Până nu cresc arborii de la Stația de Epurare și nu vin banii din fonduri europene, arădenii din trei cartiere sunt prizonieri în propriile case
Arădenii care locuiesc în cartierele Alfa, Pârneava, respectiv Confecții au parte de aproximativ o lună deja de damfuri tot mai pregnante atunci când își deschid geamurile de la locuințe. Motivul are de a face cu stația de epurare de pe Bodrogului, o „cutie a Pandorei” care nu este pentru prima dată când le dă bătăi de cap sau mai degrabă de… stomac.
Accentuatul miros care se emană în această perioadă ar avea de a face cu faptul că se scoate compostul și se lasă la uscat, iar damful degajat e astfel purtat de vânt către cartierele respective. Problema nu este însă nouă. Au existat nemulțumiri legate de mirosul înțepător chiar de la început, când a fost inaugurată această stație, iar cei care au de suferit sunt oamenii care locuiesc în zonă. În 2017, subiectul a ajuns chiar în atenție națională (vezi AICI), iar în 2019, Compania de Apă chiar a susținut o conferință de presă la stația de epurare, unde Florin Varga, directorul tehnic al Departamentului de Dezvoltare, a explicat că „preponderent în fiecare lună mai din an, datorită tratării stratului de nămol care este pus pe paturile de uscare și care intră în contact cu soarele și cu ploaia se dezvoltă acest miros. Putem să-l excludem total doar cu ajutorul incineratorului”.
Acum, iată că acea perioadă din an a sosit din nou, iar oamenii (mai ales din Alfa) se văd nevoiți să își țină cât mai mult geamurile închise, pentru a nu își împuții apartamentele.
Consilierul local Dorian Curcanu a trimis sesizare, în acest sens, atât la Garda de Mediu, cât și la Primăria municipiului Arad și Consiliul Județean Arad, prin care solicită luarea de măsuri pentru stoparea poluării olfactive.
Garda de Mediu Arad nu poate aplica sancțiuni, întrucât procedurile respectă reglementările UE
În urma sesizării respective, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Arad a realizat un control miercuri, 9 iunie, iar apoi din nou joi, 10 iunie, în care a constatat acel miros specific. Instituția ne-a informat însă că Stația de Epurare, atunci când lasă compostul la uscat pe platformă, respectă tehnologia prevăzută în proiectul european și în actele de reglementare ale U.E., astfel că nu se impun sancțiuni.
Am contactat și Compania de Apă, în a cărei coordonare se află Stația de Epurare de pe Bodrogului, pentru a afla dacă a reușit să identifice vreo soluție ca acesta să nu se mai răspândească în aer pe suprafețe atât de extinse. Menționăm că anii trecuți a fost adusă în discuție, ca soluție, construirea unui incinerator, însă și această soluție e problematică, întrucât legislația nu permite amplasarea lui acolo, ci doar în zona de la ieșirea din oraș, unde este CET-ul mare.
Compania de Apă așteaptă creșterea copacilor și fondurile europene
Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă ne-a informat, la fel ca Garda de Mediu, că Stația de Epurare funcționează corespunzător cerințelor europene de mediu și că la ora actuală în incinta stației au fost plantată o „perdea” de arbori din soiul Pawlonia (specie cunoscută și pentru viteza de creștere) care ar urma să fie un soi de barieră naturală care să împiedice răspândirea mirosului către oraș. În plus, există un proiect la faza de studiu de fezabilitate care, o dată implementat, ar reduce cantitatea de nămol de pe platforme.
Redăm în rândurile următoare răspunsul integral de la Compania de Apă: „Calitatea aerului analizat pentru indicatorii specifici activității desfășurate în incinta Stației de Epurare Arad este conformă, parametrii încadrându-se în limitele prevederilor legale în vigoare.
În fiecare an, nămolul de pe plaformele de depozitare din incinta Stației de Epurare Arad este valorificat în agricultură. Si anul acesta, Compania de Apă Arad colaborează cu 4 fermieri pentru aplicarea a aproximativ 8000 tone de nămol, cantitate stabilită de către Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA), prin studiile pedologice și agrochimice realizate la comanda societății noastre. Conform acestora nămolul stocat va putea fi valorificat în agricultură ca îngrășământ în perioada iulie-octombrie 2021.
Transportul nămolului de pe amplasamentul Stației de Epurare va începe după obținerea Permiselor de Aplicare emise de Agenția pentru protecția Mediului Arad, în prezent existând depuse documentațiile pentru obținerea avizelor necesare de la DSP Arad, ANIF și Apele Române Târgu Mureș.
În incinta Stației de Epurare se află în plină dezvoltare perdeaua vegetală de arbori din specia Pawlonia, zonă amenajată cu scopul de a atenua propagarea mirosurilor către zonele locuite ale municipiului Arad.
Cantitatea de nămol de pe platforme se va reduce considerabil si după ce va fi realizată o facilitate suplimentară de tratare a acestuia, facilitate inclusă în Studiul de fezabilitate pentru viitorul Proiect cu finanțare europeană din cadrul POIM ( Programul Operațional Infrastructură Mare)”, ne-au informat cei de la Compania de Apă.
Comentariile portalului
Din păcate cam așa e . Fuga după decorațiuni. ..multee decorațiuni . Sarbatoarea-n sine.. nu știu cati dintre noi o mai simțim
Incă o dovadă a faptului că toată sărbătoarea asta nu mai e sub nici o formă una spirituală şi s-a transformat in una comercială.
eu zic .... sa se mareasca!