La trecerea dintre ani, mai mulți arădeni au fost „premiați” cu dosare penale
Polițiștii arădeni cercetează mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, în seara zilei de 31 decembrie 2020, un bărbat de…
Polițiștii arădeni cercetează mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, în seara zilei de 31 decembrie 2020, un bărbat de…
Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Orășenesc Ineu a început astăzi, 4 ianuarie, vaccinarea împotriva Covid 19. Primii care au fost vaccinați sunt managerul spitalului…
Odată cu trecerea municipiului Arad în scenariul galben, a devenit posibilă și reluarea activităților în interior – la 30% din capacitate – pentru cafenele și…
Conducerea clubului a ajuns la un acord cu Liviu Antal, care, de astăzi, a devenit component al echipei UTA. Născut pe 2 iunie 1989 în…
Guvernul PNL a lăsat în aer mii de cetățeni, privați de neputința Executivului de a găsi o soluție pentru retragerea de la 1 ianuarie a…
Anul cel nou începe astăzi, dar încă tot ce este și ne preocupă ține de anul care tocmai s-a încheiat. Nu a trecut, că nu…
În această dimineață, începând cu ora 08.00, cadrele medicale din Arad au primit primele doze de vaccin. Cea care a deschis lista medicilor vaccinați a…
Conducerea clubului UTA a reușit transferul a doi jucători în această iarnă, ambii fiind campioni în țările în care au evoluat: Roger Junior Rodrigues Figueira…
Primele zile ale noului an au adus temperaturi peste cele normale lunii ianuarie, astfel că mulți arădeni au ieșit la o plimbare pe malul Mureșului,…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 3 ianuarie 2021, Hotărârea numărul 1 privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic…
Rezultatele la Loto 6 din 49, Joker, Loto 5 din 40, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc la extragerile de duminică, 3 ianuarie 2021, pot…
Sportul cu mingea pe semicerc suferă în județul nostru, mai ales după ce Crișul Ch. Criș a „aruncat prosopul” la prima experiență în Liga Florilor,…
Numărul de infectări noi de la ultima raportare este 26 la nivelul județului Arad, conform DSP, mai mic comparativ cu numărul de ieri (2 ianuarie), 35. Cifrele…
O femeie și un bărbat au fost găsiți morți, sâmbătă seara, în masivul Bucegi de salvamontiștii din Bușteni și Prahova care fuseseră solicitați să intervină printr-un…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că ordonanța privind unele măsuri de sprijin pentru unitățile din domeniul HoReCa, afectate de pandemie, a fost publicat în…
Meteorologii au emis duminică mai multe avertizări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile pentru nouă judeţe. Până la ora 12.00, în zonele montane, rafalele…
Din acest an, mașinile cu volan pe dreapta, aduse din Marea Britanie, nu mai pot fi înmatriculate în România, ca urmare a Brexit-ului. Românii care…
Marius Copil, tenismen născut în Arad, dar stabilit de câțiva ani în București, și-a făcut bilanțul anului 2020, dar a lansat și provocările pentru 2021,…
Clasată pe locul trei în Liga Națională de baschet feminin, echipa arădeană FCC Baschet a revenit pe parchet încă din 2 ianuarie, turneul cu numărul…
Școlile nu se vor redeschide pe 11 ianuarie, data programată în calendarul anului școlar, spune Ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu susține că este prea devreme, 11 ianuarie…
Medicii din cadrul Unității Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad împreună cu medicii de specialitate de gardă au examinat și efectuat investigații…
Față de ultima raportare, din trei județe doar două mai figurează în zona roșie în ceea ce privește rata infectărilor cu coronavirus: Ilfov și Timiș,…
Pe 29 decembrie, incidența infectărilor cu coronavirus calculată la 1000 de locuitori a fost 2,52 în municipiul Arad. În ultimele 24 de ore a fost…
În ultimele 24 de ore, Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 6.100 de persoane şi 3.200 de mijloace de transport (1.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Lionel Messi își extinde colecția de bunuri de lux cu un catamaran spectaculos, construit de compania poloneză Sunreef Yachts. Ambarcațiunea, al cărei model este evaluat...
Un atac de amploare cu drone atribuit Ucrainei a vizat regiunea rusă Leningrad și zona orașului Sankt Petersburg. Potrivit informațiilor apărute pe canalele ucrainene de...
Zeci de mii de persoane au ieșit sâmbătă în stradă în Franța, pentru a protesta față de creșterea costului vieții, inegalitățile sociale și deteriorarea serviciilor...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)