Poooc! Asta am auzit de dimineață în parcul de lângă Casa Sindicatelor. Era Dorel. Îl știți și voim, cu toții, că Dorel este… mai mulți. Pe Dorel îl poți întâlni zilnic. Noi l-am văzut de dimineață prin Arad. L-au trimis șefii să taie un pom.

Am învățat cu toții la școală că în viață trebuie să construiești o casă, să faci un copil și să sădești un pom. La acea oră, Dorel îi scria bilețel colegei de pe rândul de la geam. Nu a fost atent, iar asta avea să ne coste. Pe noi… Mic fiind, Dorel juca și fotbal la echipa din sat. Era fundaș stânga, atunci când nu era rezervă. Era scuza lui preferată să chiulească de la mate. „Tovarășa profesoară, mă învoiți vă rog de la ora de mate, că am meci la Șicula?”. Tova’ îl lăsa cu plăcere, măcar așa scăpa de cineva care-i deranja ora.  Și așa a învățat Dorel geometrie de la desenele cu Tom și Jerry…

Fotbalist nu a ajuns că s-a’ndrăgostit repede, pe la 17 ani, și în loc de antrenamente fugea la Ana. Și-a făcut și casă, i-a făcut și un copil Anei, dar cu pomul nu a prea priceput cum e. El a înțeles că trebuie să taie un pom. Și așa, Dorel s-a făcut tăietor de lemne, un fel de fundaș stânga care rupea tot ce prindea.

A venit de dimineață în parc la Casa Sindicatelor. Am auzit noi o drujbă, am auzit și ceva voci, după care un strigăt și… pooooc! Dar poc tare! Era Dorel. A tăiat pomul, dar cum nu i-a plăcut matematica, a calculat după ochi. I-a slăbit între timp și vederea, astfel că pomul a căzut pe o bancă și a întors-o cu p..a în sus (n.red. cu partea de jos în sus), cam cum îi întorcea și pe atacanții adverși când era mic în echipa satului. Dar numai la meciurile de acasă, că în deplasare nu-l lăsa tacsu.

Am aflat de la un vecin de-al lui că era tare nervos pe bancă. „Și-o luat împrumut de la bancă să-și cumpere casa. Între timp o crescut ROBOR-ul și mi-o tăt zâs, sara, când mai vinea la o țâgară, că îi cu nervii la pământ, că nu se mai ajunge cu banii și că o ajuns la capătul puterilor. S-o nervat rău când o auzât că și ăla de la Guvern le-o pus nuș ce taxă pe lăcomie. Auz, mă Vasile, ce lacomi îs, nu le mai ajunge, parcă mâncă cu două guri, m-o tăt zâs de ăia de la bancă”, spune Nelu a lui Cucuruz, vecinul lui Dorel.

De nervi, azi dimineață, Dorel a vrut să spargă banca. Și a reușit, dar nu era aia Dorele. Nu pe aia trebuia. Pe aia a dat Primăria mii de euro, nu ca pe alea de pe Mețianu – 8.000 de euro – dar tot a dat mult. Acum iar rectificare de buget, iar o groază de bani pe altă bancă… Și mai trebuie și vopsită. Și păzită… iar pomii nici acum nu sunt tăiați toți.

Banca aia cu ROBOR-ul și lăcomia este alta, Dorele. Alea sunt pe centru, nu stau în parcuri…