Ordonanța privind sprijinul pentru HoReCa, publicată în Monitorul Oficial. Ajutorul maxim acordat: 800.000 euro/întreprindere
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că ordonanța privind unele măsuri de sprijin pentru unitățile din domeniul HoReCa, afectate de pandemie, a fost publicat în Monitorul Oficial.
„Vești bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum și unele măsuri fiscale”, a anunțat pe Facebook Virgil Popescu.
Confrom acestuia, schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro/întreprindere. De asemenea, ministrul estimează că peste 73.000 de firme vor beneficia de această ordonanță.
„Am lucrat la această Ordonanță de Urgență, pentru că știu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie. Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiți de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021”, a mai scris Virgil Popescu pe rețeaua de socializare.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)