Veștile bune s-au ținut lanț pe insulă în weekend: nu a fost nici praf, nici noroi, temperaturile au rămas plăcute în timpul zilei și au crescut gradual în fiecare seară, după ce joi, cei nepregătiți au cam dârdâit după lăsarea întunericului. A scăzut și tumultul de la ieșire – după cum a confirmat la tradiționala conferință pentru presa străină Tamás Kádár, directorul grupului Sziget, ziua de vineri a fost foarte aproape de capacitatea maximă a insulei, factor care a contribuit la dificultățile de la ieșire. Kádár a ținut să sublinieze și faptul că, spre deosebire de știrile circulate prin presa tabloidă, procesul, deși lent, a fost disciplinat și sigur, szitizenii dovedind din nou că iau în serios valorile comunitare ale insulei. Alți factori care contribuie la îngreunarea fluxului de la ieșire sunt mutarea punctului de acces principal pe teritoriul insulei în sine, și starea podului K, a cărui structură învechită reduce greutatea maximă pe care o poate susține în siguranță.

Mutarea intrării pe interiorul insulei a fost făcută anul trecut, pentru a satisface o exigență a autorităților locale, care au evaluat că prezența structurilor de acces pe o arteră relativ circulată ducea la îngreunarea considerabilă a traficului în zonă și creștea poluarea sonoră la care erau expuși localnicii. Schimbarea s-a dovedit a fi foarte pozitivă pentru procesul de intrare, dar mai puțin eficientă la ieșire. Pentru anul viitor, organizatorii se gândesc la soluții alternative – una dintre ele ar fi folosirea celuilalt pod al insulei, podul H, care este însă deținut de Agenția Culturală Petőfi, condusă de Szilárd Demeter, vârful de lance al programului cultural de dreapta visat de Viktor Orbán. Demeter a stârnit deja vâlvă în primăvară, când a afirmat presei că agenția lui ar putea dinamita oricând locația Szigetului, afirmație care însă nu se susține în totalitate, în condițiile în care grupul Sziget a semnat un contract de 10 ani cu autoritățile locale din Budapesta, care dețin drepturile de operare ale părții insulei pe care are loc festivalul. Prezent și el la conferința de presă, Csaba Faix, directorul Centrului Turistic al Budapestei, a reiterat sprijinul autorităților locale pentru festival.

După doi ani de pauză și un an în „regim redus”, Szigetul a revenit la fosta lui splendoare, cel puțin în ceea ce privește decorațiunile, în care s-a investit considerabil față de anul trecut. La întrebarea spinoasă dacă Szigetul va fi sau nu profitabil, Kádár a răspuns cu precauție, invocând inflația și cheltuielile crescute, dând de bănuit că organizatorii se așteaptă la o performanță financiară destul de modestă pentru anul curent, dar pusă în contextul unui trend pozitiv pe termen lung. Dacă tot vorbim de finanțe, Kádár a admis că prețurile au sărit considerabil față de anii anteriori, dar a menționat că organizatorii s-au înțeles cu unitățile de alimentație de pe insulă și fiecare dintre ele trebuie să aibă pe meniu un fel de mâncare principal care să coste nu mai mult de 6.5 euro. Am pornit deci într-un studiu (nu chiar) științific ale acestor opțiuni, și putem confirma că ele există peste tot, chiar dacă în unele locuri s-au găsit soluții destul de curajoase pentru ce înseamnă un fel principal: un cunoscut lanț maghiar de hamburgeri ne oferă, în loc de un hamburger minimal, o porție de cartofi și nachos și cașcaval. Alte localuri au optat pentru variante vegetariene, alegerea imbatabilă devenind însă hot dogul „de bază”, care include crenvurstul, sosurile și murăturile.

Foto: Kuntay Bahtiyar

„Mica” problemă a zilelor de weekend a fost line-up-ul. Dacă, în totalitatea sa, lista de artiști a anului acesta sună binișor, soarta a făcut ca pe weekend să fie concentrate nume mai puțin interesante. Headlinerul de sâmbătă a fost eternul și etern repetabilul David Guetta, care a atras în continuare un număr considerabil de fani „speciali”, dovadă că sâmbătă au apărut pe insulă fetele pe tocuri. Mulțumită organizatorilor, dacă vii doar la David Guetta, nici nu e chiar atât de aiurea să fii pe tocuri, de la intrare până la Scena Mare ai la dispoziție numeroase zone pavate. Fanii Guetta tind deci să vină pentru headliner, lor li se alătură categoria de szitizen care merge la orice concert de la Scena Mare să se afle în treabă, să mișune și să-și verse berea pe pantalonii cuiva. S-au bucurat toți împreună de un show cu lasere și un David Guetta vizibil în excelentă formă fizică – după ce l-am văzut la fel de lucrat și pe Dan de la Imagine Dragons, deducem că mersul la sală face furori printre muzicienii de vârstă mijlocie. Am avut lasere și duminică la Scena Mare, doar că nu prea am înțeles de ce. Știm doar că Marcus Mumford nu merge chiar atât de mult la sală, și Mumford and Sons sună în continuare extrem de lânced de pe o scenă mare de festival. Concertul lor pare mai degrabă o șaradă în care ne prefacem cu toții că nu ne dăm seama că melodiile astea (altfel chiar plăcute în felul lor) ar funcționa mult mai bine în versiune acustică pe scena Music Box, eventual cântate de cel mai talentat elev din clasă la serbarea școlară. Partea pozitivă (pentru noi, nu neapărat pentru organizatori) a fost că, fiind lume puțină, vedeai perfect scena de sub copacii iluminați din apropierea zonei de șprițuri, Mumford and Sons devenind un fel de fundal aproape inutil pentru o seară frumoasă de vară.

