Ce, unde, cum? Anul acesta, festivalul Sziget durează șase zile – începe azi, pe 10 august, și se termină marți, pe 15 august. Nu e încă prea târziu nici pentru o decizie de ultimul minut: pe site-ul festivalului sunt încă disponibile atât abonamente pe 3 sau 6 zile, cât și bilete zilnice.

Ca întotdeauna, are loc pe insula Óbudai din Budapesta, iar camparea  este gratuită cu oricare dintre categoriile de bilete, dar mai există încă și opțiuni mai sofisticate de cazare, de la corturi simple, dar gata montate, până la VIP glamping – prețurile variază între o bagatelă de 20 de euro pe noapte pentru un cort simplu, la ochii din cap (990 de euro) pentru o cabină „fancy”, cu paturi moi.

La insulă se poate ajunge cu mașina, cu bicicleta, sau cu mijloacele de transport în comun, ultimele două opțiuni fiind încurajate dacă nu vrea omul să rămână fără Imagine Dragons că nu a găsit loc de parcare decât la granița cu Austria.

Avem Untold și Summer Well, de ce să mă duc la Sziget?

Pentru-că, oricum am aborda problema, Szigetul este primul festival est-european care s-a vrut deodată la fel, și altfel, decât festivalurile anglo-saxone,în anul de grație 1993. Era un fel de tabăra de la Costinești meets Woodstock, născută în golul ideologic și emoțional de după căderea Cortinei de Fier. Primul Sziget a fost atât de low-fi încât s-a numit Diáksziget, Insula elevilor, și a inclus un fel de oră de sport în cadrul căreia se căuta o comoară pe insulă.

La un moment dat treaba a scăpat de sub control, și au venit să cânte David Bowie, Iggy Pop sau Prince. În țesătura idilei pionerești s-a insinuat capitalismul și Diáksziget s-a metamorfozat în Pepsi Sziget, iterația în care a devenit un punct de atracție pentru generația mea, să ne zicem mileniali, care au prins la Sziget primele „trupe mari”, occidentale, pe care altfel nu aveam nicio șansă să le vedem pe meleagurile noastre acum douăzeci de ani.

Vremurile bune, acum apuse, erau în acea zonă crepusculară în care vestul se întâlnea cu estul, în toate expresiile sale: pe Scena Mare cântau Massive Attack, dar unul dintre corturile de pe insulă împărțea mâncare gratis. Era cortul Hare Krishna, mâncarea era vegetariană, și sincer, eu personal preferam să fac niște economii pentru langoșul de la Scena Mare, chiar dacă nu era chiar la fel de bun ca cel de la Obor. Dar opțiunea exista, și o generație întreagă a scăpat de inaniție datorită cortului de „krishnari”, fie-le amintirea binecuvântată.

Sziget 2017 / foto: Kuntay Bahtiyar

Bun, am înțeles, pe vremuri era potol gratis, acum nu mai este, ce mă fac?

Răspunsul este un Dreher la 20 de lei. Și da, tot ce se poate, e cam mult, iar Dreher, sincer, este o bere relativ îndoielnică, asta ca să nu o numim ordinară. Adevărul gol-goluț este că de câțiva ani încoace, Szigetul a devenit mai degrabă o distracție pentru britanicii cărora prețurile oricum li se par o bagatelă față de un Glastonbury, sau orice concert din Londra. Totuși, în condițiile în care scopul szitizenului nu este de a se rupe, ci de a se simți bine la concerte, două beri și un hamburger intră în buget. Alternativ, există opțiunile clasice de a te îmbuiba înainte de a intra pe insulă.

Bine cunoscutul  hipermarket francez, căruia nu-i dăm numele ca să nu fim bănuiți de reclamă, dar care se află la o distanță strategică de intrarea insulei, se pregătește, ca de obicei, cu oferte imbatabile, cu mențiunea că ele trebuie consumate înainte de intrarea pe teritoriul festivalului- în conformitate cu regulile, pe insulă se pot introduce flacoane de apă, și mâncare pentru consum propriu, dar este interzisă intrarea cu băuturi alcoolice.

Pe teritoriul festivalului se găsește un alt hipermarket bine-cunoscut, de astă dată german, dar cea mai bună sugestie de energizare pre-festivalieră rămâne „turcul de pe bulevard”, restaurantul Szeráj, căruia nu ne sfiim să-i facem reclamă, pentru-că merită.

Florence and the Machine – Sziget 2015 / foto: Kuntay Bahtiyar

Am băut, am mâncat, la ce mă duc pe insulă?

