Nu mai au nimic din strălucirea de altădată cu excepția fanilor. Ripensia și UTA, două cluburi de legendă, încing deseară, la lumina nocturnei de pe „Dan Păltinișanu”, în văzul întregii țări din cauza transmisiei directe a celor de la Digisport, un meci cu statut de derby doar datorită istoriei celor două cluburi.

Zece titluri de campioană a României însumează cele două echipe care se întâlnesc astăzi. Ripensia s-a înființat în 1928 fiind primul club de fotbal profesionist din România. Din această cauză nu a fost acceptat în campionatul național, iar la prima participar, în sezonul 1932-1933 a cucerit titlul. Au mai urmat trei titluri în 1935, 1936 și 1938, iar în istoria ei, Ripensia a eliminat pe AC Milan! S-a desființat în 1948. Nume grele ale fotbalului interbelic au îmbrăcat tricourile roș-galbene: celebrul Ștefan Dobay, care rupea plasele cu puterea șutului său, Zombory, Kotormani, Nicolea Simatoc – primul român care a evoluat la FC Barcelona, la începutul anilor 50, Bindea, Beke, Ciolac, Schwarz și alții. Ripensia a câștigat de două ori Cupa României, în 1934 și 1936.

Ripensia a fost reînființată pe modelul „socios” în 2012. A pornit din Liga a VI-a, iar după numai un an a promovat în Liga a V-a. Sezonul 2013-2014 a fost unul de excepție. Ripensia a promovat în Liga a 4-a și a devenit prima echipă din Liga a V-a care a atins faza optimilor în Cupa României. Printre echipele eliminate s-a numărat și UTA, echipa lui Marțian și Catanzaritti după un sec 3-0. Apoi, Ripensia a eliminat pe Universitatea Cluj.

Despre UTA cam știm tot… Șase titluri, două cupe, prima campioană de după Cel De-al Doilea Război Mondial, a eliminat pe Feyenoord, iar actualul proiect a pornit cu un an mai târziu decât al Ripensiei. Cele două cluburi nu s-au întâlnit niciodată în meci oficial de când au apărut cele două noi proiecte. În schimb, au jucat de nenumărate ori în partide amicale, Ripensia fiind una dintre adversarele preferate mai ales în vremea în care UTA era antrenată de Roli Nagy.

Și fiindcă am ajuns la a vorbi despre antrenori, să spunem că acest derby este al lui Cristian Todea. Revine pe Dan Păltinișanu la aproape o lună distanță după ce a pierdut derby-ul cu ASU Poli. Deși echipa părea că este pe un drum bun, înfrângerea cu Luceafărul de la Șiria l-a pus pe gânduri și pe el, dar și pe cei din conducere. Astfel, un nou eșec l-ar putea costa postul de antrenor principal, un post pe care l-a acceptat după trei sezoane în care a fost antrenor secund.

Todea are multe amintiri frumoase de pe Dan Păltinișanu, dar numai în calitate de jucător sau de „secund”. Este momentul primei sale victorii pe această arenă în calitate de antrenor principal.

„Pentru noi este un prilej să ne refacem cât mai repede imaginea după ultimul meci de acasă. Vrem să oferim o prestaţie bună şi un rezultat care să ne dea încredere pentru următoarele meciuri. Jucăm la Timişoara, rivalitatea există, chiar dacă nu e la aceeaşi intensitate ca la un meci cu Poli. Cred că băieţii vor simţi meciul din acest punct de vedere, va fi un aspect suficient de motivant.

Ar fi foarte importantă victoria pentru noi, mai ales având în vedere şi ultimul meci. Din nou am revenit după ce am fost conduşi. N-am reuşit să evităm înfrângerea, dar jucătorii noştri au dorit să demonstreze că valoarea lor e alta. Pentru ce urmează, şi clasament şi moral, repet, o victorie ar fi foarte importantă” (Cristian Todea, antrenor UTA).

După 15 etape desfăşurate din acest sezon, Ripensia se află pe locul 9, cu 19 puncte, în timp ce UTA e pe locul 13, cu 18 puncte.

Meciul Ripensia – UTA e programat să aibă loc în această seară, de la ora 19:00, pe arena ”Dan Păltinişanu”, în direct la Digisport.

Lucian Dănilă, 8 noiembrie 2017, 2:09 PM