Viața te poate duce uneori în locuri pe care nu credeai că o să le vezi vreodată, ți se îndeplinesc vise pe care nu știai că le ai și ajungi acolo unde ți se părea imposibil. Așa s-a întâmplat și în cazul Aniellei Ponta, o tânără de doar 21 de ani, din Pecica. În urmă cu câțiva ani, aproximativ trei, a simțit că are nevoie de o schimbare și atunci a început să facă sport, să meargă la sală și să încerce să devină o variantă mai bună a ei.

Nu i-a reușit din prima, căci depresia și anxietatea au lovit-o atunci când îi era lumea mai dragă. Au urmat multe stări, momente grele și medicație. Și totuși, parcă nimic nu mergea bine, așa că a ales să își urmeze un vis de care îi era frică. Își dorea să ajungă sub lumina reflectoarelor, pe o scenă uriașă, în fața unui juriu. Cel mai mare coșmar al său devenea motivul datorită căruia ea urma să scape de „durerile” nevăzute, adică cele psihice.

După cinci luni de muncă, ea a urcat pe scena Campionatului Național de Culturism și Fitness acolo unde a ocupat locul V Bikini Fitness, junioare mari +166 cm, 21-23 ani și locul II la Fit Pairs, devenind astfel vicecampioană națională alături de perechea sa.

Aniella Ponta alături de Raul Săpătaru, colegul ei de scenă. Împreună au făcut echipă la categoria Fit Pairs

– Cine ești tu și care este povestea ta?

– Mă numesc Aniella Ponta și am 21 de ani împliniți în urmă cu câteva zile. Sunt studentă în anul IV la Universitatea Politehnică din Timișoara, facultatea de Inginerie Medicală. Am început să fac sală în momentul în care am dat Bacalaureatul. Eram persoana aia care a mâncat pe bază de stres și am acumulat multe kg, așa că îmi doream să fac sală doar ca să slăbesc, să fiu cât mai slabă posibil și să arat ca un manechin. Treptat am avut și alte probleme legate de anxietate și depresie pentru că am dat piept în piept cu viața.

Sala a fost un refugiu pentru mine, a fost a doua mea casă care m-a ajutat să mă pun din nou pe picioare. Prin antrenamente am reușit să dau afară tot ce aveam pe suflet. Am ajuns pe antidepresive și la un moment dat credeam că nu o să mai fie nimic de mine, nu știam cum să mă redresez, nu mă mai recunoșteam în oglindă, mă uram fizic și psihic, toate acestea până într-un moment când am decis să pun „STOP”. Am conștientizat că e viața mea în joc și că trebuie să preiau controlul și să merg mai departe. Toate emoțiile alea negative am reușit să le țin sub control doar prin sală, făceam sport, mă forțam fizic ca să uit de durerea psihică, doar așa ajungeam să uit, cel puțin câteva ore, că am probleme psihice. În aceeași perioadă am ajuns să arunc la gunoi antidepresivele pentru că eram mereu adormită, nu aveam stare, nu mă puteam concentra, m-am închis foarte tare în mine din cauza lor.

– Cum a început totul? De unde a plecat visul de a concura?

– O voi lua de la momentul zero. Eu când am început să fac sală aveam un antrenor în Arad, căruia chiar aș vrea să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Eduard Chevereșan, primul meu antrenor m-a inspirat să concurez. El participa la concursuri și vedeam mereu cât de mult trage de el, ce înseamnă disciplina și mi s-a părut un subiect foarte interesant. Atunci îmi doream să fac și eu ce face el, dar îmi era frică să mănânc cât îmi spunea el. Eu mă visam doar slabă, nu femeie cu mușchi, nu știam cu ce se mănâncă sportul acesta. Apoi, în urmă cu cinci luni, m-am mutat la Timișoara. Aici m-am întâlnit cu un antrenor nou, Cătălin Matei. Am vorbit cu el despre concurs, i-am spus că sunt vegană și l-am rugat să îmi spună dacă aș avea vreo șansă să concurez și să obțin un rezultat bun ținând cont că nu mănânc proteină animală deloc. Mi-a zis că o să îmi fie foarte greu și că nu a mai antrenat pe nimeni care are stilul meu de viață și că ar fi o provocare atât pentru mine, cât și pentru el și merită să încercăm. De atunci am început. Pe această cale chiar aș vrea să îi mulțumesc și lui încă o dată pentru tot ce a făcut pentru mine.

– Cât de greu a fost până la urmă regimul pentru concurs? 

– Dieta a fost destul de grea. Cinci luni de zile am mâncat același lucru zi de zi și treptat am scăzut carbohidrații ca să fac tranziția de la „bulking” la „cut”, astfel încât să reușesc să slăbesc suficient de mult pentru forma de concurs. Dacă nu aș fi fost vegană poate mi-ar fi fost mult mai ușor pentru că introduceam în meniu ouăle, peștele, pieptul de pui, putem să am mult mai multă flexibilitate în dietă. Așa, am mâncat cinci luni doar proteină vegetală și soia. În plus, din cauza solicitării fizice mi s-a oprit și menstruația cu aproximativ 10 săptămâni înainte de concurs.

– Cât de mult ai slăbit pentru acest concurs?

