vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Roli Nagy: „Prea puțin fotbal și prea mulți nervi”

    de Lucian Dănilă | 15 noiembrie 2014, 7:12 PM | Sport

    0

    Antrenorul Bătrânei Doamne a fost nemulțumit după jocul și după rezultatul obținut de echipa sa la meciul cu Mamma Mia Becicherecul Mic.

    „La 1-0, n-am înțeles de ce a fost atâta precipitare. Prea puțin fotbal și prea mulți nervi au fost într-un meci în care s-au întâlnit două echipe de pe podium, iar arbitrul, ce să mai spun, a arătat depășit de multe momente. Am clacat la momentul fix din minutul 44. Am primit gol imediat după pauză, și apoi am schimbat tot ce am putut ofensiv. Sunt supărat că am pierdut o șansă să mai săltăm un loc înainte de pauză, dar trebuie să ne conformăm, capul sus, mai avem un joc, 3 puncte, apoi timpul să analizăm ce e de făcut. Războiul nu s-a terminat, indiferent pe unde jucăm, important e să ne realizăm obiectivul la sfârșit”, a spus Roli Nagy imediat după meci.

    „Îmi pare rău că n-am reușit să le facem o bucurie suporterilor și spectatorilor. Trebuie să reînviem acel spirit al UTA-ei, le mulțumesc tuturor în numele clubului și le transmit că îmi pare rău că n-am câștigat astăzi”, a continuat tehnicianul la final.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.