vineri, 17 mai, 2024

Special Arad Logo

    Meszar, mai degrabă un parior decât un manager! „Cine ar mai fi făcut asta?”

    de Lucian Dănilă | 11 octombrie 2023, 5:51 PM | Recomandările editorilor | Sport

    5

    Despre Alexandru Meszar s-au scris foarte multe în ultimii zece ani, mai precis de când a devenit „părintele” proiectului UTA Bătrâna Doamnă, titulatură în care a fost învestit chiar de fostul primar Gheorghe Falcă în 2013, în ambiția acestuia de a porni un nou proiect care să conțină particula „UTA” astfel încât să demoleze proiectul muribund care la acea vreme era condus de Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti. Dar timpul a dovedit că Meszar a fost mai degrabă un parior decât un manager…

    Din vara anului 2013, atunci când UTA Bătrâna Doamnă a fost înscrisă în Liga a 4-a, Meszar a avut pe mână bugete astronomice pentru eșaloanele în care evolua echipa. În Liga a 4-a, UTA avea mai bine de jumătate de milion de euro buget, unul pe care actualmente nu îl au nici unele echipe din liga secundă. Obiectivul a fost îndeplinit, dar a fost un an greu pentru club, unul în care echipa a pierdut meciuri cu Crișul Chișineu Criș, cu Curtici, dar și cu remize în jocuri cu Gloria, Mailat sau contracandidata Pecica, echipe cu bugete mult mai mici.

    UTA reușea promovarea în Liga a 3-a după acel baraj de la Lugoj cu Retezatul Hațeg, iar un an mai târziu sărbătorea promovarea în liga secundă pe terenul echipei Mamma Mia Becicherecu Mic. Era vara anului 2015 și de aici a început UTA să cheltuie sume colosale pentru acest nivel an de an. Au fost sezoane în care Primăria Arad, cea care ani de zile a fost principalul susținător financiar al clubului, a alocat sume de 2 milioane de euro.

    În fiecare an, însă, Meszar se împrumuta… Practic, acest proiect început ca UTA Bătrâna Doamnă și continuat mai apoi sub numele AFC UTA, nu a fost un proiect pe termen mediu sau lung, decât maxim pe un an. A fost mereu un proiect pe împrumuturi.

    După zece ani de la demararea proiectului, UTA nu are nimic, nu a construit nimic, decât un lot de jucători semnați, majoritatea, pentru un sezon, adică până în vară. Clubul nu are o bază sportivă proprie, clubul nu are un sediu propriu ci plătește chirie pe un imobil situat pe Calea Victoriei, la fel cum plătește chirie pe orice teren pe care se antrenează echipa de seniori sau cele de la grupele de copii și juniori. An de an se plimbă banii dinspre Primărie spre club și înapoi, iar uneori mai picură – probabil – și pe lângă.

    În momentul în care Alexandru Meszar negocia cu cei din grupul Next Gen predarea clubului, el nu avea de oferit decât locul în prima ligă și câțiva jucători, cei mai mulți aflându-se la final de contract. Astfel, principalele puncte pentru care s-a negociat au fost legate de numărul de membri din Comitetul Director al clubului și banii pe care Meszar i-a creditat prin Atletico la clubul UTA.

    În anul 2000, cu câteva săptămâni înainte ca UTA să promoveze în prima ligă, Meszar a purtat unele discuții cu oameni de afaceri din Arad și a fost întrebat:

    Câte departamente aveți la club?

    Răspunsul a fost oarecum halucinant pentru un conducător de club care se pregătea de promovarea pe prima scenă:

    Meszar: Departamente? Ce departamente? Suntem patru oameni aici, iar vreo doi dintre ei se joacă toată ziua pe calculator.

    Ăsta era răspunsul unui conducător de club neasumat – pentru că dacă ar fi asumat ar avea la propriu această funcție și nu ar avea nevoie de interpuși.

    După ani de zile în care a administrat bugete uriașe, în vara lui 2017 a schimbat strategia. După două baraje ratate, cu Voluntari și cu ACS Poli, Meszar a spus: „Cu acest lot nu putem ajunge decât maxim la baraj. Vom remania lotul și vom trage la promovare”. Au plecat atunci jucători cu vechi state la echipă ca Alin Gligor, Marius Chindriș, Richard Filaret sau Dumitru Copil, iar în locul lor au fost aduși, împreună cu antrenorul Adrian Mihalcea, jucători ca Grahovac, Ciucă, Scutaru, Grigorie sau Dan Roman, toți pe niște salarii uriașe comparativ cu cei care au plecat. În câteva luni, UTA a ajuns pe locuri retrogradabile, iar cei sosiți în acea vară nu au mai prins iarna la… Șiria, pentru că acolo juca UTA în acea perioadă.

