Adrian poartă un nume celebru, Duckadam, dar a ajuns om al străzii… Cei ca el ai cui sunt, cine are grijă de ei?
L-am întâlnit pe Adrian zilele trecute și mi-am amintit de cartea mea preferată din copilărie, „Singur pe lume”, de Hector Malot. Cartea e o capodoperă, viața lui Adrian, deloc.
În această lună, peste doar 13 zile, în 27 noiembrie, va împlini 22 de ani. Poartă un nume celebru, Duckadam, și chiar se trage din zona Semlacului ca și portarul care a uimit întreaga planetă prin performanța lui de la Sevilla, în 1986. Adrian încerca să-mi explice gradul de rudenie cu fostul mare portar, dar nu era coerent. L-am întrebat dacă s-au întâlnit vreodată, iar el a răspuns negativ: „Nu ne-am întâlnit niciodată. Am fost când eram mic cu cei de la școală la cabana lui de la Semlac, dar el nu era…” Pentru cei care se grăbesc să-l asocieze pe Helmuth Duckadam cu Adrian, spun aici că fostul portar al Stelei s-ar putea să afle de existența lui Adrian doar dacă citește acest articol.
A crescut cu mama lui și a locuit în mai multe locuri. A încercat o înșiruire, dar se pierdea în detalii. Mi-am dat seama că s-a tot plimbat prin Arad, în Boul Roșu, în Gai, în Aradul Nou, au locuit și prin Șeitin, prin Semlac, dar era clar că memoria îi joacă feste lui Adrian. Când avea 12 ani, mama lui Adrian a murit lovită de o mașină pe drumul care duce spre Semlac. Nu că ar fi avut o viață fericită până atunci, dar a fost momentul în care Adrian a rămas fără sprijin. A fost dus la un orfelinat, iar de acolo l-a luat Nelu, cel care avea să-i devină tată adoptiv, acesta cunoscându-l de mic pe copil. A crescut în cartierul Bujac, dar viața i-a mai dat o lovitură: cu câțiva ani în urmă s-a stins și Nelu. Adrian, care acum se afla la vârsta majoratului, a rămas iar al nimănui…
De atunci este pe străzi. Dormea pe unde apuca iar anturajele nu puteau fi altfel decât tot oameni sau copii ai străzii. „Am început să mă droghez. Am băgat de toate, marijuana, prafuri, șoricioaică”, spune Adrian, vădit afectat în urma consumului de droguri. Nu vă grăbiți să-l judecați. Primea drogurile, nu dădea bani pe ele pentru că nici nu avea de unde. Sunt mii de copii din familii normale care cad în patima drogurilor sau a alcoolului, nu putem să-l judecăm pe Adrian care era și este singur pe lume. În timp ce stai de vorbă cu el, pe Adrian îl apucă râsul în mod repetat. Ar putea fi semnele unui sindrom, dar cine poate știi ce e atâta timp cât niciun medic nu l-a văzut de mulți ani de zile…
Acum locuiește într-un Opel abandonat undeva în Micălaca. Este o chestiune de zile pentru că mașina urmează să fie ridicată de cei de la Poliția Locală. Este ajutat de două doamne cu mâncare, dar și ele își fac griji în privința viitorului lui Adrian pentru că nu își dau seama cum poate fi ajutat. Nu are nici acte pentru că le-a pierdut. El nu a avut o noptieră, un dulăpior în care să le pună… Acum, cele două doamne care îl tot ajută, încearcă să-i facă actele.
Adrian este un caz despre care am ajuns să scriu, dar ca și Adrian mai sunt mii, poate zeci de mii de tineri care nu au un acoperiș deasupra capului, care nu mai știu ce e o mâncare caldă, care nu au acte și al căror singur refugiu este strada cu tot ce implică ea: bătăi, droguri, alcool, frig și mizerie…
Ei ai cui sunt? Pe ei cine îi ajută?
Adrian are în primul rând nevoie de acte. Să presupunem că acest pas va fi făcut și le va obține, dar apoi iar vor începe problemele: ca să obțină o locuință socială șansele sunt minime, spre 0,1 la sută. Chiar în cazul în care ar obține această locuință, Adrian nu este în stare să se întrețină singur pentru că este clar că este bolnav. Ar putea fi dus la unul dintre căminele pentru oamenii străzii, însă nici acolo nu ar fi șanse să rămână din cauza dependenței sale de alcool și droguri, lucru care știm bine că nu este tolerat.
Am înțeles, dar această dependență de droguri trebuie tratată, iar Adrian nu se va duce niciodată singur să facă asta. În primul rând ajutorul trebuie însă vină din partea statului, să-l ducă pe Adrian la o clinică, la un sanatoriu de specialitate. Iar după ce-l vor vedea vindecat să încerce să-i găsească un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă…
Este tânăr, are trăsături frumoase, are momente de luciditate care alternează cu momentele în care vorbește singur sau râde din senin și este clar că are nevoie de tratament medical. Pentru toți cei ca el trebuie să existe Statul Român prin direcțiile sale.
Pun punct aici acestui articol, iar după acest punct urmează momentul lor, momentul celor plătiți pentru a ajuta astfel de oameni. Și nu doar Adrian este în această situație, Aradul, România este plină de astfel de oameni ai nimănui… Punct.
Comentariile portalului
Este o idee...
… au fost o respingere clara de catre americani a ideologiei trezite si a politicii democratilor. Trump a castigat, nu doar la colegiul electoral, ci și la votul popular.Trump a (...)
Poate, într-un următor articol, va reflecta autorul asupra cauzelor victoriei atât de categorice a lui Trump, deși predicțiile profesioniștilor indicau un rezultat mult mai strâ (...)