sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Amintiri despre mariaje multiple și viitorul înțelegerilor politice cu PD(N)L

    de Valer Mărginean | 20 noiembrie 2023, 8:09 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    7

    (foto: romania.europalibera.org)

    Contrar percepției multor români, coaliția nu este rodul înțelegerilor politice dintre două sau mai multe grupuri de politicieni puși pe căpătuială prin administrarea adecvată a averii publice. Ci, mai degrabă, despre un fel de mariaje. Sigur, toate coalițiile sunt urmarea înțelegerilor dintre părțile aliate. Dar nu neapărat politice, pentru că pot fi constituite nu doar de partide, ci și de state, de sindicate sau chiar de persoane, cu toatele aliate pentru realizarea unui scop comun (de cele mai multe ori, licit).

    Așadar, oricât ar părea să fie altfel, coaliție care guvernează în România spre liniștea președintelui călător, este o alianță a două partide cu doctrine (declarat) diferite, dar care „și-au unit forțele pentru a ține România pe linia de plutire”. Un fel de căsătorie din interes – interesul fiind plutirea…

    Cel puțin asta se înțelege din declarația omului numărul doi și-un pic din PNL, Lucian Bode, dumnealui fiind acel „un pic” ce urmează după Iohannis și Ciucă. Tot domnia sa a spus că alianța asta, cam contra naturii doctrinare, este „pur pragmatică”, deci nu sentimentală, bazată „pe simpatii politice”. Așadar, se iubesc exact ca-n prima zi de când se cunosc: deloc.

    Despre interes nu a spus nimic, deși cam așa s-ar „traduce” pragmatismul pomenit, diferența fiind, totuși semnificativă. Dacă pragmatism înseamnă eficiență sau utilitate practică, interesul este egal cu avantajul, câștigul, profitul.  Dacă cineva vede în actul de guvernare al coaliției PSD – PNL eficiență și utilitate practică, îi doresc sănătate. Dar, poate Lucian Bode știe altă definiție a pragmatismului, doar nu degeaba-i doctor.

    A spus, în schimb, că „românii nu vor nici circul AUR, nici circul USR, nu vor scandal”, fiind convins, probabil de Rareș Bogdan, că românii vor doar circul făcut de liberali…

    Șirul de mariaje și de divorțuri aferente PD

    Istoria înțelegerilor politice sau a coalițiilor din România ultimilor 33 de ani se confundă oarecum cu istoria unui partid apărut cam ca și FSN, din „spuma revoluției”. Evident, despre PD este vorba, sub diferitele sale denominații (FSN, PD-L, PNL).

    Cumva firesc pentru viața tumultoasă a acestui partid, nașterea lui s-a produs prin ruperea grupului adepților lui Iliescu din FSN, într-un fel de proces de regenerare, caracteristic și unor organisme vii, care nu mor nici dacă sunt tăiate în bucăți. Se întâmpla în 1992, după ce Petre Roman fusese ales președinte, iar feseniștii lui Ion Iliescu au decis să facă un pas în spatele (în fața?) frontului și să deschidă un altul, denumit, cu mare risipă de imaginație, Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), adică, bunicul actualului PSD.

    Din vechiul Front, cu care a rămas Petre Roman, s-a născut, deci, PD, „flăcăul” cu, probabil, cele mai multe „căsătorii” politice la activ. Și tot atâtea divorțuri.

    Prima „mireasă” a flăcăului a fost „domnița” CDR cu care, după alegerile din 1996 au format guvernul (din care nu a lipsit nașul coalițiilor guvernamentale, UDMR). Mariajul a ținut până a apucat Traian Băsescu să dea un interviu în Evenimentul Zilei (decembrie 1997), în care și-a făcut praf colegii din coaliție și guvern. În martie 1998 a picat guvernul Ciorbea și a venit Radu Vasile, cu aceiași miri, dar ciorba asta reîncălzită n-a mai avut același gust după „condimentele” puse de Băsescu din partea mirelui PD.

    înțelegerilor Băsescu

    Sursa: evz.ro

    Cum CDR s-a desființat în 2000, PD s-a orientat spre o altă mireasă de viță nobilă, PNL. Și, în 2003, au zis D.A. în fața alegătorilor care chiar le-au dat votul, ca dar de nuntă. N-a ținut mult nici această căsnicie așa că PD a fost dat afară de la guvernare după doi ani de mariaj.

    Rămas pe drumuri, PD s-a orientat spre o altă miresucă, mai tânără, fugită din tabăra liberală – Partidul Liberal Democrat a lui „dragă Stolo”. Așa s-a născut Partidul Democrat-Liberal (PD-L) care, cu acest nume nou, de fată mare, a intrat în hora electorală din 2008 după care s-a ales cu căsnicia nr. 2 cu PSD. Pețitorul a fost Traian Băsescu, președintele din acea vreme, care va găsi mai târziu și „soluția imorală” pentru încă o căsnicie de guvernare.

