Moartea copilului de 7 ani la ștrandul Neptun – administrația se „spală” pe mâini cu o firmă medicală de „casă” și salvamari

    de Raluca Medeleanu, Alin Olteanu | 13 iunie 2017, 8:59 AM | Investigaţii

    4

    În data de 5 iunie, un băiat de 7 ani venit în vizită cu familia de la Timișoara, a fost scos inconștient din bazinul mare al Ștrandului Neptun. Oamenii care au asistat la incident au afirmat că salvamarul nu a fost atent. Băiatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Arad, dar acolo a ajuns în comă. După câteva zile, acesta a fost mutat la Spitalul de Copii de la Timișoara și, din nefericire, vineri a decedat.

    Citește și: Copilul care a fost scos inconștient din bazinul ștrandului Neptun a murit la Spitalul de Copii din Timișoara

    Am contactat administrația ștrandului Neptun, Recons SA, pentru a cere lămuriri în legătură cu măsurile pe care le-au luat, dacă le-au luat, pentru a evita astfel de tragedii pe viitor.

    „Tot ce pot să vă spun e că regretăm tot ceea ce s-a întâmplat, suntem solidari cu familia. Noi avem toate serviciile externalizate cu diferite firme, deci toate responsabilitățile sunt a acelor societăți, cereți și punctul lor de vedere. Ei au fost acolo când s-a întâmplat, și serviciile medicale și salvamarul, și dânșii trebuie să se ocupe de întreaga responsabilitate, deci tot ce înseamnă zona bazinelor. Firma de asistență medicală este SC Medical Emergency Devision SRL din Deva, iar cea de salvamari este Club Sportiv Amefa”, a declarat Nicolae Mehelean, directorul adjunct al ștrandului Neptun, pentru Special Arad.

    Întrebat fiind dacă Recons SA a luat în considerare rezilierea contractului cu firma de salvamari, acesta a spus că doar acum a aflat de la noi de decesul băiatului, că nu s-a luat încă o decizie și că nu cunoaște la ora actuală exact condițiile stipulate în contractul cu salvamarii, dat fiind faptul că acest contract a fost semnat înainte ca el să fie la Recons.

    Unul dintre reprezentanții Clubului sportiv Amefa ne-a declarat că salvamarii și-au făcut datoria, că tragedia s-a produs din motive în afara puterii lor. „Copilul nu știa să înoate, s-a urcat pe tobogan unde este semnalizat că este apă adâncă. Noi aveam în acea zi 6 salvamari la ștrand, unul era la masă, altul la bazinul mic, dar ceilalți 4 erau toți acolo. Problema e că nu s-a auzit nicio gălăgie, niciun strigăt din partea copilului. Erau 4000 de oameni la ștrand. Doi copii l-au văzut dintr-o dată că e sub apă. Nu știm exact ce s-a întâmplat, poate s-a lovit… Îmi pare nespus de rău, dar nu știa să înoate…”.

    ***

    Ca să nu rămâneți fără răspuns la întrebarea „De ce e o firmă din Deva este cea care se ocupă de asistența medicală la ștrandul Neptun?”, vă răspundem imediat după ce am dat o căutare pe google. Și astfel aflați și dumneavoastră că este una apropiată de vechiul PDL („moștenită”… cum spune domnul Mehelean), accesând linkul: Scandalos: Ginerele şi fiica lui Blaga au dat afacerile pe mâna unei persoane acuzate de bancrută frauduloasă, delapidare şi fals – despre SC Medical Emergency Devision SRL din Deva este vorba!

    Așteptăm, și chiar o să mai insistăm, să aflăm care vor fi măsurile luate de administrația ștrandului ca urmare a celor întâmplate.

    Așadar, revenim.

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Condoleante si multa putere familiei ! Ferice de strand si de administratiile pacii ca nu i sa intamplat unu parinte putin mai zurliu(gen EU) ca stirea voastra suna cam asa.
      Pompierii aradeni se lupta cu flacarile de pe strand de o saptamana si se preconizeaza ca flacarile se vor intinde peste podul de n’ milioane spre Cabinetul Primarului si al celor din conducerea Municipala.
      3 cisterne ROMSTYL A LE LUI NASTASE DESCARCAU CARBURANT PE STRAZILE ORASULUI. SI EU IN SPATE CU O LUMANARE IMI PLANGEAM COPILUL.
      Fomisti dreq ca numai sa luati bani si sa va faceti burta mare stiti. Le la consilieri locali pana la Petarda ala de Fal***cone

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. O precizare care se impune!!
      Răspunderea e a ștrandului si a celui care administrează! Pe lege! Ei pot la rândul lor sa se îndrepte împotriva celor cu care aveau contracte pt prestarea acestor servicii, sa ii cheme in garanție. Dar daca familia va solicita daune le va obține de la Recons. Deci tot din banul public in final!

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Trimiteti o persoana competenta, pt a ancheta in mod serios incidentul. In nici un caz un ziarist serios nu se prezinta ca al dvs. Studiati regulamentul de functionare, contractele legale. Normal ca interviurile ii vor disculpa. Se pot face poze ( incognito. ). Se circula pe alei cu bicicleta, mizeria e vizibila la orice pas, grupurile sanitare sunt neigienizate, salvamarii nu sunt prezenti si consuma alcool, neavand un echipament pentru interventie, nu sunt vazuti niciodata la interventiile necesare a intra in apa, doar fluierand si strigand . Nu stiu sa inoate toti asa cum spune contractul. Nu ar fi fost cazul ca dl si d-na din conducere sa-si dea interesul putin mai mult. Iar voi ca ziaristi cum de nu stiti de cele doua incidente recente ?

      0 voturi
      +1
      -1
    4. Domnul director nu a schimbat firma care se ocupa cu asistenta medicală pe ștrand pentru ca doamna Lupulescu nu i-a sugerat acest lucru. Domnul director Mehelean face doar ce spune doamna Lupulescu. Cum va explicați faptul ca Lupulestii au ramas in picioare după atâtea furtuni si ploi? Pentru ca ei stiu cum se învârt lucrurile pe ștrand. Pt ca ei conduc de fapt ștrandul Neptun. Domnul director Mehelean nu îndrăznește sa ia măsuri fara aprobarea doamnei Lupulescu. La fel ca vechiul director care a fost strâns cu usa sa o duca înapoi pe stand după ce a fost mutată disciplinar la sediul RECONS. Dar sa revin la subiect. Dc domnia ei spune da, se face. Dc. nu ee de acord, nu se face. Iar asistentele de pe ștrand, sunt slugile Lupulestilor .(in adevăratul sens al cuvântului). De ce ar dori doamna Lupulescu sa se schimbe situația? Asa are mai mult timp sa stea pe banca la Țigara. Se pare ca unii sunt plătiți sa fumeze 7.30 ore din 8 ore pe cand altii sunt nevoiți sa recupereze pauza de masa.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad