Horea Timiș, director DSP Arad în perioada pandemiei, specialist în politici medicale, care a abandonat sistemul public după ce criza a trecut.

A.B.: Ce am avut și ce am pierdut în timpul pandemiei din punct de vedere medical? Al sistemului medical?

Horea Timiș: În primul rând am avut un sistem birocratic. Dar pandemia a prins pe nepregătite toate sistemele, nu numai sistemul nostru, ci și pe cele mai avansate. Pandemia a forțat la niște decizii și la niște acțiuni care au trecut peste limita birocrației, ca lucrurile să se poată întâmpla, pentru că astăzi era problema și astăzi trebuia rezolvată. Ce am câștigat după pandemie este experiență, pentru că reformă nu s-a întâmplat, sunt aceleași sisteme, aceeași birocrație, nu s-au schimbat structurile. A fost un „push it” atunci, ordonanța aceea de urgență a dat un pic de libertate de mișcare structurilor medicale, dar după pandemie am revenit exact de unde am pornit.

A.B.: Aș vrea să insistăm pe câteva exemple, propuneri, realităţi care ne-au adus cu un pas înainte în perioada pandemiei. Un sistem pe care l-am inventat atunci şi care a funcţionat.

Horea Timiș: Sistemul care a funcţionat a fost generat de crearea acelui departament unic sub conducerea DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență), în care toate datele erau integrate într-un singur centru de comandă. Acela a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în pandemie. La nivelul Aradului, la ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență), funcţiona un departament în care era reprezentantul Prefecturii, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică (DSP), cel al Consiliului Județean, Ambulanță, SMURD, Jandarmii și Poliția de Frontieră, practic un organism care funcționa 24 din 24 de ore, avea aceleași date, în același timp, iar deciziile se luau deodată. Acela a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în pandemie, centrul de comandă. După ce acest centru de comandă nu a mai funcționat, am revenit la vechile obiceiuri.

Ce a mai funcționat foarte bine în pandemie a fost sistemul de ambulanță și sistemul SMURD, ambele folosite la extrem. Toate resursele umane și materiale au fost folosite. A fost vorba de plus valoarea care au adus-o sistemului.

Spitalele au trebuit să se reorganizeze, iar modificările legislative trebuiau făcute sau preluate rapid – aici vreau să subliniez că în timpul stării de urgență puteai să faci mult mai multe lucruri decât înainte sau după. Lucrul acesta trecea peste birocrație. Dacă am fi păstrat într-o zi obișnuită, post pandemie, acele decizii – de pildă, DSP hotărăște la nivel de spital județean de ce structuri are nevoie, nu Bucureștiul, noi să hotărâm pe plan local, pentru că noi știm realitatea – situația ar fi alta acum.

Decizia trebuia să fie la nivel local și, în pandemie, aşa a fost. Bucureștiul nu mai putea controla fiecare județ, în care fiecare avea particularitățile proprii. Noi avem particularitatea cu vama, Suceava avea particularitatea cu oamenii care veneau din altă parte şi rămâneau acolo, Bucureștiul avea particularitatea cu aeroportul internațional.

„Au fost zile în care am schimbat legea”

A.B.: Puteți să ne dați un exemplu de măsură pe care ați impus-o dumneavoastră ca director, pe care ați trăit-o acolo în Direcţia de Sănătate Publică, în perioada aceea?

Horea Timiş: Eu eram în Arad și am fost cooptat voluntar într-un grup la Prefectură, pentru că eram specialist, din mediu privat, fost director DSP, iar soția mea era medic epidemiolog. Și vedeam din zi în zi complexitatea de care ne loveam, pentru că discutam și era evident că era tot mai greu să facem față. Tot mai multe cazuri. Țin minte că au fost zile în care am schimbat legea de la București. La nivelul DSP-ului din București, aveam legături acolo, și pe datele pe care le primeam de la soţia mea, îmi dădeam seama că metoda de testare nu era actualizată. Atunci, discutam, neoficial, că oficial era greu, la Bucureşti, cu Diana Pistol, cu cea care e acum director general, Simona Pârvu şi, efectiv, îmi aduc aminte că, într-o zi, legislaţia a fost schimbată de două ori din cauza Aradului.

