vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Doamna ANI și pulifricii de la umbra lui Ghiță

    de - | 3 august 2015, 9:02 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    0

    Previzibila numire… ăăă, alegere a lui Adrian Țolea ca președinte al Consiliului Județean Arad stârnește deja valuri amenințătoare. Nici n-a apucat cocoșelul Adi să cânte de două ori din fotoliul călduț încă de la fesele lui Ioțcu, pline de integritate, că s-a și pornit valul împotriva lui Ghiță Falcă. Surse foarte  credibile și extrem de bine informate…, le știți, li se spune „gura lumii”, sursele astea deci spun că doamna ANI ar fi deschis, imediat după ungerea lui Adi Țolea ca președinte interimar, un dosar împotriva lui Ghiță! Nu săriți de bucurie, că am zis doamna ANI, nu domnul DNA! Ei, cum bine știți, doamna ANI asta nu-i o țață de croitoreasă plină de ifose ca o tufă de trandafiri cu petale din plicuri cu euroi, ci ditamai instituția care se ocupă de integritatea aleșilor, cu incompatibilități cu tot. Deci nu-i de glumit cu doamna asta care, zic sursele pomenite, ar fi fost sesizată că de când a ajuns Tolea președinte, Falcă deține un cumul de funcții cam lipsit de integritate: și primar, și președinte din umbră al CJA. Pentru că, zic sursele, de-acum, Ghiță va conduce și CJA, în timp ce președintele Adi va fi pus în geam, ca să știe poștașul cine semnează de primire pentru corespondență de când a plecat Nicu.

    Apăi, ce să zicem noi? Și da, și nu. Da, pentru că e caniculă și-i perioada în care se caută umbra…, uf, era să zic răcoarea, dar prea i-ar fi trecut fiorii pe câțiva dintre cititorii noștri cu preocupări politice… Nu, pentru că, așa cum îl știm noi, Ghiță nu-i omul care să stea la umbră. Nu, el caută focul bătăliilor (unii spun că se joacă cu focul…!), absoarbe canicula ca un nuc bătrân și emană o umbră deasă, la adăpostul căreia nu crește mai nimic, doar măscărici, păcălici și pulifrici. Care moțăie bine mersi de multă vreme la umbra nucului nu foarte bătrân, Ghiță, pe care nu l-ar contrazice nici picați cu ceară, de teamă să nu-și piardă locul umbros la vreme caniculară. Printre ei, nooooormaaaal, și Adi, care pupă poalele nucului mai des și mai cu foc decât își pupă nevasta (săru’mâna, doamnă, aveți grijă să-i pice cu trosc vreo crenguță de la atâta pupat în…poale). No, și-atunci, cum să conducă Ghiță din umbră CJA-ul, când el este chiar umbra pentru atâția măscărici, păcălici și pulifrici? De ce s-ar zbate să conducă el CJA-ul când are la umbra sa chiar pe întâistătătorul interimar, Adi? Care Adi, știe toată lumea, este atât de tare pe poziții încât ar fi în stare să-l aprobe pe Ghiță chiar mai des decât îl laudă. Nu degeaba circulă prin județ o vorbă, mare de tot, atât de mare că nici nu merită verificată: cică prima decizie a lui Adi Țolea, luată împotriva voinței lui Ghiță va fi baza medicamentului care va vindeca orice, până și cancerul.

    Ziceți și voi, merită efortul de a-l cerceta doamna ANI pe Ghiță?  Oricum, nu sunt speranțe pentru leacul contra cancerului…

    Pașcu P.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.