duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gâlceava iscată de PSD i-a reactivat pe greii din PNL. Cine mai are nevoie de comasare?

    de Valer Mărginean | 19 februarie 2024, 8:37 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    (foto: gazetadebucuresti.ro)

    Într-un comentariu publicat în Special Arad din 20 noiembrie 2023 scriam că „Istoria înțelegerilor politice sau a coalițiilor din România ultimilor 33 de ani se confundă oarecum cu istoria unui partid apărut cam ca și FSN, din «spuma revoluției». Evident, despre PD este vorba, sub diferitele sale denominații (FSN, PD-L, PNL)”.

    Și că: „oricât ar părea să fie altfel, coaliția care guvernează în România spre liniștea președintelui călător, este o alianță a două partide cu doctrine (declarat) diferite, dar care «și-au unit forțele pentru a ține România pe linia de plutire». Un fel de căsătorie din interes – interesul fiind plutirea…

    Cel puțin asta se înțelege din declarația omului numărul doi și-un pic din PNL, Lucian Bode, dumnealui fiind acel «un pic» ce urmează după Iohannis și Ciucă. Tot domnia sa a spus că alianța asta, cam contra naturii doctrinare, este «pur pragmatică», deci nu sentimentală, bazată «pe simpatii politice». Așadar, se iubesc exact ca-n prima zi de când se cunosc: deloc”.

    Întregul articol îl puteți citi aici: Amintiri despre mariaje multiple și viitorul înțelegerilor politice cu PD(N)L 

    Nu PNL a pornit gâlceava

    Totuși, deși istoria PNL (considerând istorie, acum, doar cea comună cu PD/PD-L) este plină de trădări și ruperi intempestive de alianțe politice, de această dată, pare că PSD a inițiat această gâlceavă care poate duce la ruperea „lanțului de iubire” dintre cele două partide. Ba chiar ar putea duce, după cum susțin chiar unii lideri ai partidului, la ieșirea PNL de la guvernare, ceea ce l-ar determina pe Marcel Ciolacu să-și depună mandatul.

    Greu de crezut, totuși, un asemenea scenariu. Nici PSD, nici PNL nu ar renunța la beneficiul de a fi „la butoane” în acest an atât de încărcat electoral. Gălceava a pornit pentru alte mize. Și nu trebuie să fii cine știe ce mare analist pentru a observa că Marcel Ciolacu – un personaj mult sub nivelul altor președinți pe care i-a avut PSD, poate, cu excepția Vioricăi Dăncilă -, împreună cu cei ce-l susțin la conducerea partidului, au vrut să se asigure că scapă de un adversar presupus redutabil la prezidențiale.

    Pentru că, deși încă nu se știe cine va fi, acum, alesul partidului, PNL ne-a obișnuit să scoată candidați redutabili la prezidențiale, chiar dacă, odată aleși, s-au dovedit incapabili să presteze conform încrederii acordate prin vot de români – iar actualul președinte este exemplul cel mai bun.

    Or, pornind de la faptul că PNL este în „scădere de formă” înaintea celor patru „meciuri electroale” din acest an, PSD a considerat că-i cel mai potrivit moment să „atace pe turnantă” pentru a obține cea mai înaltă funcție în stat, după 20 de ani de pauză (ultimul președinte PSD, Ion Iliescu, și-a încheiat mandatele în 2004).

    PNL Ciolacu

    Marcel Ciolacu, vrea la Cotroceni, dar încă n-o spune

    Sursa: evz.ro/surse

    Mișcarea PSD de condiționare a comasării alegerilor de susținerea unui candidat comun la prezidențiale (evident, candidat al PSD) și de liste comune la parlamentare, a venit cam pe nepusă masă. Sigur, era clar pentru toată lumea că Marcel Ciolacu își dorește să se mute la Cotroceni pentru următorii 5 sau 10 ani (nu degeaba a lansat ideea unui proiect de guvernare PSD + PNL pe „minim 10 ani”).

    Dar nu se știa că a dezvoltat o adevărată obsesie pentru președinție, deși se alintă și săune că nici nu s-a gândit să candideze. Și, dacă până nu demult, părea că este de acord să fie comasate alegerile europarlamentare și locale, iată că a mutat surprinzător chiar înainte de a fi bătută palma pentru comasare.

    Desigur, declarativ, comasarea ar urma să se facă din rațiuni financiare (clar, comasarea ar fi mai ieftină) – dragii de ei, cum se dau acum de ceasul morții de grija pentru banii țării! În realitate, comasarea ar asigura un anumit avantaj ambelor partide implicate (PSD și PNL) în disputa cu AUR și ADU (Alianța Dreapta Unită). Cel puțin așa a fost descifrată, inițial, propunerea lansată de PNL.

    Să notăm, totuși, că ideea economisirii resurselor financiare, adusă în discuție de fiecare dată când partidele au interes să comaseze algerile, a fost tranșată de Curtea Constituțională în 2012, cu ocazia respingerii ca neconstituțională a comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, propusă atunci, prin asumarea răspunderii, de Guvernul Emil Boc – 2.

