Intro… Când Fidel Castro a vizitat Statele Unite, persoanele care trebuiau să-i asigure securitatea au fost înștiintate că nu trebuie să permită intrarea în sala în care se vor ține discursurile decât a persoanelor cu credibilitate cubaneză. Când au întrebat ce înseamnă credibilitate cubaneză, li s-a răspuns:

– O barbă și un trabuc.

Mai întâi a intrat Fidel Castro fără să fie întrebat nimic. Bărbatul care îl urma avea barbă, fuma trabuc și a spus: „Ministrul Afacerilor Interne”… a fost lăsat să intre.
Următorul avea barbă, fuma trabuc și a spus: „Șeful Poliției”.
– Vă rugăm, intrați – au spus oamenii de ordine.
Următorul nu avea nici barbă și nu fuma nimic. Când a fost oprit la intrare, pentru a se identifica, și-a dat jos pantalonii și a spus: „Poliția secretă!”

Ei bine, nu avem nici barbă, nu fumăm nici trabuc (de obicei), nu ne-am dat jos nici pantalonii, dar, având credibilitate, nu cubaneză, ci doar ca jurnaliști, am intrat, fiind invitați de membrii Maduro Cigar Club, la o seară cu specific cubanez, începând de la muzică și până la băutură. Doar mâncarea românească și majoritatea doamnelor (puține, așa cum e normal, într-un club de gentlemans cu sacouri, cămăși și eșarfe identice) – românce, au făcut notă discordantă…

De povestit prea multe despre ce s-a întâmplat vineri seara, la Hotelul President din Arad, nu avem și de aceea o să lăsăm fotografiile (nu toate…) să vorbească în locul nostru. Totuși, am avut ocazia, pe lângă faptul că știam că Romul sud-american este unul de neînlocuit – apropo, Armagnac și Dictador nu provoacă mahmureală… nici macar amestecate! -, să asistăm la întregul procedeu de rulare a unui trabuc, prezentat, cum altfel, de o cubaneză în carne și oase. De aceea ne-am și lăsat „influențați”, ca să nu spunem siliți, să fumăm și noi.

S-au strâns bani în scopuri nobile, s-a discutat – nu s-a făcut! – politică, s-au îmbâcsit cămășile cu miros de tutun de calitate, s-a socializat. „E fain Clubul ăsta”, ne-am zis și, când o să mai fim invitați, cu siguranță că știm la ce să ne așteptăm și n-o să refuzăm.

P.S. Filmul de prezentare a rulării foiței de tutun, pentru realizrea trabucului, va fi postat pe Special Arad în cel mai scurt timp.

Scurt istoric.  În Cuba, trabucurile au început să fie manufacturate pe la mijlocul secolui XVIII, Cuba fiind pe atunci colonie spaniolă. Primul care a introdus banderola cu denumirea mărcii a fost bancherul german stabilit în Cuba, Herman Upmann, în anul 1844. El a fost primul care a ambalat trabucurile în cutiile devenite celebre pe care le făcea cadou clienților importanți ai băncii sale. Marca H.Upmann este, și acum, una dintre cele mai renumite.

Cea mai veche marcă de trabucuri cubaneze care se produce neîntrerupt încă din 1834 este Por Larranaga, iar cel mai mare iubitor al acestei mărci a fost Rudyard Kipling. Printre cele mai vechi mărci – și care sunt produse și astăzi – mai putem pomeni La Carolina, Partagas, Hoyo de Monterrey, Fonseca, Maria Guerrero, Ramon Allones, Romeo y Julieta. Celebrele Montecristo, Cohiba, Cuaba, Trinidad, Vegas Robaina sunt de dată mult mai recentă.

Cohiba, poate cea mai renumita marcă, își are numele legat de Fidel Castro – adică de șoferul acestuia, care fuma niște trabucuri artizanale făcute de un vecin, din frunzele de tutun crescute în propria grădină – uscarea, fermentarea și maturarea fiind făcute după un procedeu propriu. Castro a fost atât de încântat de aroma și calitatea tutunului, încât a dispus imediat producerea acestei mărci, întâi la scară redusă, doar pentru uz diplomatic și personal, și mai apoi pentru marele public.

Autori: Alin Olteanu, Lucian Valeriu