Ţin minte acea zi în care metoda de testare, carantinare şi gestionare a cazurilor COVID s-a schimbat oficial de două ori fiindcă erau alte particularităţi care tot apăreau. Şi aici a contribuit Aradul la modificarea legislaţiei, în prima parte a pandemiei, pentru că eram cei mai loviţi. Sunam ca între prieteni şi ne consultam. Inclusiv cu actualul ministru vorbeam uneori pentru că el era medic la Balş şi ne prezentam situaţiile. Prietenia ne-a unit.

O altă modificare majoră a legislaţiei care a fost făcută din partea Aradului a fost în momentul în care am realizat că cazurile de COVID cresc exponenţial şi ne dădeam seama că vârstnicii erau cei mai afectaţi. Nu aveam o legislaţie clară de testare şi a fost o decizie luată într-o noapte, când am cerut să se testeze căminele de bătrâni, chiar dacă nu aveam legislaţie. Primul cămin pozitiv, al doilea cămin pozitiv şi ne-am dat seama că acele cămine unde erau vârstnici la pat, cu imunitate scăzută, cu comorbidităţi, aceștia se pozitivau în grup. Explicația era că lucrătorii veneau pozitivi, asimptomatici, infectau căminul, se infectau unii pe alții şi aveam cămine întregi de pozitivi! Într-o noapte, ne-am dus efectiv cu SMURD-ul şi Ambulanţa, am scos vârstnicii din cămine şi i-am dus şi la Ineu (atunci am deschis Spitalul din Ineu), şi la Judeţean. Acela a fost momentul când am comunicat la București și s-a dat acea legislație de testare a căminelor de bătrâni. Și așa a rămas toată pandemia. S-a datorat, desigur, și faptului că eram printre primele județe afectate, că la noi apărea simptomatologia, pe când în alte județe încă nu existau probleme. Și noi am fost comunicatorii direcți ai Institutului Național de Sănătate Publică, care modifica legislația în funcție de ce se întâmpla atunci, la Arad.

„Birocrația a rămas, am trecut noi peste birocrație”

A.B.: Putem spune că a dispărut birocrația excesivă în perioada aceea?

Horea Timiş: Birocrația a rămas, am trecut noi peste birocrație. Deja e cunoscut și a scris lumea că eu am trecut peste limitele legale, peste proceduri, peste multe lucruri care necesitau timp. Eu am condus ca medic, nu ca birocrat. Dacă aş fi fost birocrat, ar fi trebuit să fac documente, consiliu, dar eu am decis din punct de vedere medical. Prin propria putere, am dat un ordin de serviciu cu semnătura mea, lucru care nu există în lege, dar am spus mergeți și faceți asta și am salvat oameni. Oamenii aveau semnătura, responsabilitatea era la mine, dar a contat viaţa! Că, acum, încă se verifică de ce nu s-a respectat legislația în vigoare, asta e altceva. Nu puteai, însă, să faci față altfel: pe o legislație care făcea din România o țară nepregătită, tu nu puteai să intervii în momente de forță și de urgență.

A.B.: Și s-a schimbat între timp legislația aceasta? Putem vorbi acum de o legislație care să fie adaptată, pregătită în cazul unei noi pandemii sau ne vom confrunta cu aceleași probleme?

Horea Timiş: Ne-am întors la vechiul sistem, avem o oarecare moștenire, experiență, dar instituțiile nu sunt reformate, direcțiile de sănătate publică lucrează la fel, ambulanța la fel, medicina de familie la fel. Ne-am întors la situația antepandemie.

A.B.: Și atunci care puteţi spune că, din experiența dvs. din domeniul medical, dar mai ales din perspectiva celui care a condus DSP la apogeul pandemiei, sunt câștigurile cu care am rămas după pandemie?

