duminicã, 14 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Mai bine puțin viral decât puțin virusat – Sziget 2023, zilele 5 și 6

    de Iulia Notaros | 16 august 2023, 5:53 PM | Muzică | Reportaj

    0

    (foto: Iulia Notaros)

    În linii mari, starea oricărui szitizen care petrece pe insulă toate zilele festivalului are trei stadii: entuziasm inițial debordant urmat de oboseală crâncenă după prima noapte de pomină petrecută la concertele târzii. Aclimatizare cu mediul și atingerea unui echilibru precar, dar mulțumitor – caracteristică zilelor „de mijloc” ale festivalului, când începi să ai senzația plăcută că tu de fapt trăiești constant pe insulă, într-un șir neîntrerupt de concerte, beri și întâlniri cu prietenii. Sosește apoi ultima zi, un mini-colaps cu oameni care dorm sfârșiți în apropierea scenelor pe care bubuie muzica. Și cu oameni care tușesc, strănută și-și suflă nasul. Orice eveniment de o asemenea anvergură este, până la urmă, și un experiment epidemiologic. Anul acesta pare să fie, până pe moment, unul destul de fast. Deși în ultima zi am mai auzit câte o tuse suspectă, fenomenul nu se compară cu anii în care pe finalul festivalului pur și simplu nu mai dădeai de cineva care să nu se plângă de dureri de gât și alte ponoase similare. Pe lângă teoria, aș zice suspect de pozitivistă, că pandemia ne-a făcut mai atenți la măsurile de igienă, se adaugă faptul că, meteorologic, Szigetul de anul acesta a fost aproape ideal: în afară de seara destul de răcoroasă de joi și vârful de căldură de marți după masa, temperaturile au fost relativ stabile și plăcute.

    Sziget. Foto: Iulia Notaros
    Foto: Iulia Notaros

    Căldura de marți a fost temperată de niște nori destul de amenințători, care însă s-au scuturat peste insulă doar preț de câteva minute, apoi s-au dus cum au venit – oricât ți-ar fi de cald, un duș nedorit nu e niciodată de bun augur. Mai ales pentru fanii Billie Eilish, care stătuseră tasați de dimineață în fața Scenei Mari, pentru a prinde un loc bun la ceea ce a fost, fără doar și poate, cel mai așteptat concert al acestei ediții a Szigetului.

    Sziget. Foto: Iulia Notaros
    Foto: Iulia Notaros

    Spre deosebire de toți ceilalți headlineri de anul acesta, Billie Eilish este într-un punct de relevanță maximă a carierei, și, în afară de Budapesta, va avea puține concerte europene în acest sezon, toate grupate în vestul continentului. Muzica ei se află într-o zonă de intersecție ideală, surprinde perfect sentimentele și opiniile generației din care face parte, dar rămâne destul de universală pentru a putea place, la o adică, oricui. Acum câțiva ani, într-o șaormerie din Turcia, casiera de vârstă mijlocie, cu batic, s-a repezit la radio să dea volumul mai tare la melodia care-i plăcea ei cel mai mult. Era „Bad Guy” de la Billie Eilish. Consecința firească e că Billie e artista la care mulți părinți își vor duce copii cu plăcere. Populația de marți a Szigetului a fost deci compusă din multe grupuri de părinți cu copii adolescenți – mai ales fete, dar nu numai. Tendința szitizenului „de toată săptămâna” e să privească cu o milă ușor dezgustată „musafirii de o zi”. Fraierii care vin pentru o singură zi, pentru un singur artist. Acum douăzeci de ani am fost și eu fraiera de o zi, care venise pentru Massive Attack. Habar nu aveam ce hram poartă Szigetul, eu vroiam doar, în prima fază, să văd formația care-mi plăcea atât de mult. Concertul nu a fost nici pe departe perfect, dar o zi a fost destulă ca să prind „microbul” insulei – nu răceala, ci dorința de a reveni an de an. Când am văzut deci puștoaice în tricou Billie Eilish entuziasmate de un stand din Art Zone, nu m-am gândit că uite, sunt prea multe, și ne strică nouă meciul, ci că unele dintre ele sunt proaspeți szitizeni la începutul unei aventuri de o viață.

    Spre norocul lor, obiectiv, concertul lui Billie de acum a fost mult mai bun decât cel al Massive Attack de acum 20 de ani. A venit la timp, a părut fericită să fie pe scenă, a comunicat bine cu publicul și și-a cântat hiturile – e aproape de speriat că, la 21 de ani, are hituri cu carul. Unii au strâmbat din nas (a se vedea mai jos lamentările similare legate de Lorde) că unele pasaje vocale sunt pre-înregistrate, o critică puțin la nivelul de moft, în condițiile în care majoritatea artiștilor cu producții complexe folosesc, din motive tehnice și practice, elemente de playback.  Mult mai surprinzător a fost faptul că, cu o seară înainte, nici Macklemore nu a făcut treabă proastă pe Scena Mare.

