Inițial am vrut să dau titlul „Cu artă pe artă călcând”, dar mi s-a spus că e o aluzie stupidă. Degeaba am explicaționat că nu e nici o aluzie, e un joc de cuvinte beton. „Mergând din artă-n artă”, în sensul ăla. Luând sub tălpi Drumul Berii, calea indicată, mai exact, de Zăganu (amănunt important!). N-am mai insistat cu treaba cu Iisus pe sistem, chiar dacă la un moment dat era să mă-mpiedic într-o copie de-al Lui, dar în definitiv a fost o drumeție complet diferită de oricare alta, prin care am descoperit un traseu artistic eminamente arădean, nebănuit de eficient în semibezna orașului. În cca. cinci ore, au fost explorate de zeci de arădeni nouă locații, deloc noi… cu excepția sălii de expoziții de deasupra Joy’s-ului. Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), o alternativă reușită a Nopții Muzeelor, s-a organizat vineri seara, în premieră, și la Arad. A fost #FCKNWSM. Dacă nu știi ce-nseamnă asta, să ne-nțelegem doar că ai ratat o provocale… vreau să zic provocare. De-a dreptul energizantă.

Am fost protagoniști improvizați în serialul Kinema Ikon, am fost scanați cu luminițe verzi și roșii la intrarea în atelierele UAP (unde până acum credeam că e maxim un depozit haotic și, în rest, din când în când se taie lemne cu drujba), am fost intruși bineveniți în casele unor artiști, la zebră am așteptat să se treacă de pe roșu pe verde, am zis „stop” la Săgeata Verde de la Delta, era să provocăm un stop cardiac colectiv iepurașilor terorizați de politică de la etajul Joy’s-ului, apoi am înfruntat frigul și privirile dubioase ale țiganilor de la Boul Roșu ca să ajungem, într-un final, la Teba. Asta pe scurt.

Pe lung….

zaganu-si-iisus

De-a lungul celor zece ediții desfășurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte. Am ciupit asta din descrierea evenimentului. Cele zece ediții se referă, de fapt, la București. La Arad vorbim de prima ediție, mulțumită organizatorilor locali, Asociația Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC), cafeneaua Joy’s (prin Cătălin Lazurca) și Asociația CitiZenit. Nu prea avem galerii de artă în Arad sau sunt prea puține? Se prea poate, dar inserarea în program a unui număr de cinci ateliere de artă a dat evenimentului un plus valoare de zile mari, iar concertul veteranului muzicii electronice românești de la finalul nopții, o gravitate artistică greu de egalat de celelalte orașe în care s-a organizat, concomitent, acest NAG, și anume în orașele Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș și, evident, Timișoara cea din „frunce”, cea cu 2021 în instalație. Trecem până și peste faptul că în capitală au fost nu mai puțin de 90 de locații în program, iar la Timișoara 17.

La Arad au fost, cum spuneam, nouă.

nag-arad-24

Totul a început la șapte, ora șapte, la Kinema Ikon. Acolo a avut loc episodul 17 din sezonul 3 al serialului de expoziții, cu Anca Manga on Earth, care a „uitat tot”. Două filmulețe catartic de minimale, cu o nevăstuică de porțelan și niște frunze uscate, „balsam pentru suflet”, în fața ecranului. Ce o fi însemnat și asta, mi-e cam greu să deslușesc, dar, indubitabil, rachetele de badminton din clipurile video aveau un rol primejdios de (des)figurativ.

Am făcut un pop in neinterzis în Sala Ovidiu Maitec, la expoziția „loss of soul” a lui Reszegh Botond, împușcând doi iepuri deodată (iepuri – din nou un detaliu important). Ce vreau să zic e că expoziția nu a făcut parte oficial din program, vernisajul fiind consumat cu o zi înainte, dar am ratat evenimentul atunci.

nag-arad-28nag-arad-40

Câțiva metri mai încolo de intrarea în Sala Ovidiu Maitec a Muzeului de Artă se situează, în caz că nu știați (am aflat și eu cu această ocaziune), atelierul artistului Adrian Sandu. Am băut Zăganu și am fotografiat tot ce am apucat, fiind lovit în moalele capului de nivelul de alcoolemie artistică. Buimăcit de entuziasm, am grăbit pasul până la Pădurice, unde a fost și mai multă lume deja și am revăzut oamenii cu care m-am întâlnit la expozițiile anterioare. Pe lângă supradoza de artă servită la rece, la cald și intravenos, asta a fost cea mai interesantă parte a Nopții Albe a Galeriilor: diferiți oameni consumatori de artă veneau și plecau în voie, neținând cont pentru mult prea mult timp de unii și de alții, decât așa, în grabă, la un pahar de vin sau o sticlă de bere, dar i-ai revăzut, totuși, la un moment dat pe toți, în acea seară. După un timp m-am delăsat de salutări de plecare, știind că drumurile noastre toate vor duce la Teba, trecând peste celelalte ateliere / expoziții.

nag-arad-50nag-arad-80nag-arad-168

La atelierele UAP, că acolo am rămas cu relatarea, am dat de atelierele de creație ale artiștilor Dumitru Șerban, Camil Păcurar, Matei Păcurar și Cosmin Moldovan, după care ni s-a explicat că atelierul cuplului Diana Serghiuță și Laurian Popa e drept înainte, apoi a doua la stânga, un bloc cu multe ferestre… sau ceva de genul. Noroc cu un butuc plasat pe un loc de parcare, pe care s-a pus o sticlă goală de Zăganu. Semnul divin că am ajuns unde trebuie.

