vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O zi ca-n poveștile lui Creangă sau basmele lui Ispirescu, doar că fără balauri și zmei, la Bata, alături de Badea Ion și-ale sale bucate alese | Foto

    de Andrei Fuliaș | 13 mai 2018, 5:02 PM | Reportaj | Topic special

    0

    Ne-am întrebat de multe ori ce ar putea vizita turiștii, fie că sunt străini sau români, în județul Arad? Ne-am întrebat de ce ar vrea alți oameni să ne vadă județul și, dacă ar vrea, ce ar găsi aici? Credeți-ne, nu e ușor să găsești motive pentru a vizita un Arad în care administrațiile, rând pe rând, au neglijat acest domeniu al turismului. Un domeniu din care alții trăiesc și trăiesc chiar foarte bine. Italienii sau grecii știu să-ți „vândă” bine și un bolovan, despre care îți vor spune că pe el a călcat vreun împărat roman sau că Heracle a ucis Leul din Nemeea cu ajutorul lui. Iar tu, ca turist, vei plăti 4, 5, 6 euro doar ca să te uiți la respectivul bolovan. Noi, românii, în schimb, avem „darul” ăsta de a neglija tot ce avem în jurul nostru, tot ce am moștenit. Revenind la Arad, e greu să găsești câteva obiective turistice care să-i atragă pe turiști pe meleagurile noastre, meleaguri splendide și pe care mulți și-ar dori să le aibă.

    Dar poate că lucrurile încep, încet-încet, să se schimbe. Sau poate e doar o impresie… Însă sâmbătă, la Bata, ne-am simțit cu adevărat turiști, iar meritul este în primul rând al primarului comunei, Ion Micurescu sau „Badea Ion” – așa cum îl știm cei mai mulți. Un merit au și cei de la Consiliul Județean Arad, la invitația cărora am poposit la Bata, în cadrul Circuitului Gastronomic organizat de instituție.

    Circuitul Gastronomic de la Bata a fost…

    mai mult decât gastronomic, iar cele câteva zeci de persoane prezente s-au simțit cu adevărat turiși, nu doar gurmanzi. Sosirea la Bata a fost în jurul orei 11:00, iar Badea Ion, întâiul sătean de la Bata, ne-a așteptat cu o bucurie care i se putea citi pe chip, chiar în fața Primăriei. Momentul în care turiștii au coborât din autocar a fost acel moment când știi că gazda ta e cu adevărat bucuroasă să te primească. Nu știm cum a fost drumul pentru cei care au fost cu autocarul, fiindcă noi am ales mașina personală, având „rău de drum”, dar cu siguranță voia bună n-a lipsit, fiindcă în autocar era și Tifi, prietenul nostru care e mereu cu poantele la el și are destule cât pentru un drum până la Bruxelles și înapoi. Dar să revenim la gazda noastră, Badea Ion, care după ce ne-a spus vreo trei povești în stilul caracteristic (iar cei care îl cunosc pe  știu că este unul dintre cei mai faini povestitori) ne-a invitat în Primărie, în sala de ședințe a Consiliului Local, pentru a ne prezenta un scurt istoric al localităților ce compun comuna pe care o păstorește. Apoi ne-a poftit la Centrul de Informare Turistică al comunei, unul dintre puținele care este cu adevărat folosit în scopul pentru care a fost înființat și nu pentru ca acolo să fie angajați niște apropiați ai primarului, așa cum se întâmplă în cazul celor mai multe astfel de centre. Fiecare pas făcut prin Bata venea la „pachet” cu o altă poveste de-a lui Badea Ion, povești savuroase, povești amuzante, povești triste sau povești pline de adevăr și istorie, spuse cu mult patos și într-un stil mioritic cum numai el știe.