Horea Timiş: Experiența fiecăruia. Cadrele medicale au mai multă experiență. Dar nu am devenit mai digitalizați. Am încercat foarte mult să creștem în acest domeniu și Aradul a fost, iarăși, cap de pod aici. Nu s-a mers mai departe. Se vorbește foarte mult de digitalizare, dar nu avem forța necesară să o implementăm. Îmi aduc aminte că am fost la o discuție la Ministerul Sănătății pentru digitalizare, cu mai multe proiecte, dar au fost de fapt discuții interminabile pro și contra și nu a existat finalitate. Lipsește acțiunea. Sau se dorește o finalitate, dar lipsește cadrul legal. Sau se dorește să fie cadrul legislativ, dar nu există grupul care să-l creeze. Și ne învârtim așa, într-un cerc vicios. Nu e din rea voință, dar e un sistem rupt decizional în foarte multe instituții. E un sistem împrăștiat. Oricine, oricât de multă bună-voinţă ar avea, chiar şi un ministru dacă îşi doreşte, nu poate să reformeze sistemul.

„Sistemul a fost forţat să funcţioneze”

A.B.: Dar putem spune că pe perioada pandemiei acest sistem a funcționat?

Horea Timiș: A fost forţat să funcţioneze. Şi a funcţionat dincolo de legislaţie, pentru că starea de urgenţă îţi permitea un pic să fii peste legislaţie. Era un ordin, o hotărâre de Guvern care permitea direcţiilor de sănătate, pe perioada pandemiei şi mai ales în primele valuri, să dea ordine celorlalte instituţii. De exemplu, aveam nevoie de o maşină. Am trimis hârtie la inspectoratul şcolar să dispună de o maşină cu şofer către DSP. Am dat ordin la Inspectoratul de Construcţii să pună la dispoziţie o maşină cu şofer pentru DSP şi se întâmplau lucruri. Acum nu mai poţi face astfel de lucruri.

A.B.: Erau nişte reguli destul de dure care au speriat în fapt societatea, care a început să vorbească de un sistem totalitar.

Horea Timiș: Nu, starea de urgenţă îți dădea libertatea să decizi. Tu puteai să faci sau să nu faci, depindea de fiecare. Eu am fost mereu proactiv. Tot timpul m-am gândit ce trebuie făcut ca să scădem impactul, să îmbunătățim. Ca să limităm. Şi atunci te gândeşti la deciziile fireşti, medicale, cum a fost cea cu căminele de bătrâni, care a fost o decizie istorică ce a schimbat legislaţia. Şi până la terminarea pandemiei se testau vârstnicii aşa. La noi, vârstnicii erau focarele care alimentau comunitatea. În momentul în care am închis aceste focare, nu a scăzut infectarea, dar nu a mai crescut aşa brusc.

„Haideţi să nu uităm că o parte din medici au dispărut”

A.B.: Puteți să îmi spuneți câteva reguli din domeniul medical care au funcţionat în pandemie şi care ar fi fost bine să le păstrăm?

Horea Timiş: Depinde de la caz la caz, de la loc la loc. Depinde cât puteai să te impui ca să funcţionezi. Vă dau exemplul medicilor din spital: haideţi să nu uităm că o parte din medici au dispărut. Suntem colegi, dar în pandemie o parte din colegii noştri au dispărut, au rămas secţii întregi neacoperite, iar o parte dintre colegii noştri au rămas şi au lucrat peste program, s-au sacrificat, în timp ce o parte au stat acasă. Şi aceasta este una dintre realităţile pandemiei. Atunci a fost ordin: toată lumea să vină la serviciu! Şi au apărut: concedii medicale, libere, plecări în străinătate, certificate medicale că suntem bolnavi de nu ştiu ce! Sistemul a funcţionat şi nu a funcţionat. Trebuia condus cumva. Totul depindea de cum îl conduci.

A.B.: Dar chiar şi aşa, imaginea de acum a pandemiei privită din urmă e că am făcut bine față pandemiei. Uite ce bine ne-am organizat în privinţa vaccinării, îi auzi pe unii spunând. Eram bine organizaţi?

Horea Timiş: Depinde. Când faci afirmaţia asta trebuie mereu să ai un termen de comparaţie. Depinde cu ce compari. Puteam să funcţionăm mai bine sau puteam să funcţionăm mai prost. S-a făcut atât cât a permis sistemul: putea să fie şi mai bine, dar putea să fie şi mai prost.