    Macklemore - Sziget. Foto: Kuntay Bahtiyar
    Macklemore. Foto: Kuntay Bahtiyar

    Macklemore e, până la urmă, un fel de anti-Billie: un bărbat între două vârste care nu a mai scos muzică relevantă de ani buni – majoritatea celor din public habar nu aveau că Macklemore a scos un album nou anul acesta. Pentru-că nici nu mai contează. Macklemore în iterația actuală este mașinăria perfectă de festival: un grup de muzicieni care știu meserie cu un solist care relaționează excelent cu publicul și pare să fie la fel de sprinten și entuziast pe scenă ca o puștoaică care are jumătate din vârsta lui. Asta nu a însemnat că am stat eu să-l ascult, prefer mereu atracția unor scene obscure headlinerului. Dar pot înțelege perfect omul care vine la Sziget într-o luni după-masa, se plimbă cu prietenii, bea o bere-două, se duce să danseze la Macklemore și simte că s-a meritat.

    Lorde - Sziget. Foto: Kuntay Bahtiyar
    Lorde. Foto: Kuntay Bahtiyar

    Adevăratul eveniment de luni, de pe Scena Mare, a venit însă la finalul concertului Lorde, când acesteia i s-a alăturat pe scenă Caroline Polachek, care cântase cu două ore înainte. Cele două dive indie au cântat împreună „Green Light” – ceea ce nu pare mare brânză neavizaților a stârnit însă valuri în presa internațională de profil, știrea, împreună cu videoclipul aferent, apărând în scurt timp în publicații de prestigiu cum sunt Rolling Stone și NME, ducând vestea Szigetului în lumea largă. Lorde începuse concertul cu stângul (a întârziat, păcat capital la festivaluri, unde publicul suferă în condiții uneori vitrege în fața scenelor) și a făcut un show care i-a intrigat și/sau dezamăgit pe unii fani. A urcat pe scenă singură (trupa era ascunsă în spatele decorului) și a optat, în multe cazuri, pentru versiuni mai ritmate ale melodiilor, de exemplu „Tennis Court” a fost cântată în varianta remixată de Flume. Karaoke, au zis unii, playback, au zis alții (ecranele de lângă scenă mare au o întârziere a sunetului față de imagine, ceea ce le dă bănuieli unor spectatori). Până la urmă, Lorde a făcut o treabă care ar trebui să fie la mintea cocoșului: a venit la un festival și și-a adaptat materialul pentru locul și mediul în care se afla. Nu mă sfiesc să admit că Lorde e una dintre artistele mele preferate din noua generație, deci poate îi iert mai multe decât altora, despre Caroline Polachek însă am avut mereu o părere mixtă.

    Caroline Polacheck. Foto: Iulia Notaros
    Caroline Polacheck. Foto: Iulia Notaros

    Îi apreciez stilul aventuros și eclectic, dar poate tocmai de aceea unele melodii pur și simplu mă călcau pe nervi. Folosesc verbul la trecut pentru-că showul de luni, în pofida orei destul de ingrate de după-masă, mi-a schimbat părerea în bine. Polachek e făcută pentru a fi pe scenă, cântate live melodiile ei primesc o nouă amploare care nu e mereu prezentă în înregistrări, în pofida basului dat cam tare la Scena Mare – nu e probabil o surpriză pentru nimeni că sonorizarea mai dă greș din când în când, ceea ce nu e de mirare la un eveniment unde în decurs de șase zile se organizează în jur de 1000 de programe.

    amyl and the sniffers - sziget. Foto: Kuntay Bahtiyar
    Amyl and the Sniffers. Foto: Kuntay Bahtiyar

    Dacă pentru mine succesiunea Caroline-Lorde de la Scena Mare a fost unul dintre cele mai memorabile momente ale festivalului, un grup mic dar inimos de fani a votat pentru Amyl and The Sniffers, care au cântat luni seara în Freedome. The Sniffers ar fi cea mai generică trupă de punk din lume dacă nu ar avea-o pe Amy Taylor ca solistă. Amy a venit (într-o rochiță aurie minusculă lipită cu scotch de piept, cu trei sticle de băutură în mână, un multitasking impresionant), a văzut, a răcnit, s-a aruncat de pe scenă și a cucerit. Uneori lucrurile simple și oneste sunt și cele mai eficiente. Cum a fost și reacția fanilor de la concertul din Freedome al lui Krúbi, unul dintre artiștii maghiari aleși pe sprânceană pentru scenele „mari”: într-o țară normală nu e nimic ciudat dacă opoziția partidului de guvernământ își face simțită prezența în discursul public, dar în Ungaria sufocată de propaganda guvernamentală un artist care nu se teme să-și exprime opinia și niște strigăte de „jos, Fidesz” produc o senzație de-a dreptul cathartică.

    În ultima zi de festival apare și tentația de a mai sări peste câte un concert care ar putea fi interesant pentru a te vedea cu prieteni, a vizita locații preferate sau, pur și simplu, pentru a zace pe iarbă ascultând vuietul specific și plăcut al festivalului pentru ultima oară anul acesta. Pentru cei care sunt deja nostalgici, organizatorii au vești bune: în totalitatea sa, festivalul de anul acesta s-a încheiat într-o notă pozitivă, cu aproximativ 420.000 de vizitatori în total, și două zile (vineri și marți) aproape de capacitatea maximă. Ediția de anul viitor va fi una specială, fiind ediția aniversară de 30 de ani, și este deja programată: va avea loc între 7 și 12 august (deci tot 6 zile, dar de miercuri până luni), iar primele bilete la preț super redus vor putea fi cumpărate, timp de 48 de ore, chiar de mâine, 17 august, la prețurile de 239 de euro pentru un abonament de 6 zile, 179 de euro pentru abonamentul special pentru tinerii de sub 21 de ani, și 459 de euro pentru abonamentul VIP.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.