Nici restul numelor de la Scena Mare nu au indus frenezie în public, excepție făcând, poate, Niall Horan, un sfert din One Direction, deși și în cazul lui fanele dezbăteau dacă e, sau nu, ultimul în lista lor de preferințe din trupă, o situație destul de ingrată pentru bietul Niall. Sâmbătă, înainte de Niall, a cântat Mimi Webb – trebuie să admit că personal nu am auzit-o, dar mi-am trimis colegii să se edifice, doar că s-au întors la fel de needificați cum au plecat, afirmând că fata putea fi oricare englezoaică din public cu un minim talent vocal urcată pe scenă preț de o oră. Tot ei au fost însă impresionați foarte pozitiv de blues-ul african al trupei Bamba Wassoulou groove din Mali – unul dintre motourile Szigetului ar trebui să fie cu siguranță „lăsați oamenii să meargă la scenele mici”.

Duminică am stat ceva mai bine pe Scena Mare – de la ora patru a concertat Tom Grennan, puțin faultat de prima zi în care a fost arșiță după masa, fanii fiind deci pitulați pe la umbră, și nu neapărat în fața scenei. Vocea lui Tom rămâne una de excepție, dar după un album de debut surprinzător de închegat, noile materiale par ceva mai slabe, tribulațiile unui artist care-și caută identitatea. Prefer deci să rămân cu amintirea primului concert Tom Grennan de pe Sziget de pe scena A38, pe care nu aș ezita să-l pun într-un top 10 al concertelor din ultimii 10 ani ai festivalului.

Arlo Parks. Foto: Iulia Notaros

Și lui Arlo Parks i s-ar fi pretat mai bine scena A38 (acum cunoscută oficial ca Freedome). Chiar a remarcat, la începutul concertului, că este cea mai mare scenă pe care a cântat vreodată, a și tras o mică trântă pe podium, fără urmări semnificative din fericire. De fapt, s-a descurcat de minune, dar muzica ei pur și simplu se potrivește mai bine unor spații mai intime și cumva melancolice. Deși au avut un public numeros și entuziast, nici Nothing but Thieves și nici M83 nu au reușit o performanță memorabilă în Freedome, duminică seara. Dacă la Nothing but Thieves e posibil ca problema să fiu eu (pur și simplu nu mă prinde genul lor de rock cam anost), mă așteptam la mult mai mult de la M83. Concluzia la fața locului a fost că M83 sună ca un Ferrari scump pe care degeaba-l turezi necontenit, pur și simplu nu intră în viteză.

Nothing but Thieves. Foto: Kuntay Bahtiyar

Ca să admitem că nu e dracul chiar atât de negru, sâmbătă la miezul nopții, Moderat au dat unul dintre cele mai bune concerte ale acestei ediții. O producție nemțească, pusă la punct până la cele mai mici detalii sonore și vizuale, țais, cum se zice pe la noi. Ceea ce-i fac însă pe Moderat să fie mai aparte în peisajul muzicii electronice este că sunetul epurat, aproape rece, este cuplat cu o încărcătură emoțională neașteptată, mai ales în melodiile cu pasaje vocale cântate de Sascha Ring.

Moderat. Foto: Kuntay Bahtiyar

Apropo de emoții, tot sâmbătă, tot în A38 au cântat și TV Girl, genul de trupă indie pe care o cunoaște doar amicul tău tatuat cu triunghiuri și băutor de flat white organic și bere artizanală de nișă. TV Girl nu au sunat nici bine, nici rău, indie generic, ce mai. Solistul Brad Petering a întreținut însă publicul cu mai multe monologuri la limita dintre amuzant și straniu, printre altele a admis că, în general, el nu are sentimente, dar, dacă le-ar avea, în momentul actual, ar simți iubire.

TV Girl. Foto: Iulia Notaros

Rușine am simțit eu după mi-a trecut prin cap să trișez în zona XS Land, pentru a-mi primi ștampila în pașaport – Szigetul fiind o lume aparte, la intrare primești un pașaport în care poți aduna ștampile de la diverse locații pentru a deveni apoi un szitizen cu acte în regulă și a primi un mic cadou. La unele zone ștampilele se primesc pentru un simplu act de prezență, la altele trebuie să îndeplinești anumite cerințe. XS Land este zona unde poți face cunoștință cu oameni cu dizabilități, prin diferite activități cum ar fi un labirint de parcurs cu ochii acoperiți, cu ajutorul unui baston, ping pong pentru persoanele în scaun cu rotile, sau un mic curs de scris Braille. În lipsă de timp, unii szitizeni mai saltă probele și cerșesc o ștampilă gratis. Noi am decis să ne familiarizăm cu scrisul Braille, care, pentru niște incompetenți norocoși cu vedere bună, e un hățiș de semne misterioase. L-am cunoscut însă pe Szabi, un băiat nevăzător, care ne-a îndrumat cu răbdare și amabilitate până am reușit să ne scriem numele.

Dincolo de muzică, politică și praf, lecția adevărată a Szigetului e aceasta: uneori e destul să nu trecem pe lângă cei din jur cu indiferență, ci să ne oprim și să-i ascultăm. Putem învăța multe.