Totuşi, având în vedere resursele României, faptul că suntem ultimul sistem de sănătate din UE, din toate punctele de vedere, eu, ca specialist în partea de administrare şi management, spun că ne-am descurcat destul de bine. Putea fi mult mai rău. Dar se puteau face şi alte lucruri bune, se puteau lua şi alte decizii, au fost şi multe chestii haotice în pandemie. Mai ales partea cu testarea, cu testele, cu PCR-urile. A fost haos la nivel naţional: unele judeţe aveau PCR, altele nu, unele îşi cumpărau, altele îşi cumpărau haotic. Nu a fost o strategie de ţară în care trebuia împărţită ţara, să se vadă care sunt circuitele pacientului, unde se aglomerează. Dacă un judeţ îşi permitea, îşi cumpăra.
Îmi aduc aminte de o experienţă în pandemie când un consiliu judeţean îşi cumpărase un PCR, erau sumele acelea exorbitante. A venit PCR şi când l-au desfăcut nu era PCR! Doar că cineva a murit poate din această cauză, pentru că s-au luat decizii proaste atunci. Cineva nu a văzut caietul de sarcini, dar până s-a reparat, până s-a făcut altă licitaţie, s-a murit.

Şi sunt multe lucruri de acest gen. Nu vorbesc doar de cazul Aradului, eu eram conectat cu toată România şi de la Arad pleca atunci ora exactă, căci aici erau cele mai mari probleme și de la noi plecau pozitivii în celelalte județe; noi vedeam ce flux vine, introduceam datele și ei ştiau la ce să se aştepte; au fost problemele cu oxigenul, au fost probleme cu structuri din spitale nepregătite pentru un aflux de pacienţi aşa mare, secţii ATI subdimensionate, spitale care nu aveau circuite corespunzătoare; lipsa materialelor sanitare, lipsa dezinfectanților. Noi veniserăm după scandalul cu Hexipharma, când se dădea cu apă în spitale!

În pandemie, la Arad, când eram la Prefectură, am luat o decizie prin care am rechiziţionat tot ce însemna halate. Măşti, mănuşi de la toate cabinetele private de stomatologie din Arad. Nu am făcut mare lucru, dar acea decizie a permis Spitalului Judeţean să răsufle o lună de zile cu un pic de spirt, până să-şi facă achiziţia, pentru că nu existau stocuri. A fost o decizie majoră, care desigur a deranjat: să îţi intre de la armată la cabinet şi să-ţi zică dă-mi halatul! Nu a convenit nimănui.

Responsabilitatea era la tine şi trebuia să iei decizii. Ca atare, a fost şi o asumare, dar au fost şi judeţe unde nu a existat asumare, iar rezultatele au fost ca atare.

La noi a fost greu. La un moment dat, la Arad, am primit o decizie de la minister în care a trebuit să ne ocupăm de toate judeţele din zona de vest, eram şi peste Timişoara, şi peste Caraş, şi peste Arad şi centrul pandemiei câteva luni a fost aici. Îmi aduc aminte de prefectul de Caraş care era foarte implicat şi cu care am colaborat. Ne-am dat seama atunci că pacientul nu se mişcă între graniţe politice sau administrative, ci în graniţe medicale. Adică zona de vest trebuia privită ca o singură zonă, în care trebuia să ne completăm. Şi atunci colaborarea cu Hunedoara, cu Timiş şi cu Caraş a fost vitală pentru că noi trebuia să discutăm. Dacă pică Timişoara, pică Aradul, apoi toate. Şi atunci a trebuit să ne pregătim noi cu decizii contestate la acea vreme.

Sistemul a trebuit unit cu cel al medicinei de familie, mai apoi. Când am început în valul 4 sau 5 testarea pe ultima tulpină, am decis la Arad ca centrele de permanență și cabinetele de medicină de familie să fie centre de testare. Am crescut într-o săptămână, am fost judeţul cu cele mai multe testări din ţară. Şi celelalte judeţe au preluat apoi ideea noastră, pentru că nimeni nu s-a gândit că centrele de permanenţă pot fi centre de testare. Noi am intrat pe piaţă dintr-o dată cu 15.