    Proiectul UTA low cost

    În iarna anului 2017, Meszar anunța proiectul „UTA low cost” după ce a pariat toți banii pe cei care erau să retrogradeze. Pe atunci nu doar că s-au cheltuit banii de la Primărie, dar a fost cheltuit și milionul obținut după ce au fost vânduți Dennis Man și Adrian Petre, cu deja celebra paritate 50-50 între Atletico și UTA. Ca exemplu, clubul care l-a format pe Rareș Ilie a încasat doar 20 la sută din suma cu care fotbalistul Rapidului a fost vândut în Franța la OGC Nice.

    UTA s-a salvat de retrogradarea în Liga a 3-a, a avut un sezon 2018-2019 foarte modest, iar în vara lui 2019 Meszar a pariat din nou pe aducerea lui Gysuzi Balint pe banca tehnică, acesta venind la pachet cu agentul Bogdan Apostu. Lotul a fost remaniat aproape în totalitate, iar bugetul de salarii a crescut simțitor. Pentru a susține activitatea clubului, Meszar a „pariat” din nou. În ziua promovării, la ora acelui meci cu FC Argeș, Alexandru Meszar nu s-a uitat la meci. Tensiunea partidei era imensă pentru el, pentru că în caz de eșec el nu pierdea doar o promovare ci își pierdea casa de pe strada Hunedoarei, casă girată de el celor care l-au împrumutat.

    „Cine ar mai fi făcut asta? Cine și-ar mai fi girat casa pentru UTA?”, ne întreba un apropiat al lui Meszar. Probabil nimeni, fiindcă probabil nimeni nu ar fi atât de inconștient…

    Odată cu promovarea în Liga 1, Meszar avea să prospere. Vechea sa mașină Chevrolet Captiva a fost înlocuită cu un Audi de lux, casa de pe Hunedoarei a cunoscut și ea un „facelift” important, asta într-o perioadă în care Alexandru Meszar nu era remunerat de club, era doar un director de Direcție Județeană de Sport, dar care se „mânjea” zilnic cu banii clubului UTA pe care i-a administrat după bunul plac împreună cu oamenii săi de încredere Florian Voinea, Miși Vida, Dorin Stana sau soția lui, care între timp a fost cooptată în club, Gabriela.

    În timp ce familia Meszar a prosperat, împreună cu alte persoane din club, UTA acumula an de an datorii tot mai mari, ajungând astăzi la peste 4 milioane de euro.

    Proiectul UTA low cost varianta 2.0

    Precum în vara anului 2017, s-a ajuns din nou la varianta 2.0 a proiectului „UTA low cost”, au fost îndepărtați jucătorii cu salarii mari, au fost aduși alți jucători de valoare îndoielnică, iar pentru a repara lucrurile din mers, achizițiile nu s-au oprit niciun moment iar astăzi UTA are un lot supradimensionat, ajungând să plătească 4.000 de euro pe lună unui atacant lipsit total de valoare cum e Kyvon Leidsman, un jucător scos de pe lista celor care au drept de a evolua în prima ligă. Probabil același lucru se va întâmpla în următoarele zile cu unii ca Vucenovic, Roganovic, Stroungis sau Holst…

    Noul „proiect”, cum îi place lui Mircea Rednic să-i spună, nu este nici pe departe un proiect. Este mai degrabă un „leasing pe un an”, cu majoritatea jucătorilor care au contractul scadent în vara anului 2024, se merge – vorba românului – la ghici, iar rezultatele sunt pe măsură, UTA fiind tot la retrogradare și, cel mai probabil, urmează un nou „pariu marca Meszar” care fie va salva clubul de la retrogradare dar îl va îndatora și mai mult, fie va duce în liga secundă cu apropierea iminentă de faliment.

    Ceea ce a făcut Meszar în acești zece ani la UTA nu are nicio legătură cu ceea ce înseamnă termenul „manager”. Ceea ce face Meszar este mai apropiat de profilul unui „parior”, a unui împătimit de jocuri de noroc care scade sau mărește miza după cum simte, dar care la final va pierde tot…

    Iar dacă Meszar pierde, va pierde în primul rând UTA și va pierde Aradul.

    Citește și:

    Alexandru Meszar, dovedit de suporteri! „SCU are dovada că acesta a delapidat clubul UTA: Și-a plătit sieși 1,3 milioane de lei”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.