Cu toată onestitatea, festivalul de anul ăsta nu e chiar imbatabil în ceea ce privește numele de pe afiș, nu a reușit să aducă nici măcar un Coldplay, care a isterizat săptămânile trecute tot estul Europei, sau o Taylor Swift, care i-a dat cu tifla Budapestei în pofida rugăminții oficiale a primarului Gergely Karácsony de a o vizita. Cel mai interesant headliner râmâne Billie Eilish, alături de Florence and the Machine, cărora li se adaugă un șir de suspecți de serviciu, cum ar fi Macklemore, David Guetta, Mumford and Sons sau Imagine Dragons, care au făcut ravagii în echipament Decathlon la Untold.

Pe de altă parte, concertele de la festivaluri sunt o categorie aparte, care, uneori, își bazează succesul pe previzibilitate: mă duc să văd o trupă pe care am mai văzut-o de n-șpe ori, pentru-că mă fac să mă simt bine, emană o energie specială, compatibilă exclusiv cu nopțile de vară în care s-au consumat cantități inexplicabile de Dreher.

Când am citit cronicile extaziate despre concertul Imagine Dragons de la Untold, alături de comentariile sictirite ale celor cărora li s-au părut exagerate reacțiile celor prezenți, am zâmbit ca un Buddha în pragul iluminării. Eu știu despre ce este vorba. Acum câțiva ani, m-am trezit răcnind versurile de la „On Top of The World”, pe care nu le știam dinainte, de fapt, nici nu le prea înțelegeam, și mai ales nu înțelegeam de ce mă ia cu valul o trupă care, în mod normal, mi se pare de o mediocritate devastatoare.

Dar acolo, în momentul acela, între oameni pentru care muzica care-mi era aproape necunoscută însemna atât de mult, m-am lăsat în voia acelor senzații irepetabile care nu le poți înregistra în sobrietatea standardizată a unui disc (sau playlist Spotify, ca să fim în ton cu vremea).

Foals / Imagine Dragons – Sziget 2015 / 2014. Foto: Kuntay Bahtiyar

Sunt convins/ă în continuare că headlinerii sunt nașpa, am alte opțiuni?

Da, și asta e toată frumusețea Szigetului. Întotdeauna există un plan B. Joi la 5 și jumătate, abia dezmeticiți, puteți asculta unde dintre cele mai faine trupe indie ale ultimului deceniu, băieții de la Foals. Foal înseamnă mânz, dacă ați venit de acasă cu un vin de la un alt supermarket german pe care nu-l numim, puteți sosi puțin iluminați cu o doză de Caii de la Letea. Dacă ați venit nepregătiți, la piața Rákóczi este un supermarket grecesc de unde puteți lua niște vinuri excelente și ieftine, Yannis, solistul Foals, având origini grecești, după cum îl dă de gol numele.

În aceeași zi, de fapt, a doua zi spre zori, în A38, nu-l ratați pe Parra for Cuva, un neamț cu instincte sud-americane, care a creat una dintre cele mai atmosferice coloane sonore ale perioadei în care am stat toți carantinați de covid (a se găsi pe Youtube căutând Parra for Cuva Cercle). Duminică și luni, la aceeași oră, șapte și un sfert, pe Scena Mare, le puteți asculta pe Arlo Parks și Lorde, două fete ridicol de tinere (zice mileniala din mine) care fac muzică ridicol de bună.

Joi la opt și un sfert pe scena Dropyard va cânta ucraineanca Alyona Alyona, care a făcut ravagii pe insulă cu mult înainte ca țara ei să devină, din motive foarte triste, un centru al atenției internaționale – e demn de menționat că fanii ucraineni ai Szigetului au fost întotdeauna foarte mulți și foarte entuziaști.

Tot pe scena Dropyard, luni de la 7, va cânta Toksa, din Burkina Faso. Sincer, habar nu am cum sună Toksa, dar oare când voi mai avea șansa să văd un artist din Burkina Faso?

Sziget Party / foto: Kuntay Bahtiyar

Burkina Faso ca Burkina Faso, cum rămâne cu românii?

Cam prost, ca să fim sinceri. Dacă în anii anteriori aveam frecvent trupe românești pe scene cum ar fi Europe Stage, anul acesta singurul artist din România din programul Szigetului este Andrei Irimia, care va cânta luni, la 17:10, la scena Music Box. Ca întotdeauna, e liniștitor dacă moare și capra vecinului – pentru un festival maghiar, Szigetul are din ce în ce mai puțin artiști locali.

Dacă în vremurile de glorie, cele cu mâncarea vegetariană gratis, Scena Mare avea mereu un artist maghiar în deschiderea headlinerului, acum numărul lor s-a redus la minimum și la intervale orare relativ „neinteresante”, pe lângă Carson Coma (susțineți-i, sunt spaima guvernului Orbán pentru-că le spun lucrurilor pe nume) și eternii Halott Pénz, pe Scena Mare va mai cânta și Dzsúdló. Da, e ortografia maghiară a lui Jude Law. Da, a existat și trupa Ricsárdgír (Richard Gere). Nu, nu glumesc.

Cu mai multe aventuri de la Sziget, revenim în zilele următoare.