„Trebuia să ne punem toţi la aceeaşi masă, să vedem ce a mers”

A.B.: Puteți spune atunci că beneficiul principal al pandemiei, la acel moment, a fost cooperarea, colaborarea între toate aceste instituţii?

Horea Timiş: Da. Experienţa acumulată. Firesc, după pandemie trebuia să ne punem toţi la aceeaşi masă, să vedem ce a mers, ca să păstrăm, ce nu a mers, să nu mai repetăm, să nu ne mai întâlnim cu aceleași situații. Nu s-a întâmplat acest lucru. E același sistem.

A.B.: Dar, la un moment dat, au fost dirijate sume importante de bani spre acest sistem, pentru combaterea pandemiei. Nu s-a menținut trendul acesta al alocării?

Horea Timiş: A fost o perioadă în care indiferent dacă aveai sau nu pacienți la spitale, plata se făcea pe bază de istoric. Adică cât ai primit în ultimul an, atâta ți se vira, dar sumele acelea de bani mergeau foarte mult în partea de personal suplimentar. Acum, s-a revenit din nou la plata per eficiență. A fost o perioadă în care chiar nu aveai oameni, îți doreai și nu venea nimeni. Noi aveam problema aceasta la vamă. Acolo a fost o chestiune cruntă de organizat, pentru că erau cele mai multe puncte de vamă, cel mai mare flux de gestionat. Nu doar situația din vamă, ci şi transportul persoanelor, faptul că pui zeci de oameni care circulă într-un anumit ritm, emiterea acelor buletine pe hârtie când totul era digitalizat, anumite lucruri nu s-au putut face, anumite lucruri te sufocau.
Dar concluzia a fost asta: s-a câștigat foarte multă experiență și spitalele păstrează memoria colectivă a acestei experiențe și altfel se lucrează pe această memorie. Ea se va uita însă, în timp, și sistemul va fi din nou ca la început.

„România e iar îngenuncheată din cauza virozelor”

A.B.: Măcar am câștigat ceva din punct de vedere al igienei, ca societate? Ni s-a spus doi ani de zile să ne spălăm mai des pe mâini.

Horea Timiş: Ca orice memorie, ea se diminuează în timp. S-a păstrat acel câștig, dar la un moment dat se va diminua. Și, revenind la sistem, fără anumite reguli, legislație, condiții prielnice, lucrurile se vor estompa chiar și aici. Și fiecare va face după cum va avea bugete, medici, personal. Am învățat un pic din punct de vedere al circuitelor, că sunt importante, că epidemiologia este o specialitate care este importantă și trebuie băgată în seamă, am învățat că este nevoie de dezinfectant de calitate, că nu trebuie să te duci oricând în spital, iar aceste lucruri s-au păstrat și se vede în valul acesta. A fost și experiența cu masca. Anul acesta e un an cu viroze, anul trecut nu aveam viroze, nu raportam gripă. Acum a revenit fiindcă nu mai avem protecție, mască. Un câștig pe care l-am pierdut într-un an de zile. Anul acesta, România e iar îngenuncheată din cauza virozelor. Lipsa măsurilor de prevenție e baiul. Bine, nu poți ține societatea blocată, dar totul ține și de cultură. Ce mă doare pe mine cel mai mult e că, atunci când zici medicină în România, înțelegi spitale, doctori, chirurgie şi cardiologie şi mai câteva specialităţi. Medicina e o ştiinţă atât de complexă, care înseamnă şi sănătate publică, management sanitar, prevenţie, igienă. Primele specialităţi în America şi cele mai importante ţin de sănătatea publică! Noi ne-am obişnuit doar să tratăm. Noi construim spitale pentru bolnavi, dar nu avem politici de sănătate pentru a preveni. Sănătatea publică aici, în România, nu există.

„Statul îşi omoară propriile instituţii”

A.B.: Şi nu a schimbat pandemia niţel ordinea în care privim sistemul sanitar?

