O voce sclipitoare a plecat la îngeri. Mile a lăsat în urma lui lacrimi și durere: „Sunt un musafir în viața mea”





Muzica populară din vestul țării a rămas fără încă un alt îndrăgit artist. Mile, așa cum îi spuneau toți apropiații, pe numele real Mihai Leric, s-a stins din viață în cursul zilei de marți, 27 februarie, lăsând în urma lui multă tristețe și suferință.
„Drum lin spre cer, băiatul meu”….
Regretatul artist de muzică populară avea doar 31 de ani. Mile Povan s-a născut la Lipova, județul Arad, în data de 27 iulie 1992, și este fiul lui Viorel Leric – de altfel cunoscut interpret de muzică populară – care-și plânge fiul, îngenunchiat de durere: „Drum lin spre cer, băiatul meu”, scrie acesta pe pagina lui de facebook.
Colegii de breaslă atât ai lui Mile, cât și ai tatălui îndoliat sunt acum în lacrimi în urma primirii cutremurătoarei vești.
O fire mereu veselă, cu chipul lui blând, artistul reușea întotdeauna să lumineze orice încăpere în care acesta pășea și de fiecare dată era sufletul petrecerilor.
Prietenii lui, profund îndurerați la aflarea cumplitei vești, povestesc despre Mile că artistul avea un suflet mare și mereu își ajuta semenii, iar pentru toți apropiații lui avea o vorbă: să nu renunțe la visul lor și să meargă mai departe.
Mile a plecat la Ceruri… lângă mama lui
Din nefericire, ceasul vieții s-a oprit mult prea devreme pentru tânărul artist, care părea să aibă un viitor strălucit în cariera muzicală. Era îndrăgit de toată lumea.
,,A fost un copil bun, extrem de talentat, dar greu încercat în viața asta”, spune unul dintre vecinii lui.
Cele mai cumplite clipe prin care a trecut Mile a fost atunci când și-a pierdut cea mai dragă ființă: pe mama lui. Draga lui mamă a trecut la cele veșnice după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare, iar artistul a fost profund afectat de această mare pierdere.
„Vom merge noi să-ți ducem un ultim omagiu…”.
Pe data de 10 februarie a cântat la nunta Andradei Tulvan (artistă de muzică populară din Salonta) care a fost șocată la aflarea veștii :
,„Îți mulțumim pentru faptul că ne-ai fost alături și ne-ai încântat cu vocea ta blândă, pe 10 februarie 2024… Când ai plecat de la nuntă, era vorba că ne-auzim și ne vedem când mai vii în zonă, la cântat…Se pare că vom merge noi să-ți ducem un ultim omagiu… Odihnă veșnică, om fain!”, a scris Andrada Tulvan pe pagina ei de facebook.
„Sunt un musafir în viața mea…”
Vestea morții lui Mile Povan a căzut ca un trăsnet peste toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. La rândul lor și fanii au rămas profund îndurerați de această pierdere.
De la aflarea veștii, pe rețelele de socializare curg sute de mesaje de condoleanțe din partea fanilor și ai apropiaților care iubeau cântecele regretatului artist.
Titlul uneia dintre melodiile interpretate de Mile Povan parcă a fost predestinat a ceea ce avea să se întămple, destinul fiindu-i curmat brusc la doar cei 31 de ani ai săi: „Sunt un musafir în viața mea…”.
Comentariile portalului
== DOCTORE == LASA BALIVERNELE CA ESTI DOCTOR == MAI BINE SA NE EXPLICI CUM USR A VOTAT PENTRU MENTZINEREA GUVERNUL CIULACUL LA MOTZIUNEA DE CENZURA . ==V ATZI DAT CU SHATRELE REUNITE IN (...)
Din aia 77% jumătate merg într-un CET de care se folosesc sub un sfert din arădeni, care e noima? Nu au fost în stare să facă un parc fotovoltaic (...)
E vorba de procente, nu și de modul în care au fost implementate proiectele în sine... Articolul reflectă strict cifre, nicidecum laude. Pentru analize mai ample asupra proiectelor, puteți (...)