    Nici a doua căsnicie cu PSD n-a ținut mult (un an), apoi a urmat o alta (cu UDMR și UNPR – ul lui Gabi Oprea) și alta cu Forța Civică și ce-a mai rămas din PNȚ-CD după ce s-a stins lumina și-au plecat toți țărăniștii adevărați, sub numele de Alianța România Dreaptă.

    Înainte de un nou mariaj (numărul 3) cu PSD, PD-L a oficializat căsătoria prin absorbție cu PNL. Cine, pe cine a absorbit, nu se știe, dar numele partidului emanat din FSN, adică PD a dispărut, pofta de alianțe fiind preluată de noul PNL (PDNL, pentru apropiați).

    Zburdălnicia P(D)NL cu PSD-ul lui Ponta (căsnicie nr. 3) n-a ținut decât până s-a supărat Klaus pentru neobrăzarea lui Ponta de a nu-l accepta în guvernul lui ca ministru de Interne. Bunele obiceiuri nu se pierd nici după absorbție.

    Patru mariaje cu PSD

    Pe scurt, nici căsătoria cu USR n-a ținut prea mult, așa că președintele-care-călătorește-prin-lume i-a găsit feciorului cu „liberal” în buletin o mireasă dragă lui: PSD! Da, al patrulea mariaj cu aceeași mireasă. Din pragmatism, după cum spune, acum, Bode, anunțând, parcă, iminentul divorț, dar pe un ton mai blând decât o face colegul său de partid, Rareș Bogdan.

    Iar dacă, tot din pragmatism, va fi doar o separare de domiciliu, pentru fraierirea electoratului, după alegerile de anul viitor vor începe iarăși pețitul. Are, deci, dreptate dr. Bode când spune că „unele obiceiuri nu mor peste noapte”. De fapt, se pare că nu mor niciodată. Pentru că-i tare greu să fii holtei în opoziție, după ce-ai fost obișnuit să și se aducă mâncarea la pat (cum se face în orice căsnicie, nu?).

    Șirul mariajelor „flăcăului” pornit pornit în lupta politică din fața femeilor de la APACA pot fi grupate în trei categorii: căsătorii de guvernare, căsătorii de dat mare când, de fapt, ești mic (hazlia Alianță România Dreaptă) și căsătoria pentru buletin de identitate (cea cu PNL). Urmează ca după marele circ electoral din 2024 să vedem ce mariaj va încerca P(D)NL.

    Evident, depinde de câte voturi va obține, și în primul rând la alegerile europarlamentare, care vor fi un adevărat baromentru pentru celelalte runde de alegeri. Atunci se vor face noile alianțe și vom afla ce fel de mariaje se vor face. Și tot atunci vom vedea câtă credibilitate mai are PNL. Pentru că, șirul mariajelor arată că, din actuala configurație a scenei politice doar AUR și grupul minorităților n-au la activ divorțuri de PNL (PMP nu intră în discuție, că-i prea mic pentru PNL și nici pedigree bun pentru buletin).

    Poate unii își vor aminti că „flăcăul” n-a avut niciodată rețineri să-și încalce angajamentele față de parteneri și, mai ales că, în afara perioadelor premergătoare alegerilor, de electorat uită complet. Asta, ca să nu spunem că-l ignoră cu bună știință, ceea ce denotă că-i un „soț” nu doar necinstit, ci și cinic, în stare de orice.

    Sau, insensibili la adulter, s-ar putea să-și aducă aminte doar de cele patru mariaje cu PSD.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. D-l Valer puneți cerneală în stilou(Luați-l și pe Mihai)și faceți o investgație la Multinaționala JUMBO care prin cele 2 ȘEF CASE(Sara și Lola) încalcă toate protocoalele contractului de muncă,cerându-le angajaților sarcini peste contractul de muncă…legenda SPUNE că ITM este în Sacoșa D-minei GIORGI și D-lui Radu…pur și simplu îi umilește pe angajați…în ROMÂNIA