Horea Timiş: Nu. Toate bugetele de care aţi vorbit în pandemie, dacă se investeau în prevenţie… dar e o poezie pe care toată lumea o zice degeaba. Când zici de prevenţie, de sănătatea publică trebuie să ai receptori. Dar când nu ai receptori care să înţeleagă complexitatea acestora, e ca şi cum ai vorbi limbi străine. Receptorii nu există.

A.B.: Cine ar trebui să fie receptorii?

Horea Timiș: Cei care iau decizii, dar când nu ai şi nu există niciun pol de influenţă pe sănătate publică, nu ai cum – de exemplu, institutele de sănătate publică au fost bune în pandemie, dar acum nimeni nu mai aude de ele, atunci făceau politici de sănătate! Acum nu le mai face nimeni. Ne-am întors iar la cumpărat aparatură ca să dotăm secțiile de chirurgie. Asta am înţeles noi din toată pandemia, că trebuie să cumpărăm aparatură, când pe prevenţie nu mai avem niciun buget.

DSP-urile sunt aur. Fără DSP-uri eram varză în pandemie. Nu trebuia să le întărim? Toate DSP-urile au laboratoare. Nu trebuia să avem grijă acum să dezvoltăm laboratoarele statului român? De ce trebuie să depindem de privaţi? De ce după pandemie nu s-a investit masiv în aceste laboratoare?

Am aruncat 100 de milioane şi cu 100 de milioane sănătatea publică se ridica şi altfel pregăteam întregul sistem. Dar noi avem aceleaşi laboratoare sărăcăcioase, același personal. Dacă acele lucruri au fost bune pentru pandemie, pentru că statul are nevoie de resursele lui, trebuia să înţelegem că sunt bune şi pentru mai departe. În pandemie, la cine au apelat când privaţii şi-au închis uşa? Nu statul trebuia să aibă instituţiile lui de forţă, de acţiune? Dar, dacă statul îşi omoară propriile instituţii, la următoarea pandemie să nu ne aşteptăm la performanţă. Laboratoarele de sănătate, DSP-urile, instituţiile de sănătate publică, unde sunt investiţiile din această zonă?

Construim spitale regionale de un miliard un spital. Este o lipsă totală de viziune. Hai să citim „Institute for Healthcare Improvement”. E Biblia sănătăţii la nivel european. Hai să vedem Institutul de Public Health din America, să vedem ţările care sunt pe primul loc ca sistem de sănătate, Olanda, Canada, America, Anglia. Să învăţăm ce zic ei. Dar nu citim. Nu ne place. Noi avem nişte experţi profesori-doctori în România care nu sunt nici chemaţi la universităţi internaționale, nu publică nici cărţi care să fie cumpărate acolo, partea proastă e că ei nici nu citesc ce scriu cei care sunt publicaţi şi atunci ne creăm propria noastră utopie de sistem sanitar, în care ce zice un neica nimeni e lege. Dar nu are nicio legătură cu realitatea internaţională. De aceea suntem rupţi de Europa.

„Noi avem propria noastră lume în care credem”

A.B.: Dar când a fost pandemie, ne-am creat propria utopie sau am luat nişte modele occidentale?

Horea Timiș: Când a fost pandemie, toţi aceşti lideri au dispărut. Au reapărut acuma. Nu te poți pune la masă ca să iei o decizie fără să cunoști nimic. În pandemie, s-au ridicat încet acei poli de încredere ai sistemului de sănătate, pentru că medicii au încredere în cei care iau decizii corecte, nu în cei care bat câmpii. Atunci s-a mulat un pic sistemul. Dar apoi iar s-a aşezat pe vechile metehne. Nu vă aduceţi aminte că au ieşit nişte lideri medicali şi spuneau nişte baliverne? Până la urmă au dispărut, dar au reapărut după pandemie. Problema României e una de cultură şi educaţie. Inclusiv la nivel de sănătate. Studenţii învaţă din nişte cărţi care nu sunt publicate de nimeni dincolo. Acei oameni care spun ce ar trebui să se facă în România, ar trebui să fie doriţi şi în alte universităţi din lume, dar nu e cazul. Noi avem propria noastră lume în care credem, dar noi ar trebui să fim parte din Europa.

