgan împușcat mortal la graniță
Un migrant afgan a fost împuşcat joi seara, într-un incident, în sud-estul Bulgariei, la frontiera cu Turcia, şi a murit în drum către spital, a…
Un migrant afgan a fost împuşcat joi seara, într-un incident, în sud-estul Bulgariei, la frontiera cu Turcia, şi a murit în drum către spital, a…
Daniele Bruni, un fotbalist italian în vârstă de 28 de ani a murit zilele trecute după ce a fost lovit de o furgonetă la al…
Noul Muzeu al Omului din Paris își deschide din nou porțile, după șase ani de lucrări de renovare a celor 16.000 de metri pătrați, fiind inaugurat…
PepsiCo lucrează cu un partener asiatic pentru a lansa o linie de telefoane mobile și accesorii în China, în următoarele luni. Potrivit InCont, compania de…
Profesorul Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, a câştigat premiul Nobel pentru Economie, pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale,…
Doi bărbaţi kamikaze au comis cele două atacuri devastatoare cu bombă, în acest weekend la Ankara, a afirmat Biroul premierului turc duminică, anunţând că bilanţul…
Americanul Eugene Finney, aflat în vacanţă cu familia sa în California, a fost atacat de un rechin în timp ce înota în ocean, însă acel…
Cathriona White (30 de ani), make-up artist, a fost înmormântată sâmbăta aceasta. Ea a murit pe 28 septembrie în locuinţa sa din Los Angeles în…
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în două explozii produse în această dimineaţă la gara centrală din Ankara, în timp ce numeroase persoane…
Jihadiştii de la Statul Islamic stau pe o canapea verde, ponosită, undeva în oraşul Mosul, din Irak, teritoriu
Rusia a întreprins de la începutul intervenției sale militare în Siria, la 30 septembrie, lovituri aeriene care au vizat un total de 112 ținte, a…
Poliţia tunisiană a dezmembrat trei celule care recrutau luptători pentru ISIS şi a arestat 11 persoane suspectate că au încercat să se alăture grupării jihadiste…
Simona Pernot, o româncă din Elveția, angajată la compania internațională Trafigura, împreună cu un grup de colegi și prieteni elvețieni, vor alerga la Maratonul Internațional…
Austriacul Niko Alm se luptă de 3 ani cu autoritățile judecătorești din țara sa, iar după o serie de pledoarii în instanțe a obținut un…
Australianul Jackson Taylor, un bebeluș de numai un an, este subiectul unei adevărate minuni reușite de medicii din Australia, mai precis de doctorul Geoff Askin….
Patru bărbați au murit într-un accident aviatic care a avut loc în Statele Unite, în Carolina de Sud. Printre ei se află și Tony Elliot,…
Cel puţin 13 persoane au murit în urma unor furtuni extrem de violente, urmate de inundaţii masive, care au avut loc în cursul nopţii de…
O femeie căsătorită din Saugus, Massachusetts, Statele Unite, este judecată de tribunalul din localitate pentru viol, după ce s-a descoperit că a întreținut relații sexuale cu prietenul fiicei sale, care…
Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite care efectuează raiduri în Siria a cerut, vineri, Rusiei să înceteze imediat bombardamentele în afara zonelor ocupate de reţeaua…
Un filmuleţ şocant cu un copilaş de numai doi ani care se joacă în cadrul ferestrei larg deschise, la etajul opt al unui bloc din…
Două atacuri armate au zguduit în această seară Statele Unite. Cel puţin zece oameni au fost ucişi şi alţi șapte au fost răniţi după ce…
Avioane ruse au bombardat joi poziții ale unei alianțe a rebelilor sirieni din care face parte și gruparea Frontul Al-Nosra, ramura siriană al rețelei Al…
O femeie din Estul Europei a făcut o confuzie pe care nu o va uita toată viața. Știrea apare pe portalul britanic Daily Mail, dar…
Actorul Paul Walker, celebru pentru rolul său din seria Fast and Furious, a murit într-un teribil accident de circulație, în noiembrie 2013. Paul Walker era…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Mda. Ce se mai "grăbeau" infirmierii...că "doar ei e" mari nu că noi ăștialalți, ei lucrează la spital. Nici cu polițiștii nu mi-e rușine. (...)
Da Buie Mibi are liniste in cartier, asa ca unde e problema??? Si Bilcea "familistul" sta in tricou iarna si e liniste...asa ca ciocu mic si nu mai faceti (...)
Apai iti trebuie si multa minte ca sa iti dai seama ca un Spital/Sectie de Psihiatrie nu isi are locul in zone de locuit. Bine ati venit in Caracalul (...)