luni, 20 mai, 2024

Special Arad Logo

    Bibarț, între „metafizica” roșie și „clitorisul” interesului blond

    de Valer Mărginean | 15 aprilie 2024, 9:00 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    21

    (foto: Călin Bibarț, via facebook)

    Deși avea susținerea aproape partidului, primarul Aradului a umblat câteva luni înainte de nominalizarea oficială cu cioara vopsită, ba în galben, ba în roșu cu nuanțe aurii. Dacă n-am ști adevăratul motiv al acestei balansări „între metafizică și clitoris”, vorba lui Gelu Voican-Voiculescu*, l-am fi bănuit că vrea să împlinească un curcubeu cu care să facă paradă prin ronduri. Sigur, să-l așezi pe Bibarț alături de „metafizica și clitorisul voiculesciene” nu poate fi decât un exercițiu de imaginație, egal cu situarea lui între Filarmonica vieneză și trupa… Cargus.

    Fiind partea supusă presiunii (ca să nu spunem, șantajului) de a o reîntrona pe doamna Cristina la Zona Liberă Curtici, e clar că PNL iese din zona metafizică a ecuației, în care întră, ca rezervă PSD. Pentru că fix așa au arătat negocierile lui Bibi, cel aflat între clitorisul interesului blond și metafizica roșie. Negocieri sau discuții care nu au absolut nicio legătură cu Aradul sau cu arădenii și nici cu actul de administrare.

    „Primaru’ nostru” a oscilat și și-a ținut simpatizanții pe jar exact în preioada în care se derulau negocierile „doctrinare” dintre PSD și PNL. Doar că, spre deosebire de negocierile de la vârful coaliției, cele ale lui Bibarț erau secrete, și arătau mai degrabă ca niște lovituri „la gioale”, pe sub masă. Cam ca-n birtul satului, când nevasta îi aplică bărbatului „metafizica ultimului pahar”.

    La început au fost un fel de negocieri cu liberalii. De fapt, nu au fost negocieri, ci un fel de șantaj prin care a încercat să impună condiții. Pe care liberalii nu le-au acceptat.

    Așa că a trecut strada la „metafizica roșie” a antropologului. Dar nici cu PSD nu a negociat. Doar a cerut și i s-au acceptat toate dorințele de parcă ar fi avut în față nu un lider de organizație, ci spiritul lămpii. Mai mult, au fost lansate fumigene în presa centrală doar, doar îl va prinde pe prietenul Bibi. De manipularea presei arădene s-a ocupat colegul său întru deputăție, care este și mai puțin credibil.

    Dincolo de figurile de stil sau de manipulările la care au recurs mai toți aleșii celor două partide care s-au dat de ceasul morții pentru Bibarț, este de urmărit ce a obținut, de fapt, actualul primar după ce-a (re)acceptat să candideze în galben, nu în roșu. Probabil unora dintre susținătorii lui li se pare normal ca primarul lor să condiționeze candidatura sa de reangajarea soției la Zona Liberă – primul și cel mai important subiect al șantajului și al așa-ziselor negocieri.

    Altora, evident, li se va părea o anormalitate și își vor aminti că la fel a oscilat și înainte de alegerile din 2020, când a cochetat cu USR.

    Și totuși, dacă a redevenit candidat „blond”, posibil să fi primit asigurări că după alegeri va fi satisfăcută și doamna Cristina.

    Sincer însă, câtă vreme astfel de posturi se negociază ca pe vremuri pătrunjelul în piață, nici nu are importanță cine le ocupă și în ce condiții. Așa că nu este nevoie de nicio explicație din partea lui Bibarț. Posturile astea sunt doar surse de îmbogățire, aflate sub puternica protecție a partidelor care stăpânesc județele. În cazul nostru, PNL.

    Totuși, vom urmări cu interes eventuala reîntronare a doamnei Bibarț în biroul în care aproape s-a legat cu lanțuri pentru a nu fi supusă „metafizicii” ejectării.

    Pentru că, dacă nu va fi reinstalată în fruntea ZL, înseamnă că soțul doamnei a picat într-un fel pe care mi-e jenă să-l… indic. În schimb, dacă doamna va fi repusă în funcție, toată povestea va deveni extrem de interesantă. Și nu doar pentru presă. Pentru că se va putea (re)pune în discuție legalitatea destituirii.

    Desigur, povestea ar fi putut fi interesantă încă de la începutul declanșării ei. Pentru că pe-atunci s-au vehiculat multe nereguli comise de doamna Bibarț, care au rămas neverificate, de parcă ar fi vorba despre o zonă minată, nu de una liberă.