„Apare o farmacie pe stradă, decizia se ia la București”

A.B.: Spuneaţi la un moment dat că privaţii şi-au închis buzunarele în perioada pandemiei. Totuși, au fost câțiva care au ieșit cu donații.

Horea Timiş: Categoric.

A.B.: S-a menținut acest trend, sistemul medical a fost pe mai departe sprijinit de privați?

Horea Timiş: Lucrurile au fost echilibrate până la urmă: privatul trebuie să facă profit, nu poate să dea, dacă nu are profit. Sau privatul trebuie să aibă un interes comercial. Fiecare a contribuit, au fost cazuri, ce-i drept, în care unii au închis ușa și au plecat, au fost și cazuri, puține, care au venit din propria inițiativă prin chemarea aceea. Dar privatul s-a întors la treaba lui apoi, la treaba care o face foarte bine și aceasta e normalitatea. Au fost colaborări bune. La Arad, am avut și unul dintre puținele cazuri în care am integrat un spital privat în sistemul nostru, ceea ce a fost o mare realizare atunci, ca un privat să-și cedeze spitalul. Dar a fost o negociere, un alt cadru legislativ.
Haideți, însă, să ne uităm la lucrurile bune ale pandemiei: faptul că a trecut și am rezistat! Faptul că spitalele s-au mișcat cât de cât bine, faptul că au crescut paturile de ATI cu aproape 300 la sută și le-am menținut. Apoi putem vedea investițiile în spitale, în stațiile de oxigen, în sistemele electrice, chiar și în informatizare s-au creat niște baze de comunicare. Haideţi să vedem nevoia de investiții în sistemul sanitar și politicul care a conștientizat importanța sistemului sanitar. Politicul care a început să pună pe lista de investiții sistemul sanitar, fapt care s-a menținut. Noi, criticii de sistem, spunem mereu că se poate mai bine, dar putem vedea şi câștigul pandemiei, medicii de familie care s-au apropiat de pacienți, a fost un contact mai mare ca niciodată între pacient și medic.

Eu cred însă că sistemul de sănătate e foarte centralizat și aceasta este marea lui problemă, supercentralizarea, toate deciziile care se iau la București. Apare o farmacie pe stradă aici, decizia se ia la București, dacă trebuie modificată structura în spital decizia se ia la București, dacă trebuie să muți un om de pe un post pe altul în spital, să faci schimb, că azi ai nevoie la Ineu, mâine la Arad de pildă, decizia se ia la București. Lucrurile acestea nu aduc niciun beneficiu sistemului și am văzut în pandemie ce greu a fost să mutăm un medic de la Ineu sau Lipova, la Județean. Doar cu hârtie de sus se putea face.

„Te duci în fața unei instanțe și te justifici”

A.B.: Dar, spuneați la un moment dat că în pandemie v-ați asumat decizii dincolo de lege.

Horea Timiş: Da, clar.

A.B.: Și puteaţi să vă asumați astfel de decizii?

Horea Timiş: Da, am făcut de multe ori lucruri care nu aveau legislație.

A.B.: Și au fost consecințe?

Horea Timiş: Se analizează și în ziua de astăzi. Există consecințe. Se cercetează dacă s-a făcut cu celeritate, dacă au fost anumite interese în spatele acelor decizii. Deciziile din vamă, să duci oameni cu autocare în alte județe, se cercetează în acest moment. E o decizie pe care mi-am asumat-o fără o legislație clară, dar cum era ca având 1.200 de oameni în vamă, pe jos, să faci procedură de licitație, când mie atunci îmi trebuia să plece oamenii din vamă, pentru că veneau alții. Ce licitații? Ce proceduri? Îți asumi.

A.B.: Și răspunzi.