    „Importanţa şi necesitatea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare într-un context de criză economică – incontestabile de altfel – nu se pot constitui însă în argumente care să susţină, în orice condiţii, restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertăţi sau care să susţină măsuri de natură a afecta principii fundamentale ale statului de drept”, spune CCR în Decizia nr. 51/2012. Argument cu care, atunci, au fost de acord parlamentarii PSD (care au sesizat CCR împreună cu cei ai PNL, pe rit vechi). Acum, iată, au schimbat macazul…

    PNL se teme de AUR, dar PSD?

    Mutarea surprinzătoare a lui Marcel Ciolacu scoate în evidență nu doar amintita obsesie a lui Marcel Ciolacu, ci și o anumită siguranță cu care PSD intră în lupta electorală. Siguranță care ar putea aduce multe daune PSD. Făcând pe „marele șahist”, Ciolacu a încercat o cacealma de pokerist provincial, obișnuit să joace deschiderea cu boabe de fasole, având convingerea că partidul pe care îl conduce va câștiga detașat alegerile din acest an. Asta, desigur, spre deosebire de PNL, aflat în cădere.

    Doar că, mai ales AUR, dar și nou formata Alianță a Dreptei sunt un pericol aproape la fel de mare pentru PSD ca și pentru PNL. Chiar dacă ar merge „de mânuță”, în alianță și cu liste comune. Realitatea ne arată că ambele partide sunt în pierdere de turație, în principal, pe fondul guvernării, dar și a unor decizii care au adâncit prăpastia dintre aleși și cetățeni.

    După ce și-au asigurat privilegii salariale vecine cu nesimțirea și după ce au mimat desființarea pensiilor speciale, când să ajungă la salariile sau pensiile oamenilor de rând, brusc și-au amintit de deficit bugetar. Nu mai insist, tema este cunoscută și încă vie în memoria colectivă.

    Mai mult, atât PSD, cât și PNL au reușit să-și supere alegătorii când au făcut coaliția ce-a reînviat, practic FSN-ul într-un „proiect de țară” – i-am putea spune România guvernată – la fel de eșuat ca România educată. O realitate pe care, cu siguranță, o înțeleg și adevărații lideri ai celor două partide, iar cei din PNL dau semne că încearcă s-o dreagă – cel puțin asta se poate înțelege din reacția vehementă la propunerile PSD, cea mai tare fiind disponibilitatea de a ieși de la guvernare.

    Prin urmare, n-ar fi exclus ca această gâlceavă să aibă și rolul de a (re)atrage simpatizanții dezamăgiți și de a-și trezi din somnolența guvernării activul propriu, deși este cam greu de crezut că alde Ciolacu ar fi capabil de astfel de subtilități.

    PNL Blaga

    Vasile Blaga, o măciucă pentru PSD

    Sursa: cotidianul.ro

    Nu trebuie scos din ecuație un alt amănunt care i-a dat curaj lui Ciolacu să iasă la atac: PNL are, în prezent, cel mai slab președinte de la comasarea PNL-PDL. Handicap accentuat și de pretenția lui Iohannis de a conduce din umbră PNL, în condițiile în care nici dumnealui nu este cine știe de mare om politic. Dimpotrivă.
    Problema pe care PSD și Ciolacu nu par s-o fi luat în calcul este că în spatele lui Ciucă, s-au reactivat greii tradiționali ai PNL, care au simțit imediat pericolul și nu s-au lăsat păcăliți de cacealmalele lui Ciolacu.

    Mai mult, nici nu par foarte speriați de eventualele presiuni venite dinspre Cotroceni –  deocamdată Iohannis s-a limitat la câteva mesaje fără verb. Parcă nu întâmplător a apărut la rampă Vasile Blaga, cel ce părea adormit prin Parlamentul european, pe umerii mai vechiului său prieten, Mircea Hava.

    Ce va fi după reprogramata întâlnire dintre liberali și social-democrați (anunțată pentru duminică seara) nu putem ști. Deocamdată putem vedea doar o stare de nervozitate destul de evidentă în tabăra PSD. Probabil au înțeles că negocierile adevărate cu liberalii crescuți la școala PD(L) nu-s ca acelea conduse de Ciucă, de la umbra lui Iohannis.

    Oricum, PNL nu va accepta să susțină un candidat al PSD la prezidențiale, și nici nu vor merge pe liste comune. În rest, se poate negocia și primăria generală a Capitalei și comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Pentru că – opinie personală – din aceată gâlceavă iscată de Ciolacu, PNL aproape că nu mai are nevoie de comasare. Mai ales dacă se va rupe de PSD. Vom vedea.

    Vasile Blaga: Se rupe hamul sau moare calul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Este un subiect lipsit de importanță pentru alegători. Important e pentru cei care nu și-au facut treaba. Reprezentanții administrațiilor performante nu au motive de îngrijorare indiferent de tabăra politică: Oradea, Cluj, Alba… iar mai nou Craiova, Timișoara

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.