    Chiar ar fi interesantă o „metafizică” a DNA în zona aia ce pare acum liberă la furturi.

    Oricum însă, întreaga poveste a Zonei Libere Curtici va rămâne nespusă până nu va fi schimbat regimul, dacă nu în România, măcar în Arad.

    Poate vă mai amintiți de o altă temă cu care a intrat Bibarț în negocieri cu PNL și, mai apoi, cu PSD: președinția organizației municipale a partidului. Oricare ar fi acesta. Președinția asta îi asigura lui Bibarț și controlul „metafizic” asupra listei de consilieri locali care vor executa fără crâcnire votul favorabil oricărei neghiobii a primarului, oricât ar fi de nefavorabilă orașului sau locuitorilor săi. Asta, deși, consilierii locali ar trebui să apere interesele cetățenilor, nu ale primarului.

    Am mai comentat (citiți AICI) această pretenție a lui Bibarț, cu care (spre deosebire de cea privind reîntronarea doamnei Bibarț) a ieșit public, pe un ton plângăreț de babă fardată, supărată că i-au trecut tinerețile.

    Fifor i-ar fi dat și Luna de pe cer numai să-l atragă în PSD – cu mare plăcere l-ar fi sacrificat pe Cheșa, cel ajuns viceprimar fără știrea lui Fifor! Ar fi fost pentru prima dată în ultimii 20 de ani când candidatul PSD ar fi avut șanse reale să ajungă primar, victorie care ar mai șterge din rușinea previzibilei înfrângeri la alegerile pentru președinția CJA.

    Doar că Bibi a lăsat metafizica roșie  și s-a mulat oarecum pe linia blondă cu săgeată – un alt moment de mare caracter cum de asemenea îmi este jenă să-l… indic.

    Totuși, cum o fi fost rezolvată problema asta în PNL? I-o fi promis Falcă președinția și controlul asupra a minim doi-trei consilieri (dintre „Prietenii primarului”) de pe listă, așa cum ceruse inițial Bibarț? Nu de alta dar satisfacerea lacrimilor lui Bibarț echivalează cu debarcarea lui Sergiu Bîlcea de la conducerea PNL municipal. O mișcare nu tocmai ușoară nici măcar pentru Falcă – dacă va încerca să facă mișcarea asta va vedea și el cu e să te situezi între „metafizică și clitoris”.

    Va fi interesant de urmărit și acest subiect, chiar și de la distanță, pentru că de o vreme PNL nu mai face conferințe de presă. Chiar am fi curioși să aflăm cum ar explica primarul legătura dintre șantaj și binele arădenilor. Pentru că așa declara nu demult, când bocea că vrea putere în partid, că face totul doar pentru binele arădenilor. Păi, dacă-i așa cum zice și știindu-l om credincios, îi dorim și noi binele: așa să-i ajute Dumnezeu în alegeri, cum a făcut toate jocurile pentru binele arădenilor!

     

    *Lui Gelu Voican-Voiculescu i se atribuie una dintre cele mai tari expresii apărute în presa anilor ’90: „Eu mă situez între metafizică și clitoris”. Doar că este rodul unei confuzii sau, poate, a goanei după senzațional a revistei Le Figaro magazin. Cert este că în loc de catharsis, cum a spus Voiculescu, a ieșit… clitoris.

    Gelu Voican-Voiculescu, în Gândul din 3 decembrie 2019: „Vorbind despre mine și spun fraza „Pot spune că am trăit între metafizică și catharsis”. Catharsis este idea de purificare, deci metafizica e partea teoretică, catharsisul e partea concretă…”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ce nu a înțeles Bibart de 5 ani de când e primar este că în funcția de primar nu se reprezintă pe el ci reprezintă orașul.
      Se crede un fel de influencer, stand-up comediant dar eșuează în toate.
      Când a jignit-o pe Adriana Barbu sau când a fost agresiv verbal cu boschetarii sau când e nepoliticos cu cazurile sociale care sună la emisiunea celebră toate aceste comportamente le face în numele arădenilor.
      Așa că de asta eu nu ma voi simți reprezentat de acest om niciodată, sloganul lui electoral Om între oameni e ca nuca în perete, pentru ca nu a demonstrat ca e om.
      Și pot continua cu exemplele atitudinea în cazul Vișinel,atitudinea în cazul femeii călcate de tramvai, respectul față de natură, față de câinii comunitari… Negocierea cu alte partide altă trăsătură a caracterului său îndoielnic.
      Cât a fost Falcă si este de hulit pe bună dreptate nu l-am auzit niciodată sa fie nepoliticos sau să jignească în spațiul public a păstrat măcar o aparență a decenței nu s-a comportat ca un ghiolban.