Horea Timiş: Răspunzi la sfârșit, dar cine știe unde se ajunge. Te duci în fața unei instanțe și te justifici de ce ai făcut, cum ai făcut, care a fost logica lucrurilor. Dar îți asumi, multe lucruri trebuie să le faci prin asumare. Sau modul în care noi am decis la Arad să facem pooling, pe un test să facem cinci oameni. Am dat în scris INSP-ului, am cerut: dă-mi posibilitate să fac procedura asta! Când mi-a venit hârtie că este interzis acest lucru, tot am făcut pentru că am salvat multă lume. Acum, e decizia care se cercetează. Atunci, contra cronometru, și-a asumat-o și Alba, și Oradea, și Aradul. Trei județe în toată țara. Procedura era și nu era bine analizată. Jumătate din medici au fost cu mine și au semnat și au făcut pooling, jumătate nu au semnat. Mi-am asumat eu decizia. Dacă ești un profesionist și crezi în decizia pe care o iei, ți-o asumi. Poate legislația nu e făcută de profesioniști întotdeauna. Ce-i drept, tu poți fi profesionist și să-ți asumi, sau poți fi nebun.

„Pentru mine a fost experiența vieții”

A.B.: Cine mai suntem după ce pandemia a trecut peste noi. Cine mai e Horea Timiș după ce pandemia a trecut peste el?

Horea Timiş: Pentru mine a fost experiența vieții. Eu cred că m-am maturizat ca om și ca gândire pentru că nu am trecut niciodată și sper să nu mai trec prin tensiuni de acest gen, prin nopți nedormite. Pandemia îți forțează limitele fizice la maximum. Îmi aduc aminte că îmi doream o zi să dorm. Atât. Eram zi-noapte cu telefoane care sunau continuu, au fost zile în care ambulanța trecea prin telefonul meu. Totul era cumva o decizie a mea, pentru că, nefiind legislație, trebuia să-și asume cineva ceva. Și am avut vreo două săptămâni în care trebuia să decid la 1 noaptea, 2 noaptea, ce faci cu fiecare caz. Eu am ieșit din pandemie, personal, împăcat. Cred că fiecare își dorește să-și găsească menirea vieții. Poate asta a fost a mea. Nu am trăit niciodată epuizarea aceea care am simțit-o atunci, ca o senzație de beție continuă. M-a ținut adrenalina.

A.B.: Şi acel entuziasm a murit apoi?

Horea Timiş: Eu tot timpul am nevoie de acțiune și dacă nu am, mi-o caut.

A.B.: Aţi mai lua acum decizii la limita legii?

Horea Timiş: Tot timpul. Dacă decizia aceea salvează și e pe criterii profesionale, eu îmi asum.

A.B.: Aţi mai provoca acum sistemul?

Horea Timiş: Tot timpul cred că îl provoc. Și mi-am dat seama acum că e foarte grea schimbarea din interior, că poate trebuie din exterior să faci presiune pe sistem. Şi că e foarte greu de schimbat, sau se schimbă lent. Oamenii ca mine vor să-l schimbe rapid, dar, dacă te uiți în urmă cu zece ani, sigur e un sistem mai bun. Noi vrem însă mai repede.

„Vaccinarea e legată de educaţie”

A.B.: Ca societate, ne vedeţi mai prevăzători decât înainte, după ce am trecut de experienţa pandemică?

Horea Timiş: Totul ţine de cultură şi educaţie. În funcție de cultură şi educație, lucrurile se întâmplă. Când nu înţelegi fenomenul de ce trebuie să te vaccinezi, care e logica vaccinării, nu mergi mai departe. Vaccinarea e legată de educaţie. Per ansamblul, am fost ţara cu cel mai scăzut grad de vaccinare, iar acest fapt ne spune ceva despre educaţie. Trebuie să acceptăm lucrul acesta, să nu ne ferim de corelaţia dintre educaţie şi vaccinare. Poţi face prevenţie în sănătate doar investind în educaţie şi cultură. Educaţia şi cultura îţi ridică gradul de sănătate pentru că eşti mai conştient de tine, ştii cum să te protejezi, ce e bine, ce e rău. Desigur, și în străinătate sunt aceleaşi discuţii, educaţie, legislaţie, finanţare etc., dar la alt nivel. Unii dintre noi merg mai repede decât sistemul.

Citat: „Eu am ieșit din pandemie, personal, împăcat. Cred că fiecare își dorește să-și găsească menirea vieții”.

*** Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF, cu susținerea USAID. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.