E minus unu fiindcă Tomck@t n-a mai rezistat tensiunii și a comis o primă prezentare, oferindu-ne o cronică a filmului-eveniment Blade Runner 2049, o revenire târzie, dar destul de reușită la clasicul lui Ridley Scott din 1982.

Scott a fost producătorul executiv, regia fiind semnată de canadianul cu nume de pilot de Formula 1, Denis Villeneuve, filmul fiind, printre altele, o ultimă șansă pentru Harrison Ford de a-și relua rolul care l-a propulsat printre badașii filmului american.

Filmat în mare parte în Ungaria vecină si prietenă, Harisson a fost o vreme o adevărată curiozitate pentru unguri, el fiind văzut prin cele mai neașteptate locuri – ba la un restaurant tradițional de la Balaton, ba la un atelier de biciclete din capitală –, fotografiindu-se amical și simpatic cu toți care îl recunoșteau.

În mod sigur, cred eu, va fi nominalizat pentru câteva categorii, cele tehnice fiind favorite, nici regia sau scenariul, nici jocul actorilor nefiind la cele mai înalte pretenții.

De altfel, începem acest serial, de pe acum tradițional și cam unic în peisaj, înaintea nominalizărilor de la sfârșitul acestei luni, tocmai pentru a avea timp si perspectivă, indicând filmele care ne-au plăcut în paralel cu plăcerea de a nimeri filmele nominalizate, iar la sfârșit chiar cele premiate.

Subsemnatul recunoaște cu mâna pe inimă că este nițel dezamăgit, considerând oferta din acest an sub media generală. Nu prea există un film care să iasă în evidență, nici ceva deosebit sau copleșitor, majoritatea filmelor despre care se discută fiind pelicule bunicele, dar nu neapărat excelente, incapabile să rupă gura târgului, cum ar zice Gigi Becali și amicii.

Mult mai interesant pare de aceea efectul scandalului declanșat odată cu apariția mărturisirilor de gen feminin despre obiceiurile domnului Weinstein, producătorul-vedetă ai ultimilor ani, printre alții Tarantino, Brad Pitt sau George Clooney fiind beneficiari ai gusturilor weinsteiniene, obiceiuri care, spre surprinderea generală, i-au distrus cariera cât ai zice pește.

Domnul Weinstein se tratează în aceste zile într-o clinică celebră din America profundă din Arizona, însă n-are liniște nici acolo, nu de mult fiind agresat de un cinefil cam băut si oarecum nemulțumit de aceste obiceiuri controversate ale  Domnului Weinstein.

Și chiar dacă Catherine Deneuve și-a atras oprobiul feministelor din Franța și nu numai pentru declarațiile ei în apărarea dreptului bărbaților de a face curte, nu excludem posibilitatea ca academicienii care decid Oscarurile, fiind bărbați în marea lor majoritate, să se simtă oarecum obligați să premieze mai multe pelicule considerate feministe sau chiar regizate-scrise de femei.

De altfel Globurile de Aur au și dat semnalul, filmul Three Billboards outside Ebbing, Missouri fiind premiat cam peste valoarea sa intrinsecă, având în vedere povestea cam trasă de păr a răzbunării unei mame pe cei pe care îi considera vinovați indirect de siluirea și uciderea fiicei sale.

Frances McDormand, soția unuia dintre frații Coen, a reusit chiar să fure premiul de interpretare din fața Merylei Streep, cea care chiar dacă a făcut, ca de obicei de altfel, un rol ireproșabil alături de Tom Hanks în The Post, a fost invinuită public de faptul că prin tăcerea ei complice a favorizat comportamentul masculin agresiv și umilitor din Cetatea Filmului.

Este chiar interesant că anul acesta sunt mai multe filme regizate-scrise de femei care pot fi considerate pe bune pentru Oscar.

În mod evident, cel mai valoros pare Lady Bird a actriței devenite regizoare Greta Gerwig, cu Saoirse Ronan copleșitoare într-o poveste coming to age feminină, dar cel mai interesant ar fi premierea Dee-ei Rees, o regizoare-scriitoare de culoare de doar 40 de ani pentru un film într-adevăr semnificativ: Mudbounds.

Ar mai fi și Detroit-ul Kathrynei Bigelow, fără succes la public, dar foarte apreciat de critică pentru modul în care prezintă confruntările rasiale celebre din 1967, culmea însă ar fi ca Wonder Woman să intre în această categorie, performanța regizoarei Patty Jenkins fiind cu atât mai neobisnuită cu cât ea excelează într-un gen – filmul de supereroi – rezervat până acum exclusiv bărbaților.

Bigelow are totusi șanse mult reduse, ea fiind prima regizoare din istorie premiată cu Oscar pentru The Hurt Locker în 2010, atunci când a reusit să-l învingă chiar și pe fostul ei soț, James Cameron.

Vom vedea, desigur, în fond anul acesta, după cum am stabilit mai sus, oferta nu este excepțională, oricare, în frunte cu Lady Bird, dintre filmele realizate de femei ar putea ajunge nominalizate la Oscaruri în categoriile cele mai prestigioase, respectiv la cel mai bun film sau cel mai bun regizor.

Sperăm totuși să nu se ajungă la supercompensare, să ne trezim cu Wonder Woman declarat cel mai bun film, Jenkins cea mai bună regizoare iar superba Gal Gadot, interpreta rolului principal, să câstige Oscarul pentru cel mai bun rol… masculin.