      +20 voturi
      +1
      -1
    2. Voican-Voiculescu a zis „între metafizică și catharsis”, dar ziariștii semianalfabeți au preluat după urechea p… În ce-l privește pe Bibi și PNL, se pare că Falcă a înțeles că nu se poate pune cu Coldea și cel mai bine e să-ți faci dușmanul prieten.

      +9 voturi
      +1
      -1
      • N-a fost vorba neaparat de „ziaristi analfabeti”. A fost un context ceva mai larg și, oarecum, special. S-a discutat, în paralel și o altă temă care ducea spre ideea de „clitoris”. Și, în astfel de situații se mai întâmplă astfel de confuzii.
        În plus, au fost șibeditorii cărora le-a plăcut ideea de „clitoris”, de dragul senzaționalului.
        Am precizat la finalul articolului că GVV a spus catharsis nu clitoris, dar nu chiar așa amănunțit ca în acest răspums.

        +6 voturi
        +1
        -1
    3. Indiferent de opțiunea politică, indiferent de interese existente sau nu, orice om educat își dă seama că ați coborât foarte mult ștacheta unei atitudini decente. Probabil că singurele posibile motive ar fi ori o ură necontrolată, aproape bolnavă, ori o plata „grasă” făcută de cineva care suferă de aceeași boală. În plus așa cum bine preciza anterior A.Radeanu, replica lui Voican-Voiculescu se referea la „catharsis”, dar așa se întâmplă când la unii ziariști clitorisul devine mai obsedant decât catharsis-ul. Degeaba corecturile și precizările ulterioare, obsesia și nivelul „intelectual” ce nu depășaște nivelul… clitorisului e penibilă! Prost început de săptămână pentru un ziarist!

      --10 voturi
      +1
      -1
      • Cu siguranță nu m-ați crede dacă v-aș soyne că nu este deloc, dar absolut deloc vorba de ură.
        Nu m-ați crede nici dacă v-aș spune că am încercat să scriu „pe limba lui”, în speranța că va înțelege ceva.
        Măcar că un primar de municipiu nu poate spune, într-un material de propagandă adresat „supușilor” săi că o alee „merge ca pișatul boului” (curios că asta nu v-a declanșat o reacție pudibondă).
        Apoi, sper că va înțelege că problemele sale de familie nu au ce căuta în chestiuni legate de activitatea sa de primar. Nici măcar când este vorba de orgoliul rănit al soției. Poate va înțelege doamna, dacă el nu.
        Cât despre faptul că sugerați nu știu ce plată… Poate ar fi interesant să și probați când lansați, șmecherește, astfel de acuzații în spațiul public.
        Poate n-ar strica să vă relaxați puțin, să acceptați ideea că nu suntem toți la fel, că unii mai folosim cuvinte „tari”, mai puțin folosite în biserici sau în case de rugăciuni.
        Să știți că există viață și dincolo de canoane și că Aradul nu trebuie să devină o scenă biblică, desprinsă din Noul Testament.
        Repet ideea de mai sus: cum de nu vi s-a declanșat repulsia față de declarația primarului legată de micțiunea boului? Și nici de „piciorul băgat în articolele” colegei noastre?
        În rest, să auzim de bine. Adică, de aleși educați, bine crescuți, cărora să le vorbim despre Kant, nu despre Freud (sper că Freud nu este și el vulgar sau plin de ură, chiar dacă a abordat subiecte care exced discursului neotestamentar).
        Aleși care să asculte cu bucurie preclasici nu manele, care să nu mintă și să nu-i amenințe pe cetățeni în situații critice.
        Aleși competenți și cinstiți, cu viziune și capacitate de comunicare, fermi și consecvenți în opțiuni, care să nu umble din biserică în biserică după voturi.
        Vă doresc o zi bună

        +11 voturi
        +1
        -1
    4. Penibil. Si pentru ca faceti uz de zvonuri neconfirmate, dar despre sursa carora nu e greu de banuit, si pentru recursul la un limbaj manelistic, de mahala și sub demnitatea cuiva care se pretinde ziarist. Asta dincolo de orice preferinta politica, pur si simplu din punctul de vedere al unei minime educatii. Daca veti continua cu stilul acesta riscati sa va compromiteti fanii prin asociere.