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Foarte bun articolul. Mulți nu-și mai amintesc perioada aia și nici nu sunt conștienți de ce este ONL-ul de azi – o combinație de doctrină generoasă și politruci șmecheri (băsiști) ți în final o mizerie ipocrită, fesenistă, oportunistă …. și …(toate mizeriile de pe planetă).
      Dar articolului îi lipsește perspectiva temporală. Este doar o relatare a unor aspecte din trecut. Pe mine și presupun că și pe alții i-ar interesa și o concluzie. Asta, concluzia, lipsește. Nu se indică, identifică nicio soluție.
      Să spunem că mâine ar fi alegeri locale sau generale sau europene …. hâc, eu cu cine votez? Asta este o întrebare care rămâne, care contează.
      1. Cu PSD? Nu.
      2. Cu PNL? Nu.
      3. Cu USR? Nu.
      4. Cu AUR? Nu.
      5. Cu UDMR? Nu.
      Independenții nu sunt o alternativă – pentru ei competiția este pierdută din start. Deci nu.
      În concluzie nu avem nicio ieșire. Suntem captivi mizeriei actuale. Suntem obligați să-i alegem tot pe ei, pe cei de mai sus (1-5) pentru că votul nu este liber, pentru democrația este de rahat, mimată, pentru că statul a fost acaparat de politruci și nici nu contează partidul din care provin, pentru că politrucii ăștia folosesc resursele publice și instituțiile publice ca pe extensii personale cam la fel ca fanarioții, ca un arendaș primitiv și abuziv. Pentru că nici să vrem nu putem să schimbăm ceva. Monopolul reglementărilor este tot la ei, la politruci. Noi suntem subiecți pasivi lipsisți de putere reală, iobagi, proști, săraci și chinuiți.
      Și pe nimeni nu interesează. Pe nimeni din cei care ar putea schimba ceva fiindcă cei ce pot schimba nu trebuie să-și bată capul fiindcă au la îndemână un ipocrit și confortabil argument: avem politicienii pe care-i merităm. Greșit. Avem o clasă politică sordidă mult sub nivelul societății.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Mi-a placut articolul, in special aceasta observatie: „Istoria înțelegerilor politice sau a coalițiilor din România ultimilor 33 de ani se confundă oarecum cu istoria unui partid apărut cam ca și FSN, din „spuma revoluției”. Evident, despre PD este vorba, sub diferitele sale denominații (FSN, PD-L, PNL).”
      @Dora: PNL-ul actual are mult mai mult decat un sambure de FSN (aripa PD), in opinia mea. Poate mai degraba invers: sa speram ca o mai fi ramas in el macar un samburel din adevaratul PNL.
      @Joaj: De acord in mare parte cu comentariul dumneavoastra, dar am totusi mari indoieli cu privire la faptul ca societatea romaneasca ar fi cu mult peste clasa politica. Ca in societatea romaneasca exista multi oameni care sunt mult peste cei care ne conduc (la orice capitol), cu asta sunt perfect de acord. Si nu stiu care ar fi calea sa ii putem aduce pe ei la conducere. Dar la fel de adevarat este si faptul ca in societatea romaneasca exista (masiv) si persoane care se afla sub nivelul celor din politica. Ba mai mult, astia sunt aia care se manifesta cel mai vocal, protestand contra guvernantilor. Din nefericire. Oamenii de calitate se pare ca ies mai greu din carapacea lor, sa ia atitudine contra leprelor.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. @Florin
      Să presupunem că aveți dreptate și clasa politică nu este sub nivelul societății. În cazul ăsta ne întoarcem la teoria simplistă a unui popor de proști care au nimic de făcut. Dacă suntem un popor de proști atunci de ce ați mai intervenit prin comentariu? Oricum nu putem schimba nimic și inteligent ar fi să ne menajăm resursele și să nici nu mai încercăm nimic. Dreptatea dvs. s-ar mai putea regăsi și în conceptul poporului slugă, a poporului de iobagi, de animale de povară tolerate de o clasă nobiliară, superioară.
      Chiar dacă ați avea dreptate mie nu-mi convine să recunosc. Dvs. vă place? Preferați inteligența și maturitatea realismului sau naivitatea, romantismul că noi încă mai putem schimba ceva? Dacă vreți să fiți inteligent, rațional, matur atunci vă recoașteți slugă, sclav, iobag, animal de povară. Prefer să fiu prost și naiv decât slugă umilă.

      0 voturi
      +1
      -1
    5. @Joaj
      Cred ca am cam ajuns in situatia de „popor sluga”, dupa cum ziceati, dar asta nu inseamna ca nu mai sper ca putem schimba ceva sau ca nu merita sa mai incercam nimic. Din contra, am zis clar in mesajul anterior ca „in societatea romaneasca exista multi oameni care sunt mult peste cei care ne conduc” si ca ar trebui sa gasim o cale de a-i aduce pe ei la conducerea tarii. Doar ca eu nu am identificat inca acea cale.
      Pe de alta parte, fiecare dintre noi ar trebui sa incercam sa devenim mai buni si sa ajutam noua generatie sa „creasca mai sanatoasa”.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.