– Nu este un număr exact de kilograme pe care trebuie să le dai jos. Ne cere să fim cât se poate de tonifiate și feminine în același timp. Categoria la care am concurat eu era destul de ciudată. Nu aveai nevoie de picioare extrem de definite, dar nici nu aveai voie să ai grăsime pe abdomen. Eu am plecat de la 67 de kg acum 5 luni și în ziua concursului aveam 56 kg, deci am dat jos cam 11 kg în 5 luni de zile.

– Cum a arătat o zi din viața ta și câte ore petreceai în sală?

– Făceam cardio zilnic pe stomacul gol, de lunea până duminica, și aveam șase antrenamente pe săptămână cu greutăți. La cardio am început cu jumătate de oră pe zi, iar în ultima perioadă am ajuns la 50 de minute dimineața și 10 minute după antrenamentul de forță. La un moment dat, prin mai, aveam facultate, examene, cardio și antrenament de forță. Dimineața la 6-7 mă duceam la cardio, după mergeam la facultate, veneam acasă să mănânc, plecam la sală pentru antrenamentul de forță, mergeam acasă și făceam curat și mâncarea pentru următoarea zi, făceam un duș și următoarea zi o luam de la capăt. Am prins și sesiunea care s-a suprapus cu pregătirea pentru concurs, mai câteva ore de practică și ajungeam să dorm câte 5 ore pe noapte. În total stăteam aproximativ 3 ore în sală. Începeam cu „posing-ul”, apoi cardio și după-masa un antrenament de forță de aproximativ două ore.

– Cum ți s-au părut adversarele având în vedere că tu urma să urci pentru prima dată pe scenă?

– Înainte să urcăm pe scenă ne uitam toate speriate una la cealaltă. Nu pot spune că am simțit o ură sau o rivalitate. Toate eram speriate și nu știam la ce să ne așteptăm pentru că toate parcă arătam la fel, nu știam care o să fie cea mai slabă dintre noi. În momentul în care am ieșit de pe scenă și până la premiere am început să vorbim între noi și am aflat că mai erau fete vegane, toate au fost deschise, nu a existat o rivalitate, toate ne-am felicitat între noi, a fost superb. Au mai fost două fete care erau la prima competiție, dar majoritatea știau cu ce se mănâncă acest sport, eu eram foarte pierdută, nu știam cum o să se desfășoare, ce o să se întâmple, la mine sigur s-a simțit că eram la primul concurs, dar fetele care aveau experiență m-au ajutat să mă relaxez. În plus, colegul meu de scenă, Raul Săpătaru, cel cu care am făcut echipă pentru Fit Pairs, a fost un real ajutor pentru mine. Mi-a amintit că cel mai important lucru la un astfel de concurs este să te simți bine în pielea ta în timp ce ești pe scenă și să te bucuri de moment, nu să te stresezi, căci doar așa o să iasă totul perfect. 

– Cum a fost pregătirea pentru postura pe care trebuia să o ai pe scenă?

– Cu toate că nu pare mare lucru pentru că te întorci în două-trei poziții cu niște tocuri în picioare, în realitate pregătirea este foarte grea și dură. După fiecare antrenament pentru „posing” aveam dureri extrem de mari de coloană și gambe. Tu trebuie să stai în niște poziții în care tot corpul îți este încordat constant. Noi trebuie să părem naturale, dar de fapt e o durere infernală de musculatură și articulații. Vreau să menționez aici că Paula Matei a fost femeia care m-a învățat să pozez dar, și mai important, mi-a ridicat încrederea de sine.

– Vrei să continui sau te oprești aici?

– Lumea mi-a spus că odată ce merg la un concurs nu o să mai vreau să repet experiența pentru că este prea solicitantă pentru corp și pentru că în ultima perioadă dinainte de concurs ești chinuit, e efectiv vorba despre înfometare și nu e sănătos. La început i-am crezut, dar în momentul în care m-am dat jos de pe scenă deja știam ce îmi doresc. Voiam să mănânc în ziua aia dulciuri, apoi să îmi fac toate poftele și apoi să o iau de la capăt pentru că efectiv asta îmi doresc și vreau să continui pe aceeași categorie. Acum plănuiesc să stau un an de zile în „off-season” pentru că dacă merg la alt concurs peste 3 luni o să arat exact ca și acum. Nu o să îmi permită corpul să acumulez destulă masă musculară. Acum urmează câteva săptămâni în care o să revin la dieta dinainte de concurs ca să îmi obișnuiesc din nou corpul cu mâncarea puțină după zilele în care i-am dat tot ce avea nevoie și treptat o să încep să îmi urc caloriile ca să îmi reconstruiesc metabolismul.

Astfel, după toate lucrurile pe care Aniella a ales să ni le povestească, ne dăm seama cât de greu a fost pentru ea și că, în ciuda luptelor pe care le are fiecare dintre noi, niciodată nu ar trebui să ne dăm bătuți. Ea a reușit să scape de depresie și anxietate și să urce pe un podium important. Cu atât mai mult, realizăm încă o dată că oamenii sunt ca niște cărți, le vedem coperta, însă că să înțelegem exact despre ce este vorba trebuie să citim și paginile din interior. Niciodată nu putem ști prin ce trece cineva, motiv pentru care cel mai bine ar fi ca fiecare dintre noi să încerce să nu judece.

Noi îi urăm succes pe mai departe și îi dorim să își urmeze visele indiferent de cât de greu este!