Începem, desigur, cu UTA, în fond un arădean verde cu asta se culcă și se și trezește.
I-am bătut pe Sepsi, Ionuț Badea a debutat cu noroc, iar declarațiile sale au fost pline de bun simț și eleganță, ceea ce dovedește că este un comunicator mult mai rafinat decât Gyuszi Balint.

Nu știm dacă este mai bun și ca antrenor, vom vedea, meciul de mâine contează mai puțin, în fond Țefereul din Cluj este altă categorie, dar dacă nu pierdem nici acolo, arădeanul va putea dormi liniștit până la meciul care urmează.

Subsemnatul a realizat acum vreun an un interviu podcast cu Gyuszi, discuția a fost interesantă, dar atât, am cunoscut un meseriaș serios și profund implicat, chiar dacă asta nu înseamnă totul, așa că își ia rămas bun de la cel care a dus UTA din B și a așezat-o exact în mijlocul Ligii 1.

Cum ar veni, până aici e bine, chiar luminos, întunericul se lasă puțin mai jos.

Am încercat acum câteva zile să spun câte ceva despre bugetul orașului pentru 2022, interes scăzut, în fond bugetul nu este UTA. Tot în Special a apărut o analiză aprofundată a situației economice, colegul Tomck@t a lucrat multe zile să ajungă la o analiză cu adevărat profesionistă, nimic deosebit, audiența nici măcar nu s-a apropiat de accidentele și scandalurile zilnice de care este interesat, pe lângă UTA, arădeanul.

Nici măcar anunțul că ceva se întâmplă la clădirea MARTA nu a reușit să spargă lehamitea generalizată care i-a cuprins pe arădeni, iar aici și asta, trebuie să recunosc, nu mă miră. Faptul că s-a trecut la îmbrăcarea clădirii în plase – de fapt un pansament înainte de operație – nu este o garanție pentru nimic, în fond clădirea Teatrului Vechi, vândut ungurilor în cele din urmă, stă pansată de ani buni. Să sperăm, totuși, că este încă acolo.

De altfel treaba cu MARTA este tot așa, o luptă surdă de imagine, mai nou nu doar între Bibarț și Falcă, prin reprezentantul acestuia în teritoriu, Faur, ci și Ilie Cheșa, în fond omul PSD-ului trebuie să demonstreze că nu a fost numit viceprimar așa de florile mărului.
Așa că a preluat chestiunea valorificării clădirii în care s-au construit primele automobile pe teritoriul actual al României, așa s-a născut ideea unui Hub mARTA, un centru cultural-artistic, desigur nu din capul primarului pesedist, ci din cel al unor consilieri mai umblați prin aceste domenii. Ceea ce nu e rău, în fond un demnitar nu trebuie să fie specialist, ci să aibă inteligența să apeleze la cei care sunt.

Om vedea ce va ieși, doar sperăm să nu intrăm într-un vârtej propagandistic ca și în cazul Teatrului Vechi sau al Cetății. Sau în general, să nu intrăm în realitatea care ne apasă de decenii, o realitate în care vorbele înlocuiesc faptele.

O spunem cam de mult pe aici că problema Aradului este lipsa unei concepții aplecate cu privire la viitor, ceea ce duce la lipsa investițiilor, respectiv a capitalului gata să investească. Chestiunea nu este deloc complicată, după dispariția industriei complexe care a făcut din Arad un oraș prosper și interesat de lucruri noi, acum vedem cum se lasă delăsarea – minus UTA – peste noi. Este cât se poate de evident că valorificarea urbanistică a Cetății poate fi un element determinant, mai ales prin transformarea orașului dintr-unul fost industrial într-unul viitor turistic-cultural.

Tocmai această viziune lipsește sau este prezentă doar în discursul gol al propagandiștilor, palide cópii ale lui Gheorghe Falcă. Potențial ar exista – să nu uităm nici de apropierea unei podgorii istorice -, turismul, clădit pe cel al ungurilor care vin de 6 Octombrie și nu numai, ar putea oferi axa principală. De altfel, se discută de o vreme și de un cimitir al militarilor unguri căzuți pe teritoriul României în cele două războaie – asta explică și interesul urbanistic maghiar, vezi Teatrul vechi și hotelul Ardealul – așa că premisele sunt date, întrebarea este dacă administrația arădeană se va gândi în viitor mai mult la arădeni decât la buzunarele proprii.

Starea actuală de decădere și lipsă de speranță este ilustrată și de casele arădene istorice din centru care nu își găsesc cumpărători de ani de zile. Despre casa Neuman de lângă hotelul Central – fost al PCR – știu mulți, dar mai puțin cunosc faptul că sunt de vânzare și alte clădiri altfel deosebit de interesante. E vorba de Boul Roșu, de Băile Simay, fără să mai vorbim de palatul Andrenyi, o bijuterie arhitecturală. Lucrurile nu stau mai bine nici în județ: castelul din Șimand nu își găsește cumpărător cu toate că prețul a fost scăzut între timp cu o treime. La fel cu ”Micul Trianon” din Căpâlnaș, castelul Mocioni-Teleki.

Cu alte cuvinte, nu prea avem cum vinde, din moment ce am avea ce, dar nu avem condițiile care le-ar putea face rentabile. Într-un mediu cu perspectivă aceste clădiri s-ar vinde a doua zi. În Cluj sau Oradea, fără să mai vorbim de Timișoara, nu vei găsi clădiri valoroase din centrul orașului care să nu își găsească cumpărători. Da, pentru că nu reprezintă o investiție în gol, ci una care poate fi valorificată în fel și chip.

Iar pentru toate astea sunt răspunzători acei oameni care răspund de oraș și județ de vreo două decenii.

De când totu-i de vânzare, dar nu ne cumpără nimeni în afară de ei…