    La Bulci, istoria e în luptă cu nepăsarea

    De la Bata, Badea Ion ne-a invitat la Bulci, localitatea pe care mulți dintre noi o știm și datorită Festivalului de Folk al colegului nostru Orlando. Era să uităm faptul că, alături de noi au fost, pe tot drumul și o trupă faină de „jăndari”. Eh, hai că știți ce-s „jăndarii”, nu? Băieții ăia care au grijă ca, la diferite evenimente și manifestări, să nu ne batem între noi. Mulți dintre ei sunt huliți, dar la fel de mulți îs oameni frumoși dacă ajungi să-i cunoști mai bine. Iar ăștia chiar or fost faini… or fi fost neamuri cu Badea Ion. La Bulci, dară, gazda noastră a vrut să ne plimbe puțin și prin curtea Castelului Mocioni, dar la poartă, un agent de pază (care doar și-a făcut treaba) ne-a spus fără să vrea un „pe loc repaus” și treceți la semnat. Cineva, vreun șef de-al lui, l-a pus să ne treacă pe toți pe o listă cu nume, serie și număr de buletin, iar apoi s-o semnăm. Dar să gândim pozitiv, că sigur au avut în minte numai la binele nostru și nu că vrem să facem vreun deranj pe-acolo. Sigur s-au gândit că intrăm pe răspunderea noastră, în caz că din buruienile înalte iese vreo vietate și ne atacă, sau în caz că pe noi cade vreo bucată din castelul lăsat în paragină de autorități. În caz că nu știați, Castelul de la Bulci este al Municipiului Arad, iar dacă în plin centrul Aradului zeci de clădiri istorice stau să cadă peste trecători, de ce n-ar sta să se prăbușească și un castel cu valoare istorică, situat tocmai într-un sat aflat la 80 de kilometri.

    Odată trecuți prin grădina castelului, ne-am pus la povestit cu un localnic, în timp ce așteptam ca grupul de turiști să traverseze grădina. De la acesta am aflat un lucru pe care mărturism că nu-l știam, anume că, după Brașov, Aradul ar fi județul cu cele mai multe castele. „Vreo douăzeci și ceva la număr”, ne povestește omul nostru. Voi știați? Probabil că nu… Dar e și normal, de unde să știți că Aradul are atâtea castele, când mai toate-s în paragină?

    Tot la Bulci am aflat că acolo, în cimitirul localității, se odihnesc două personalități importante. O baroneasă și un ofițer maghiar. Este vorba despre baroneasa Maria Mocioni de Foen, respectiv despre generalul Gaal Laszlo, care se presupune că ar fi făcut partre dintr-un grup de 15 ofițeri care s-au alăturat mișcării revoluționare a lui Lajos Kossuth, 13 dintre aceștia fiind executați în 1849 la Arad, în vreme ce alți doi, printre care și Gaal Laszlo s-ar fi ascuns. Povestea lui Badea Ion spune că Gaal Laszlo s-ar fi ascuns la Bulci, iar când a auzit că trupele austriece sunt pe urmele sale, s-ar fi otrăvit. Între timp, grupului de turiști s-a alăturat și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

    Festinul de la Pensiunea „Badea Ioane”

    Ziua turistică de la Bata s-a încheiat la Pensiunea „Badea Ioane”, pensiune deținută, după cum probabil v-ați dat seama, chiar de Ion Micurescu, dar nu înainte de a trece și pe la un mic muzeu amenajat la Bulci. Ei bine, odată ajunși la Pensiunea „Badea Ioane”, pe la care unii am mai trecut și cu ocazia organizării celebrului deja Festival al Vănătorii de la Bata, am fost așteptați de doamna Delia Micurescu, soția primarului, cea despre care acesta spune că „m-a făcut faimos” prin romanul ei intitulat chiar „Badea Ion”. Dar n-am fost așteptați oricum, ci cu o masă mare, plină de bucate care mai de care, de-ți lăsau gura apă numai când te uitai la ele, darămite când am și primit acceptul să dăm iama în ele.

    În ceea ce privește mâncarea și băutura pregătită pentru musafiri, chiar nu are rost să vă povestim, fiindcă oricum o să vă fie poftă atunci când vă uitați la fotografii. Vă spunem doar atât: au fost mai gusoase decât par!

    Referitor la „Circuitul Gastronomic”, organizat de Consiliul Județean, putem să spunem că este o inițiativă bună, lăudabilă chiar, iar Aradul are nevoie de astfel de inițiative. Drept dovadă că la acest eveniment au participat câteva zeci de turiști, câțiva fiind chiar și din Germania sau Ungaria.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.