luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Câteva rânduri pentru singurii speciali din „ultimii” 10 ANI și, bineînțeles, „La mulți ani” tuturor

    Am ales să nu ne spunem un simplu „La mulți ani”. Am ales să facem puțin altfel decât am făcut-o în ceilalți nouă ani. Am ales să ne adresăm vouă, direct, cititorilor, zeci de mii, în fiecare zi tot mai mulți, fără de care noi, Special Arad, nu am fi existat.

    Astăzi, 7 aprilie 2024, Special Arad, sau „Specialul” – cum îi spun mulți dintre dumneavoastră – împlinește zece ani de existență. 10 ANI!… Zece ani de când ne-am născut în Arad, ca ziar înființat de o mână de oameni care credeam și credem în continuare că se poate face și o altfel de presă pe plaiurile noastre mioritice. În Aradul nostru parcă uitat de conducători adevărați și cu dragoste față de semeni. Am crezut și credem că putem face o presă nu obedientă față de stăpânii vremelnici, ci dedicată exclusiv cititorilor, informării corecte a publicului larg. Dedicată vouă, specialilor.

    Trebuie să subliniem că atunci când am ales numele publicației nu am anticipat că o să ajungem să ni se spună „specialii” (la început ironic, peiorativ, alteori ca laudă și nu de puține ori cu „teamă”) . Ne-am gândit că ziarului o să i se spună „Specialul”, dar nu am anticipat multe altele…

    Ne angajam însă că ne vom dedica total pentru informarea voastră corectă, fiind conștienți de la început că o să avem o relație direct proporțională doar cu voi. Am și greșit câteodată, dar asta face parte din viață, din viața împreună, din orice relație. Am știut şi știm în continuare să ne cerem scuze, așa cum știm în continuare că voi o să fiți cu ochii pe noi și că o să colaborăm îndeaproape.

    „La mulți ani” tuturor celor care ne citesc!

    La mulți ani vouă, specialilor! Vă mulțumim pentru minutele și orele pe care le dedicați săptămânal pentru a vă informa despre viața comunității în care conviețuim cu toții.

    Vă mulțumim vouă, specialilor, pentru că ne provocați și determinați – în minutele și orele pe care ni le dedicați – să fim mai buni. Ca oameni, ca prieteni, ca jurnaliști, ca profesioniști.

    Vă mulțumim vouă pentru că voi, specialilor, prin dialogul cu noi, ne-ați ajutat, de destule ori în acești 10 ANI, să rămânem pe drumul cel bun.

    Vă mulțumim vouă, specialilor, pentru că prin atitudinea voastră, ne-ați susținut și ajutat în momentele sensibile, uneori neplăcute pe care le-am avut.

    Vă mulțumim pentru că ați crezut și credeți în noi în continuare. Răspunsul nostru direct va fi numai și numai în ziar.

    La mulți ani, specialilor! Tocmai ați împlinit 10 ANI de când sunteți prietenii noștri. Cei mai buni.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aniversare fericită SPECIAL ARAD!
      Fie că mai sunt multe repere extraordinare de atins!
      Cel mai înțelept este să știm să distingem între situațiile in care putem lua o decizie mai bună singuri și cea în care este bine să ținem cont
      de CINEVA care are mai multe informații și experiențe legate de diferite situați .

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.