O senzație șoadă și palpitantă e să mergi, gen, la o expoziție la om acasă, ignorând vecinii cu ieșire pe balconul comun. A urmat atelierul din podul Palatului Cenad, supranumit „Studio 73”, al unui alt cuplu de artiști, Anca Sabău și Giotto Doichiță, după care atelierul lui Bogdan Tzigan, de asemenea, anexa locuinței proprie și personală a artistului.

nag-arad-180nag-arad-201nag-arad-223nag-arad-233 nag-arad-253

La Galeria Delta am dat de o expoziție de fotografie mai veche, cea cu imagini realizate pe Săgeata Verde, cândva la începutul verii. La Joy’s s-a deschis, cu această ocazie, o sală de expoziții, la etaj. Lansarea s-a consumat cu destule sticle de Zăganu date moca și, nu în ultimul rând, cu expoziția lui Ciprian Hord. O expoziție de fotografie care surprinde fețele politicienilor așa cum sunt ele și așa cum se înțelege de la sine: incolore, urâte și haioase prin mimicile lor dizgrațioase. A lipsit cu desăvârșire moaca Tutankamonului de Arad, dar presupun că n-am mai fi primit beri cu nemiluita de la CMCA dacă acest lucru s-ar fi întâmplat. Fairplay, din ciclul mi se rupe. Mi s-a rupt inima tahicardiacă în locul săracilor iepurași căcați pe ei de frică, fiind exponate vii (vii până la proba contrarie) în cadrul aceleiași expoziții. Au supraviețuit terorii, din fericire. Fairplay din nou: iepurași spre bucuria fetelor, bere gratis bărbaților.

nag-arad-273 nag-arad-279 nag-arad-294

Ultimul stop al programului a însemnat Teba, unde ne-au așteptat 5 fișiere ready-media de Vasile Cârlova, curatorul fiind Călin Man de la Kinema Ikon. Pentru neinițiați, trebuie înțeles prin asta cinci videoclipuri de artă alternativă, sau contemporană, sau post-contemporană… you name it.

Dar atracția principală a însemnat prezența maestrului Rodion Roșca a.k.a. Rodion G.A. – promotorul muzicii electronice în România. Primul român care a introdus în piesele muzicale loop-ul, primul care a compus muzică prin secvențe înregistrate în timp real și prin deformarea sunetului cu ajutorul aparaturii ce, astăzi, pare a fi un obiect de muzeu, dar în realitate diferă doar într-o mică măsură de mixerele cu care lucrează DJ-ii șmecheri din ziua de azi. A fost, sincer să fiu, cea mai tristă autoprezentare la care am asistat vreodată, Rodion Roșca autoproclamându-se (bine, citând câteva titluri apărute în presă) cel mai neîndreptățit artist din România și menționând că s-a reocupat de muzică abia din acest an după o pauză de vreo 25 de ani, după ce mama sa a trecut pe lumea cealaltă și după ce a fost diagnostigat cu Hepatită de două feluri.

Unul dinte cei mai originali artiști din țară ne-a vizitat vineri seara, trebuie spus, un fel de Semnal M ori Phoenix convertit pe Depeche Mode, Kraftwerk sau Daft Punk, ca să mă risc cu câteva comparații brute… nu fiindcă e cazul neapărat, ci ca arădenii care au lipsit să-și facă o vagă idee. Maestrul e un fel de Dr. House de-al nostru, era să constat înainte de începerea concertului. Nici vorbă de medicină aici, mai degrabă mă refer la cuvântul „House”, care în accepțiunea actuală se confundă cu stilul muzical, dar nu în ultimul rând mă refer și la sarcasmul bătrânului: „Unde sunt elevii mei?” – se întreba în microfon cu autoritate. „Vin imediat. Sunt afară, la o țigară” – i-a spus Călin Man. „Poate vin cu cremvurști să vă rup capul!” – glumea artistul. Mă bucur că până la urmă au venit de bună voie, în număr mare, tinerii arădeni. Pentru că un artist de talia lui merită să fie (re)cunoscut și de actuala sau următoarea generație. M-am convins de asta când a ridicat sticluța din plastic cu țuică, în semn de „cinste vouă, tinerilor!”, fiind răsplătit de ropote de aplauze și urlete de entuziasm. Jos pălăria în fața maestrului, jos pălăria în fața publicului arădean!

nag-arad-321

 

Una peste alta,

am primit o infuzie artistică de proporții cu ocazia acestui eveniment, am revăzut, în toate punctele artistice vizitate, picturi sau sculpturi expuse în trecut, dar am dat, în același timp, și peste opere de artă (fie plastică, fie vizuală, fie muzicală) nemaiîntâlnite sau nemeritat de uitate. E nevoie de un astfel de tur teleghidat anual (să sperăm!) ca arădeanul să realizeze ce artiști valoroși are, oarecum ascunși de marele public… ceea ce nu e fair. Per ansamblu, aceste sculpturi, picturi sau fotografii artistice ar trebui să fie vizibile până și din pură întâmplare oricărui turist, oricărui arădean, permanent. Să vezi atunci pretenții de Capitală Culturală Europeană! Dar lucrurile nu așa funcționează. Arta cu adevărat valoroasă a fost, cumva, și poate va rămâne tot timpul, o chestiune exclusivistă, pentru o mână de oameni. 20, 50 de oameni, maxim 100. Dar asta depinde de noi, de arădeni în primul rând. Acesta a fost doar prima ediție și nici măcar singurul eveniment de acest gen.

Aștept cu interes ediția a doua, aștept cu interes fețe noi. Cât mai multe!

…și nu mă refer neapărat la fețe de politicieni. Scuze Hord, dar sunt convins că ai prins ideea! 😉

Mai multe fotografii, în galeria foto de mai jos

[email protected], 2 octombrie 2016, 12:22 PM