      --13 voturi
      +1
      -1
    5. Da, e clar ca lumina zilei că sunteți dragostea în persoană, nu plin de ură! Tot așa, cu siguranță nu m-ați crede dacă v-aș spune că i-am scris personal pe messenger primarului legat de expresia aia nepotrivită! Dar din câte știu un ziarist nu e doar un neica nimeni care scrie la ziar, ci și o persoană care ar trebui să contribuie la creșterea nivelului de educație, morală, bun simț etc. Sau nu?
      Sau astea-s din genul ăla de articole scrise la un spriț, ca să se amuze și comesenii interlopi?
      V-am sugerat să nu mutați discuția în politic, văd că e cazul să vă zic la fel și de religie. Că nu-s domeniile mele. Sunt cât se poate de relaxat, într-o mică vacanță, așa că nu-mi purtați de grijă. Iar despre Kant și Freud nu scrieți dacă o faceți doar din auzite și fiindcă impresionează cititorii. Că dacă v-aș da la citit, nu la analizat sau explicat o pagină din Kant mă tem că ați face luxație de neuroni. Sau, mă rog, de clitoris, că aia aveți în cap, nu neuroni, Kant și Freud (ca să cobor și eu la nivelul articolului). 😁😁😁

      --12 voturi
      +1
      -1
      • Mă bucur că vă considerați relaxat. Poate chiar sunteți, dar vă asigur că din afară nu așa se vede. Oricum nu-i important.
        Cât despre dialogul sau monologul avut cu primarul nu pot spune altceva decât că… așa o fi. Public însă, așa cum ați făcut-o acum, ați fost extrem de reținut. Prin urmare, oricâtă bravadă faceți acum, nu se pune, ca să folosesc un limbaj mai accesibil celui pe care îl apărați.
        Nu am pretenția că sunt „dragostea în persoană” cum sugerați, cu subtilă malițiozitate, că m-aș fi prezentat. Am spus dosr că nu urăsc. Nici pe Bibarț, nici pe dvs. sau pe alții care, să zicem, nu gândesc ca mine. În general nu urăsc persoane, dosr anumite apucături ale lor sau fapte.
        Posibil ca ziariștii să fie responsabili și de creșterea nivelului de „educație, morală, bun simț etc.” al cititorilor. Zic, posibil, pentru că am anumite rezerve, pornind de la realitatea că statul finanțează anumite „organe de presă” pentru a minți cetățenii. Și o face conștient și mascat, adică mincinos. Mai mult, finanțează instituții de învățămànt (educație) și de cult (morală) fără să le pretindă rezultate (mă veți scuza că nu inyfu în amănunte, dar sper că înțelegeți)și-apoi, de ce ziariștii ar trebui să fie mai responsabili decât primarii (pe care nu ați avut curajul să-i admonestați public)? Sau parlamentarii. Sau părinții.
        Pe de altă parte, nu înțeleg de ce folosirea unor cuvinte mai „tari” să zicem, ar fi în afara procesului educațional. De ce credeți că sunteți îndreptățit să puneți bariera într-un anumit loc și să împărțiți exprimarea în „bună” sau „rea”, în funcție de opțiunile dvs? Care ar fi criteriul? Și unde este bariera? Ca să știm ce avem și ce nu avem voie să scriem.
        Medicii au voie să vorbească public despre clitoris? Dar profesorii? Ziariștii, probabil că nu, pentru că „nu cadrează”.
        Înțeleg că „pișatul boului” este, în opinia fvs. o înlănțuire de cuvinte msi educative și mai elente decât „clitoris”. Altfel, nu ați fi avut atitudini diferite față de cele două forme de exprimare. E bine, totuși, că l-ați dojenit, tainic și cu înțeleaptă discreție pe primar. La cât sunteți de vrhement față de mine, mă și.mir că nu l-ați lăudat. Așa, ca un bum șu destoinic sfâtuitor.
        Cât despre Kant și Freud, chiar nu era caxul să vă dați mare aruncând cu jigniri gratuite (vă asigur că sunt gratuite). Poate dacă le puneați pe note era mai interesant. Și i-ar fi plăcut mai mult primarului. Dar, dacă neapărat doriți să-mi verificați cunoștințele, vă rog să organizați o „dezbatete” în trei. Pot fi și martori. Sunt și eu curios până umde vom avea voie să intrăm în Freud fără să jignim „drujba” primsrului sau… ghitara dvs.

        +12 voturi
        +1
        -1
    6. Cererile au fost aceleași și la PSD doar ca la un moment dat au început să crească iar Fifor a inteles că fie pierde acum candidatul fie pierde mai tarziu organizatia.
      Problema e că a condiționa respectiv a i se promite o candidatură condiționat de un avantaj material cum este angajarea soției, reprezintă o infracțiune. si este extrem de ușor de dovedit pentru că Bibarț a discutat asta deschis în prea multe întalniri cu prea multi martori.
      O intrebare pentru Special Arad: de ce nu ati publicat și în continuare nu publicați raportul curtii de conturi de la ZL? nu că nu aș știi de ce… el oricum va iesi la iveală mai devreme sau mai tarziu, poate chiar in campanie. faptul ca acceptati sa nu il dati vă cam compromite ca si ziaristi liberi si obiectivi care au misiune informarea publicului.
      Indiferent de cum se va termina epopeea, în urma ei rămâne un PNL Arad buimăcit și dezorientat și un Falcă slăbit masiv în percepția apropiaților dar și în cea exterioară – oamenii întrebându-se dacă a fost sau este șantajat sau dacă pur și simplu a pierdut capacitatea de a controla organizația. Nici ceilalți lideri PNL nu sunt ocoliți de urmările acestei situații pentru că te întrebi cât de slabi sunt Geani Pistru, Sergiu Bîlcea, Faur Lazăr și ceilalți dacă un mediocru precum Bibarț i-a jucat și îi joacă și azi în felul acesta.
      Oricum va fi greu pentru Falcă să explice de ce a suportat personal și în numele PNL Arad umilința la care a fost supus constant, mai ales în ultimii doi ani, de către un produs al său care i-a tratat întreaga echipă cu dușmănie și dispreț. Doar pentru speranța păstrată până în ultima clipă că acesta va rămâne, fie și doar de formă, în PNL.
      Iar dacă rămâne, așa cum se pare acum, pentru PNL va fi chiar mai rău decât azi. Tot umilință se cheamă și faptul că ai stat la mâna cuiva care a rămas cu tine doar pentru că nu a vrut să îl ia nimeni sau că a obținut, prin șantajul cu plecarea (deja a doua oară), niște concesii – unele publice, altele nu. De urmarit si oamenii pe care vrea/voia să îi impună în consiliu – Patricia Dinga, Dorin Stanca și alte asemenea valori. Discordia, tensiunea și frustrarea echipei vor crește invers proporțional cu implicarea și dedicarea pentru munca în favoarea partidului. Blazarea și lehamitea se vor instala de tot. Chiar dacă formal Bibarț ar ieși primar în dreptul PNL, el nu mai are și nici nu va avea vreo legătură cu proiectele pe care PNL ar vrea să le promoveze în Arad, bune sau proaste. Și riscă să nu aibă nici el susținere pentru ale sale.
      Unde e arădeanul în toată mizeria asta în care nu se vorbește nici măcar despre un sigur proiect pentru oraș? Cu un primar slab, lipsit de idei și proiecte majore pentru Arad – un oraș care sub administrarea lui se surpă fizic și în spirit.

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Multe din cele spuse de dvs. le-am abordat si eu în alte comentarii, cam din aceeași perspectivă. Altele sunt noutăți pentru mine (cum ar fi raportul Curții de Conturi, despre care nunștiubsă-l avem, dar poate mă înșel)
        Din păcate, așa este cum spuneți. Bibarț este un primar slab, fără idei, fără anvergură, mofturos și încăpațânat. A ajuns mukt mai sus decât i-ar permite calitățile fapt ce va afecta mult Aradul.
        Ar fi multe de povestit…
        Mulțumesc mult pentru comentariu

        +9 voturi
        +1
        -1
    7. Ati cam gresit tinta indreaptand tunurile catre jurnalist!
      Utilizati o forma de manipulare si deturnare de la subiect demna de ideologii acestor vremuri!
      Si iata cum, jurnalistul care chiar are aceasta menire de “caine, aparator al democratiei” devine subiect!
      Ne regasim mult prea des si dureros rostind cu obida…”nu spera cand vezi miseii ls izbanda facand punte…”

      +4 voturi
      +1
      -1
    8. eu zic sa intrebati despre raportul acela. incepeti din propria redactie, iar dacă ma înșel (ceea ce nu cred), continuați în exterior. el cert există, îl are destulă lume și probabil va fi armă de campanie. mai bine îl dați voi și sunteti eroi, decât să iasă alții cu el în cheie politică. concluziile lui împreună cu ce s-a mai întâmplat la zona liberă și nu e prins de acel raport sunt bombă. Vorbim pentru aceeași perioadă de o creștere importantă a nivelului de trai pt fam Bibart ,doi bugetari. E totusi un act de control facut de o autoritate la o instituție publică. nu e chiar așa de greu de găsit. dacă tot v-ați deschis apetitul pentru investigații. lăudabil dealtfel.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.